miercuri, 17 iunie 2015

Cum m-am îndrăgostit de Institutul Cultural Francez

Că sunt fan al Institutului Cultural Francez și al fetelor de acolo (Delia și Ingrid) cred că știți deja. Mi se întâmplă, deseori, să prind drag de oameni, acțiuni, cauze, evenimente, fără să știu foarte exact de ce. Despre cazul de față v-am mai povestit aici pe blog, deci nu mai detaliez.

Weekendul tocmai încheiat mi-a întărit convingerea că  am ales bine de cine să-mi placă. (da, mai dau și greș...). La Street Delivery am apucat să stau mai mult de vorbă cu fetele și am aflat o sumedenie de lucruri interesante despre Institut, am fost plimbată prin minunata și răcoroasa lor grădină. Clădirea e impresionantă, am și aflat povești legate de Ceușescu și de vremuri de mult apuse.

Pentru cine nu e la curent cu activitatea Institutului Cultural Frncez, îl rog eu tare să fie cu ochii pe pagina lor de Facebook. Sunt așa de multe evenimente minunate încât e trist rău să le ratați. Eu regret că nu voi ajunge la Zilele Filmului de Umor Francez (sper că am zis bine), evenimentul e exact de ziua mea și voi fi puțin plecată din localitate. Ce e și mai interesant e că au un excelent card numit Confluența Culturilor, care costă foarte foarte puțin pentru câte beneficii are. Și ca să vedeți că nu vorbesc prostii, Delia, Ingrid, cum procedăm cu cardul? Îl vreau neaparat și îl vreau luna aceasta J Cu el aveți acces la toți partenerii culturali, să tot fie vreo 40-50, muzee, teatru, librării, e zău o treabă foarte interesantă. De multe ori ne plângem că nu se face nimic bun pentru populație, ei uite se mai și face. Da, v-ați prins, sunt fan Institutul Cultural Francez!


Și în încheiere, vreau să le asigur încă o dată pe fete că, așa cum am spus în prima zi de Street Delivery, mă ofer voluntar pe viață la toate evenimentele organizate! All you have to do is let me know. Frumos ar fi fost să vă spun pe limba franceză, dar cu regret spun că nu știu. Iertare! Dar poate vin la cursurile voastre J



poze: Facebook Institutul Cultural Francez

vineri, 12 iunie 2015

Wishlist

După mare, m-am hotărât ce mai vreau anul acesta: un concert SIA! Dar rău de tot vreau!
Cred că e artistul meu preferată la ora actuală.


marți, 9 iunie 2015

Cel mai frumos weekend!

Vă spuneam în descrierea din partea dreaptă, categoria despre mine, că beau bere rar și doar cu gașca. Așa și este și nu prea. Explic imediat.

Weekendul care tocmai a trecut a fost unul din cele mai reușite (dacă nu cel mai reușit) din acest an. Pentru mine a început de mult că am fost în concediu, dar hai că nu vă necăjesc tare. Practic, am început distracția de joi și am continuat-o fără încetare până duminică.
Am fost, așa cum am anunțat cu surle și trâmbițe, la un super festival. Zic super pentru că mi-a plăcut mie foarte tare, nu neaparat trebuie să fie așa pentru toată lumea. Muzica mea preferată e de departe folk, deci 3 zile de folk, prieteni, bere și aer liber este mai mult decât excelent. E ceea ce aș numi perfect! Absolut perfect!

Concluziile mele după 3 zile:

-          Prietenii sunt cel mai bun ”lucru” pe care îl poate avea un om
-          Muzica live sună divin tolănită în paie
-          Un om și o chitară e tot ce trebuie pentru a mă cuceri definitiv
-          Un om și o chitară fac cea mai frumoasă muzică
-          Berea rece pe soare merge de minune
-          Pot să beau mult mai multă bere decât m-aș fi așteptat


Si ceea ce probabil începe să devină motto-ul vieții mele: N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de-ajuns o mână de prieteni, în asfințit/ N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de-ajuns un cântec, de-ajuns și puțin infinit! :)





luni, 8 iunie 2015

Prima mea conferință de presă!

A început cam așa:

-          Alo, fată, ce faci?
-          Bine, tu, la festival.

Și am povestit, ce mai faci, ce mai zici, mă laud evident că sunt în concediu și atunci se produce:

-          Aaaa, păi minunat, hai mâine de la 12 la conferința de presă!

Primesc comunicatul, am detaliile, vineri de la 12 sunt prezentă la prima conferință în calitate de invitat din viața mea!

