vineri, 31 ianuarie 2014

Despre morţi numai de bine

Aşa zice românul! (poate zice şi alt popor, dar eu doar cu românii am treabă) Ei uite fix aici e problema. Cum moare cineva, prieten, cunoştinţă, familie, artist, etc, brusc şi dintr-o dată, pfoai cât mi-a fost de apropiat, uai ce mi-a plăcut cum cântă, a fost cel mai aşa şi pe dincolo şi umplem reţele de socializare de păreri de rău. Nu-i bai, nu-i rău, dar e târziu.

Ai un prieten şi ţii la el? Sună-l şi scoate-l la cafea!
Ai un interpret care îţi place mult? Cumpără-i muzica şi du-te la concert!
Ţii la cineva? SPUNE-I! Acum!

Da, părerile de rău sunt bune, sunt omeneşti, sunt nobile, dar sunt degeaba. Nici cafeaua nu o mai poţi bea împreună, nici să îl vezi în concert nu poţi, nici să îi mai spui unei persoane îmi eşti dragă! Şi eu regret mult şi multe, mă gândesc cum ar fi fost dacă şi îmi pare rău şi mi-e ciudă. Asta nu e rău. Rău e când lumea devine ipocrită şi falsă şi din păcate, exemple sunt atât de multe că te apucă uşor greaţa.



miercuri, 29 ianuarie 2014

2014 - anul in care se interzic filme! IN ROMANIA!

UPDATE: Dupa ce si-au dat seamna ca sunt mega penibili si dupa valul de revolte si nemultumiri, CNC  a decis ca filmul Nymphomaniac 2 sa ruleze in cinematografe, cu ratingul "I.M.- 18" (interzis minorilor)!

Aud că în plină democraţie, an 2014, ţară din Europa, se practică cenzura.
Aud că dacă eu vreau să fac ceva, să merg undeva, pe banii mei, nu pot!
Aud că trebuie să îmi spună alţii la ce pot să mă uit, ce să îmi placă, ce e bun şi ce nu e bun.

Astăzi m-am supărat foarte tare. M-am supărat pentru că am reuşit să punem România, oare pentru a câta oară, în butoiul cu căcat. Da, e vorba despre interzicerea în cinematografe a filmului Nymphomaniac, Volume II, al lui Lars von Trier. Habar  nu am cum e filmul, cât nudism cuprinde, cât sex cuprinde, dacă se văd sânii/penisul, şi aşa mai departe. Ideea e următoarea: de ce dracu au interzis filmul, mai ales că în alte ţări e permis şi celor sub 16 ani?


Eu vreau să văd filmul, eu vreau să plătesc bilet să îl văd, nu vreau să îl iau ilegal de pe net. NU! Vreau să plătesc să văd un film. Şi nu pot. Păi hotărâţi-vă: ori susţineţi filmul, ori pirateria? E decizia mea dacă e prea mult sex, dacă a meritat, e decizia mea să ies sau nu din sală la jumătatea filmului. Mi se pare aberant şi incredibil că România este prima ţară din Europa care intrezice acest film. Şi nu e vorba de film, e vorba de fapt: acela de a INTERZICE!

Vară-mea vrea să se facă prinţesă!

Acum ceva timp, fac şi eu conversaţie cu vară-mea, pe atunci avea cam vreo 6 ani, aşa. Şi, orice conversaţie tâmpită între generaţii, io aia în vârstă (că deah, am aproape 20 de ani peste ea), începe aşa:
  • -          Olivia, tu ce vrei să te faci când vei fii mare?
  • -          Prinţesă!

Adică ce mai vrei? Direct prinţesă, amice! S-a dus moda când copiii voiau să salveze vieţi şi se visau doctori, când voiau să lupte pentru cauze drepte şi visau să ajungă avocaţi (cazul meu), când băieţilor le plăceau instrumentele şi se vedeau ingineri, constructori, sau sportivi (în speţă fotbalişti). Nu mai, gata!

Ei, ca o dovadă că am îmbătrânit, moda se schimbă, visele copiilor se schimbă. Pe vremea mea (asta e vorba lui taică-mio şi Doamne cât mă mai enerva până nu de mult), altfel stăteau lucrurile. Constat deci o singură chestie: eu sunt aia care acum zice pe vremea mea iar ăştia mici rotesc din ochi…Pe vremea mea nu aveam internet, nu aveam calculator, nu aveam tableta, nu aveam Iphone, Samsung sau orice fel de smartphone. Pe vremea mea aveam baba-oarba, ţară, ţară vrem ostaşi, aveam excursii si focuri de tabără, aveam teme şi emoţii, aveam pantaloni rupţi în genunchi de la joacă şi bunici la sat. Acum e demodat să mergi în vacanţă la bunici, cum adică să nu ai smartphone şi cont pe Facebook??, în loc de tabără, copiii merg la mall şi cinemacity, iar în loc de prinsa joaca AngryBirds şi TempleRun.

Nu e rău J Lumea se schimbă, copiii se schimbă, iar noi, ăştia mai de demult, nu aveam decât să ţinem pasul!


marți, 28 ianuarie 2014

A fost odată un om bun

În urmă cu ceva timp, am cunoscut un om și dintr-o dată, viața mea a luat o direcție complet diferită. În urmă cu ceva timp, am înțeles că sunt oameni cu inimă mare, oameni calzi, care fără să te cunoască sunt dispuși să riște, să aibă încredere în tine chiar dacă poate nu meriți. 

Astăzi, vreau doar să îți mulțumesc din suflet pentru încredere, pentru sprijin, pentru certuri, pentru clipe tensionate, pentru momentele în care am crezut că îmi zboară inima din piept de fericire, pentru timpul oferit, pentru sfaturi, pentru tot ce m-ai învățat și imensul regret că nu a mai fost timp să mă înveți mai multe.

Sunt multe de spus,  cuvintele însă  se aștern greu.  
Îți mulțumesc, om bun!

http://www.youtube.com/watch?v=SGlkwKA-t_4

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Ce mi-a adus mie facultatea?

Am ales o facultate despre care, sincer, nici eu nu auzisem prea multe. Prima dată când am auzit termenul de PR a fost în filmul Sex and the City. Da, exact așa. Cumva, cumva, mi-a plăcut. Mi s-a părut o meserie provocatoare, atractivă, pasionantă, frumoasă. Așa că am dat la CRP (Comunicare și Relații Publice, la Timișoara). Am trăit 3 ani de cursuri, seminarii interesante, profesori amatori, profesori foarte faini și bine pregătiți, colegi faini, seri nedormite în cămine, petreceri multe, sesiune, tradiționalul ”după sesiune mă las de fumat”, aventuri pasagere, prea multă bere și decizii greșite.Într-un cuvât: facultatea. Cam asta a fost, foarte frumos încât mi-a trebuit o lungă perioadă să mă  obișnuiesc cu lipsa ei.  Mi-e dor și acum în fiecare zi!

Ei, ce s-a întâmplat în cei 3 ani și după, aici e partea frumoasă.  Pentru că cei trei ani, pe lângă cunoștințe și un job foarte fain, mi-a adus prieteni. Da, prieteni. Prieteni mulți, colegi de facultate, profesori, colegi de cămin. Cineva mi-a spus, când eram mai mică: prietenii pe care ți-i faci în facultate, sunt pe viață! Nu am băgat de loc în seamă vorbele, însă acum mă gândesc mai bine și tind să îi dau dreptate. Nu știu cu siguranță dacă așa va fi, însă simt că așa va fi! Cred că și peste 10 ani, 15 ani, la bătrânețe o să îi pot numi PRIETENII mei! Prieteni cu care am trăit multe, bune și rele, fericire și tristețe, nunți și despărțiri, copii, depărtări, vise realizate, vise zdruncinate, un tot complet, așa ca prietenia noastră. Sunt mulți? Sunt puțini? N-aș ști să spun. Știu doar că dacă îi sun la 4 dimineața, beată sau cu probleme, fie râd (în primul caz), fie se dau jos din pat și mă ajută (în cel de-al doilea).

Prieteni am! Și ăsta e un lucru fain. Că sunt din facultate, că sunt de la job, că au venit după, că sunt din copilărie, important e că sunt și îi iubesc și-i prețuiesc mai mult decât se pot ei gândi vreodată!


Cred, așadar, că decizia de a urma acea facultate a fost, cu siguranță, cea mai bună decizie din viața mea!

joi, 23 ianuarie 2014

Rețetă pentru o seară reușită

  • -          Se iau câțiva prieteni
  • -          Se rezervă bilete la film. De Oscar
  • -          Se vizionează, se râde, ”se simte” bine

Și atât. Simplu. Dacă nu era ora târzie și timpul (veșnic timpul!!!!) târziu, o poveste la o cană de ceai aburind era chiar prea bine. J Eu cred că aș putea să mor la cinema și în cafenele.

Și da, până la urmă simplu e bun și frumos!
În cinstea serilor simple, frumoase, cu prieteni, cu vin, cu povești, cu veșnicie!

miercuri, 22 ianuarie 2014

România. Punct.

Pentru că sunt foarte supărată pe tot ce s-a întâmplat zilele aceste în ţărişoara noastră şi marele ajutor pe care îl dau autorităţile cetăţenilor, să vă povestesc o întâmplare, tot cu autorităti. Din păcate e reală şi da, mi s-a întâmplat mie.

Prin vara lui 2013 plec în Italia. În concediu, regiunea Toscana, Pisa mai exact. De ce m-am dus şi cum a fost excursia nu e deloc relevant pentru postarea în cauză.

Buuun, şi într-o zi uite aşa, cam penultima din concediul din Italia, prietena mea cu care am fost vrea să viziteze casa lui Pucini şi mergem să vizităm. Cu trenul. Schimbăm într-un sătuc şi realizez să nu am portofelul în geantă. Deci toate senzaţiile din lume erau la mine în cap şi în inimă. Nu-mi era de bani, sau de cărţile de vizită, ci de acte. Da da, de acte. Pentru că buletinul era în portofel, portofel care nu mai era la mine. Buletin cu care trebuia să părăsesc ţara.  Sunăm pe la agenţia de turism, pe la prieteni să vedem ce e de făcut. Dau o declaraţie în gară (poliţiştii foarte bine intenţionaţi dar total pe lângă), nu se rezolvă nimic, deci nu-mi rămâne decât să merg la un consulat să rezolv acolo.

Şi plecăm cu trenul la Bologna, la consulat. Norocul meu e că prietena mea a rămas cu mine. Deci plecăm, tot cu trenul, atenţie eu fară nici un ban. Ajungem la Bologna, ne cazăm, dis de dimineaţă ajungem la consulat. Doamne Dumnezeule! Doamne Dumnezeule! Pe scurt:
  • -      Toata populaţia universului acolo. Copii, părinţi cu copii mici, bebeluşi, ţigani, pardon, cum le-o fi zicând că cică nu pot folosi acest apelativ... Deci muuultă lume, vreo sută şi ceva, mizerie cât cuprinde şi multă gălăgie şi ţărănism dus la cote maxime
  • -          Stau la rând. Cateva ore, vreo 10. În picioare desigur. Că doar nu s-a gândit nimeni să creeze condiţii civilizate pentru cetăţeni. Ăia de-s ai tăi adică, pentru că am fost la consulat român.
  • -          Şi stăm şi stăm şi fugi şi fă poze. Unde? Descurcă-te! Şi facem şi poze şi mâncăm din supermarket, în picioare, cum putem.
  • -         După vreo 10 ore (fără exagerare), gata hârtia. Deci vă costă 60 de euro. Poftim măh? Eşti prost? Păi nu auzi că mi-au furat tot. Asta e doamnă politica, 60 de euro. (ca să nu mai zic că deşteptul mi-a cerut copie după actul de identitate. Păi l-am pierdut/mi s-a furat, boule!) Plătesc 60 de euro (prietena mea, săraca, noroc că a avut ea bani), primesc nenorocita de adeverinţă să pot naibii să vin înapoi în căcat, pardon, în ţară.
  • -        Ajunse la Cluj, prietena mea trece de control, pe mine, mă opreşte. Domnişoară, nu puteti întra în ţară, nu ştiu ce hârtie e asta, dar trebuie paşaport sau buletin. Deci bă, cât să fii de prost??!!! adică pe bune. Îi explic  omului tot şi mai ales că e hârtie de la o instituţie şi toată tărăşenia. Mă lasă în cele din urmă, cu o faţă extrem de scârbită.

Nu aş fi scris povestea asta, adevărată, dacă nu se întâmpla tragedia cu avionul prăbuşit şi o tonă de autorităţi incompetente. Pentru că nu e relevanta nici ţara în care am fost, nici dacă am pierdut portofelul sau dacă mi s-a furat, important e că STATUL/AUTORITĂŢILE NU TE AJUTĂ! Punct. NU te ajută! Ba îţi mai cer şi bani pentru hărtii. Dacă nu era prietena mea cu mine? Atunci cum făceam, prietene?

Concluzia: noroc cu prietenii care te ajută, că din partea statului, autorităţilor, poţi dracu să mori şi îi doare fix la coaie. DA, fix acolo!

luni, 20 ianuarie 2014

Despre tenis, Halep şi oameni ciudaţi!

Îmi place tenisul. Mult.
Sunt subiectivă în tenis şi în general.
La tenis iau pe câte unul în braţe şi îl ţin. Joacă bine, joacă rău,e al meu şi ţin cu respectivul jucător, orice ar fi. Orice ar fi!
Până nu de mult eram fan Clijsters. Răăăău fan! Bine, şi acum sunt, dar cum nu mai joacă, m-am reorientat. Norocul face să mă uit în propria ogradă, adică România.



După ce ani de zile s-a antrenat să ajungă la un nivel extrem de bun, iată că şansa e a Simonei Halep. O jucătoare cu stil curat, îngrijit, frumos. Nu fac analiză de tenis, că habar n-am.
Supărarea mea e următoarea: de ce ştim să sprijim oameni, jucători, echipe, sportivi, cântăreţi, actori, etc, doar când le merge bine? De ce când pierd un meci (vezi cazul Halep care pierde în primul tur la Sidney) aruncăm cu noroi? De ce după ce pierd un meci, joacă prost o piesă, nu cântă la potenţial maxim, dăm cu vorbe urâte? De ce după un timp, când acelaşi jucător/cântăreţ/actor, etc, face un joc/rol fenomenal, atunci daaaaaa, îl susţinem iar şi iar e cel mai bun şi ce mândri suntem noi (cu toate că acum 2 săptămâni de lepădai de el). Una e critica şi alta e batjocura, să fim bine înţeleşi. Adică serios, nu e cam deplasată toată treaba? Ori susţii pe cineva, ori nu? Ori e prost de îngheaţă apele, ori, bun, nebun cum e, îl sprijini, că doar de aia e preferatul tău, nu?

Nu ştiu dacă e obicei pur românesc sau nu, dar e urât şi deplasat. Iniţial am vrut să fac o comparaţie, dar după mi-am dat seama că e deplasată şi urâtă. Nu pentru oameni în general, ci pentru cealaltă parte a comparaţiei.

Până  una alta, succes  #halep! Pierzi, câştigi, parte din România e alături de tine! Aia care va fi indiferent de joc şi rezultat!


*sursa foto: http://uk.eurosport.yahoo.com/

duminică, 19 ianuarie 2014

Despre sală și alți demoni

Știți cum arată un om care vine de la sală?
Uite așa!

Și așa se simte omul muuult timp după. Să luam cazul meu, eu cea care nu am înțeles care-i treaba cu mersul la sală, dar care, din câteva motive, a decis că nu e deloc o idee rea.

Așa deci: după prima primele zile, mi-era greu și să respir. Mă dureau coastele ca după un accident între 2 tiruri, mega încărcate, lovitură frontală și eu între ele. Fix așa. Nici să râd nu puteam că simțeam cum iese una câte una de la locul ei. Mai apoi, picioarele erau într-o semiparalizie și o țineau tot așa. Urcă scările, chin, coboară scările, chin, deplasează-te, chin. Bun, ce fac în situația asta? Merg în continuare la sală, să nu mai mă doară nici picioarele, nici coastele, să pot să râd și să merg normal.

Cred că antrenamentul ideal e să stau în piscină, să înot, alții să se chinuie pe bandă și la pilates, iar eu să slăbesc și să prind forme de alea faine. Din pacate nu prea merge...

Buuun, și se termină antrenamentul. 1 oră mișcare, 1 oră bazin și relaxare. Ajungi acasă. Acolo, dracul ia forma frigiderului. Știi că numai ce ai transpirat de mama focului și ai zis în gând toate înjurăturile posibile și nemernicul de frigider e pe cale să facă totul în zadar. Deci după chinul de la sală urmează chinul insuportabil de a rezista tentației și de a lua cevă de acolo, măcar puuuțiiiiin  că nu se simte. Prima zi frigiderul a câștigat, a doua zi, frigiderul a câștigat, a treia zi, ia de aici fraiere, ha, nu te deschid!

Una peste alta, cu dureri, fără dureri, cu pofte făro pofte după, mișcarea e bună, sală e bună, fitnessul, aparatele, instructorii, tot conceptul e de bine. Într-o lume agitată în care ne fâțâim în mașină și ne dăm jos să ne punem la birou, la muncă, (sunt și excepții), mișcarea, de orice fel, e foarte bine venită. Jogging, bicicletă, sală, aparate, exerciții acasă, nu contează. Faceți! E de bine! Eu încă pot să mai îmi mișc ușor mâinile, dovadă că am reușit să termin povestirea.

Până data viitoare, să citim de bine!

vineri, 17 ianuarie 2014

Proasta de la teatru

Îmi plac foarte mult actorii. Îi stimez şi mi se pare minunată meseria lor. Am şi câţiva prieteni dragi care contribuie la minunăţia teatrului. Aici însă nu vreau să vorbesc despre spectacolul de teatru, instituţia teatrală. Vreau să vă povestesc despre o proastă.

Joi, 16,01,2014, merg cu o prietenă la teatru. Ea, mare iubitoare de acest gen, eu, uşor pe lângă. Dar merg, pentru ea, pentru cultură, pentru diversitate. Ne luăm bilete la A fost o dată la Timişoara, un spectacol de vreo 2 ore jumătate, vă invit să-l vizionaţi. Ei, spectacolul ca spectacolul, dar vaca din spatele meu? De la începutul piesei, ora 19 şi până la 21.30, această distinsă domnişoară, avidă de teatru şi mare cunoscătoare a comentat non stop şi a râs ca o tembelă. Zic dacă era comedie, dar când numai unul râde din toată sala, bag seamă nu prea e comedie. Un râs isteric, forţat şi la fiecare intervenţie a unui actor din piesă, vocifera, râdea, vezi doamne cine e ea şi cât e de jmecheră. Noroc cu pauză că a plecat să-şi aerisească mintea (speram eu) şi am avut 15 minute de linişte, păcat doar că s-a întors. La un moment dat, sincer, îmi doream să îi cadă ceva în cap.

Nu m-am putut bucura deloc de piesă. Acest tip de spectatori sunt extrem de greu de suportat, mai ales când îţi urlă, la propriu, în urechi. Deci stimată domnişoară, îţi transmit din suflet că eşti o ...
Deşi, gândindu-mă, cred că eu am o problemă. Am mai fost la un concert la Budapesta (incredibil, de altfel) şi 2 din spatele meu mâncau hot-dog. În timpul concertului. A mirosit de nu-ţi poţi închipui. Mănâncă prietene afară, înainte sau în pauză, să nu trebuiască alţii să stea cu mască. Tot la un concert, tot o vacă a vorbit non stop. Atât de tare m-am enervat că m-am întors şi i-am zis tradiţionalul shut the fuck up!


Oricum, exceptând acest incident, teatru e fain, nu sunt un fan declarat, însă susţin şi apreciez teatrul, cred că trebuie să mergem, să ne îmbogăţim şi să apreciem cu ropote de aplauze munca minunată a actorilor. La următorul spectacol/concert sper din inimă să am oameni normali în jurul meu!

joi, 16 ianuarie 2014

Nominalizari Oscar 2013

Cică a fost unul din anii cei mai tari pentru Oscar (2013). Nu pot decât să fiu de acord, pe deplin.

Deci să vedem nominalizările pentru BEST PICTURE (cel mai bun film):



12 Years a Slave, un film emotionant, dramatic, film pe care dacă nu l-aş fi văzut la cinema, cu siguranţă acasă aş fi plâns. Deci, foarte tare! Cu şanse şi la cel mai bun actor (Chiwetel Ejiofor)

Gravity, un film atipic, special, cumva cumva în genul filmului Actorul (alb negru şi mut) care  a câştigat statueta acum vreo câţiva anişori. Un film cu 2 actori de mare calibru, regie tare, poveste wow. Deci, foarte tare! Cu şanse şi la cea mai bună actriţă (Sandra Bullock)
Cu şanse de a câştiga  „Best actress” e şi Cate Blanchett care face un rol FABULOS în Blue Jasmine.

The Wolf of Wall Street, din nou foarte tare, am detaliat într-o postare anterioară. Cu şanse şi la cel mai bun actor (Leonadro DiCaprio)

Captain Philips, suspans, film bazat pe fapte reale, intens, fără americănisme ieftine (te-am văzut, te-am plăcut, te-am f..elicitat, etc). Mi-a plăcut. 

Dallas Buyers Club, Her, American Hustle,Nebraska, Philomena, nu am văzut dar sunt pe listă să le văd A.S.A.P.

Până pe 2 martie, gala de decernare a premiilor, nu pot decât să mă mobilizez şi să văd tot ce se poate. 2014, să ne dai filme bune!





miercuri, 15 ianuarie 2014

Nu ştiu cum să încep un mail

Da, uite fix aşa, habar nu am cum.
Bine, dacă trimit la prieteni, e clară treaba, sunt zeci de variante, luate în diferite combinaţii, în funcţie de dispoziţie şi destinatar. Nu acolo e problema. Ce te faci când ai de trimis la lume mai...nu tocmai în cercul de prieteni, dar nici nu ştiu ce persoane importante, de alea de tre să le domneşti încă din primul rând.
Clar nu poţi să începi cu „ceau”, „ciau” sau „ceao”.
Mă enervează „Bună”. Adică bună ce? Se permite în cazul cunoştinţelor, nu aşa de prima dată, când poate nu ştii nici vârsta „andresantului”, nici funcţia, nici...dispoziţia.
Bună ziua” e poate cel mai potrivit, dar mi se pare că sună ca o ţeavă înfundată, deci nu-mi place. E prea comun, asa...
Să începi cu „Stimate/ă Domn/ă” iar nu-mi place.
Sigur, poţi trece direct la subiect, adică oricum sunt formalităţi de 2 bani, precum şi formula de final „cu respect” şi toate cele când tu habar n-ai de omul care citeşte, dar deh, e politicos şi încă mai ţin minte de la şcoală, cei 3 must ai unei scrisori: început, cuprins, încheiere.
Şi având în vedere că tocmai am de scris un mail la care nu cunosc persoanele în cauză, aleg varianta cea mai bună dintre toate (care nu e simplu bună), ci pe cea mai comună, bună ziua, până mă ajută şi pe mine cineva cum se salută!
Pană atunci,  pe post de încheiere,
Ciao!


marți, 14 ianuarie 2014

Nerecomandat sub 18 ani

Deci Lupul de pe Wall Street, sau Wolf of Wall Street, cum vreti, e fix aceeasi chestie: un film foarte tare. Nu pentru că e cu Leonardo, dar pentru că trec cele 3 ore fără să simți, 3 ore în care nu îți vine să iei privirea din ecran să mănânci nachos (da, eu trebuie să văd  J ), 3 ore cu scene intense de faza tari, sex, droguri,(de unde și restricția de vârstă), comedie, dramă, sus pe  culmi și decădere. Un pachet consistent de film bun, cu actori mișto și da, un Leonardo care face un rol demențial. Chiar nu știu cum naiba a trecut așa repede timpul.
Am văzut și 12 Years as a Slave, bun, dramatic, intens, foarte emoționant, mai ales la final. N-aș putea alege, sunt un must amândouă, precum și multe altele. Un an 2013, început de 2014 plin de filme bune (pentru mine), cu altele care se anunță cel puțin la fel de bune.

Revenind la Lup, o remarcă foarte bună a prietenei mele cu care am văzut filmul. Nu zic multe, dar are legătură cu Titanic, furtună pe mare și cât e Leonardo, Jordan Belford, de bun înotător. Sublim de-a dreptul J)

Aaa, și premiul obținut de Dicaprio la Globurile de Aur, premiu pentru cel mai bun actor, categoria comedie, meritat pe deplin! Acum mai vreau să văd American Hustle (am auzit numai de bine), August Osage County (trailer foarte mișto) și Dallas Buyers Club, care l-a transformat pe Matthew McConaughey, dintr-un tip extrem de sexy, în ceva….well, în conformitate cu boala de care suferă în film. Rol premiat de altfel, la Globurile de aur, cel mai bun actor – dramă. Foarte tare, se pare, și acest film. 

(Pentru că)… Seriale

M-am apucat de seriale. Bine, nu de acum, de ceva timp, dar acum mi-a venit să scriu. Faină treabă cu serialele astea, cu o mică problemă: mă uit la 3 4 seriale şi baiul e că 3 dintre ele sunt în pauză.
Anatomia lui Grey, pe care l-am văzut over and over again, e în pauză, fix când April (acea speriată şi enervantă doctor wanna be), devenită între timp  femme fatale tre să aleagă între 2 superbi, OMG! #chooseJackson, April, #choosejackson. Deci, serial în pauză...
Mai apoi mă uit la Suits. Adică, omg, din nou. Pauză şi la ăla...
Mai apoi, mă uit la Game of Thrones, evident, pauză de sezon, cică până prin 6 aprilie.
Aşa că am rămas cu ultimul din listă şi m-am apucat de el special când s-a terminat ultimul episod şi cele 3 ale mele intrau, încet încet în pauză. Deci Breaking Bad. Despre ăsta numai de bine, mai ales că nici o şansă să intre în pauză că doar e gata J)
Nu ştiu care a fost problema mea până nu de mult (să zic...2 ani...) de nu m-am uitat la seriale. Ideea e că am pierdut prea multe, prea faine şi acum trag straşnic să le recuperez. Nu îmi recomandaţi de astea cu vampiri că nu-s pe placul ochilor şi inimii mele (am încercat True blood), not my tipe, at all.
Aşa că, dă Doamne să treacă timpul mai repede! Până atunci, frecventez cu fervoare (ppffff) cinematograful, că e plin de filme bune. Today is Wolf of Wall Street day! 
Până la următoarea postare, să citim de bine!



luni, 13 ianuarie 2014

Babă nebună

Merg azi la sală (dada, eu, povestim altădată).
În drum spre chin, treceri de pietoni.
M ă opresc. O fată cu permisul suspendat din cauza asta e mai cu băgare se seamă. Și opresc să treacă tanti.
Pe banda 2, o Dacie din preistorie treeeeeeeeeeceeeeeeeeeee uite-așa, ca Vodă prin lobodă, vorba românului. Săraca tanti, biet pieton să încremenească de spaimă la mijlocul trecerii. Mai trece o mașină, nu o lasă, eu stau, ca.... și aștept. În cele din urmă trece amărâtă și prind și eu Dacia la semafor.
Ce să vezi?
La volan, o.....tanti, cam de două ori vârsta Daciei, nestingherită, stătea ea așa și se uita la culorile de la semafor. Bine, cred că se uita degeabă, că e clar că de văzut nu vede nimic.
N-am nimic nici cu Dacia, nici cu tanti în cauză, dar stau și mă gândesc: dacă pietonul era un metru mai în față?

Game of Thrones

Sezonul 4 -preview

http://www.youtube.com/watch?v=gSg_gJkU7ko&feature=youtu.be

Am avut şi eu un blog şi mi-a dispărut...

Ăsta era titlul iniţial, doar că între timp l-am găsit :) mda, fetele şi tehnica.

Cum l-am "pierdut" şi cum de l-am regăsit? Habar n-am. După luni în care am uitat complet de el (nici nu mă mir că îmi apărea deleted blog când mi-am adus aminte de el), am zis să văd şi eu ce mai face, poate, poate...Oricum,  n-aş fi zis că sunt total pe lângă, deşi am mai făcut eu un update de soft la telefon fără să am backup şi ghici...s-a dus naibii tot. Dar asta e o altă poveste.
Ce treabă am eu cu blogul? Nici asta nu aş putea să spun. L-am făcut acum 100 de ani, prin anul II de facultate, ca cerinţă obligatorie de intrare în examen (printre altele). Idee foarte bună a profului care ştia de pe atunci amploarea pe care o va lua online-ul. Aşadar, din respect pentru omul acela, care avea el un plan cu noi şi din dorinţa de a fi şi eu mai activă, vorba unui prezentator: iată fata, hopa blogul! :)
Aşadar, am blog. Again. Cât mă ţine? N-aş putea să spun. Ideea e că m-a lovit şi acum trebuie să văd cât ce fac cu el. Pentru idei şi sugestii dau la schimb o bere.
Până la următoarea postare, să citim de bine!