Nu cred că e cineva din Timișoara sau din România să nu fi băut vreodată o bere Timișoreana. Se face aici la noi, am avut și ocazia să le vizitez fabrica, iar când m-au invitat să îmi povestească de evenimentul pe care se pregăteau să îl pornească am zis că nu e de ratat.

De când sunt în Timișoara nu am ratat niciodată Serbările Timișoreana. Avem o relație care durează din studenție, deci prietenia cu Serbările e veche și adevătară. Nu uit că anul trecut (sau să fie doi...?!), cum a început Goran Bregovic să cânte a turnat, tată, de nu am știut ce să facem de ploaie. Cum mare lucru nu aveam de făcut, am dansat și am sărit în ploaie, poate poate se oprește.

Anul acesta, din păcate, nu am putut să mă bucur la capacitate 100% de Serbări pentru că s-a suprapus cu un alt eveniment. Măh, urâtă treabă asta cu suprapunerea de evenimente frumoase, că vrei peste tot, dar, efectiv nu ai cum. Oricum, am băut o bere bună și rece, m-am văzut cu oameni faini și am primit și un voucher de free beer să beau cu gașca. Asta pentru că am fost cuminte!

sâmbătă, 6 iunie 2015

Îți mulțumesc, Kim Clijsters!

Cine mă cunoaște, știe deja că sunt foarte mare fan tenis. Feminin în mod special. Vă spun pe scurt cum m-am îndrăgostit de tenis, un sport de care nu auzisem până atunci.

2001, Paris, Roland Garros. Finala feminină între Jennifer Capriati și necunoscuta de aproape 18 ani, Kim Clijsters. Eram la o mătusă în Timișoara și ne uitam la televizor la acest meci. Eu am rămas fascinată și eram absolut acaparată de meci, cu toate că trebuia să ajungem în altă parte. Au stat oamenii după mine cât au stat însă până la urmă  am plecat. Cum am ajuns la fratele mamei, am tăiat-o direct la televizor și, spre fericirea mea, meciul încă se juca. Aveam 13 ani pe atunci și a fost momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de tenis și de Kim Clijsters în mod special.

De atunci am urmări-o în mod repetat. Eram super fericită dacă avea meci la 2-3-4 noaptea/dimineața că puteam că mă trezesc să o văd. Atât de tare îmi plăcea. Eram foarte tristă dacaă avea meci când eram la școală pentru că nu o putea urmări și mă rodea curiozitatea și neliniștea până acasă să văd dacă a câștigat sau nu. Pe atunci nu erau telefoane deștepte cu internet și tot ce trebuie.

A fost numărul 1 mondial, a câștigat mai bine de 40 de turnee la simplu și a fost și va rămâne pentru mine cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Am plâns de mama focului când s-a retras prima oara (avea abia vreo 24 de ani) și m-am bucurat enorm când a revenit în circuit. Anul acesta aș fi avut ocazia să o văd jucând într-un meci demonstrativ în Belgia, dar nu am avut cu cine să merg. Anul trecut în schimb, am petrecut o foarte frumoasă zi în orașul ei natal, la academia de tenis care  îi poartă numele. Pot spune că a fost una din cele mai frumoase zile din viața mea! J

Azi am revăzut-o jucând, la televizor, desigur, după mai bine de 4 ani. Și emoțiile au fost exact aceleași ca la început! 


Eu nu mai îmi pun de mult dorințe și nici nu cred în vise. Dar e totuși o singură treabă pe care mi-aș dori-o foarte foarte tare și aproape că aș da orice la schimb pentru ea: să o văd pe Clijsters jucând!  

miercuri, 3 iunie 2015

În weekend mă mut La Căpițe!

Băăăăiii, deci voi vedeți ce scrie mai jos?

Cum bine băgați de seamă că sunt mega entuziasmată, nu vă mai spun decât că de mâine și până sâmbătă târziu în noapte, mă mut cu tot și de tot în acest frumos loc numit ”La Căpițe”.

Festival, tatăăăă!

miercuri, 27 mai 2015

marți, 26 mai 2015

12 ani de prietenie și cam tot atâția de tradiție

Lung titlu, Doris...

Poate știți deja, sunt mare fan Eurovision, cum sunt mare fan Oscaruri. Da, e o porcărie, se votează geopolitic, țara x nu ne dă niciodată puncte, e făcătură și așa mai departe. O fi și așa, nu zic, dar eu rămân la ideea mea, posibil greșită, dar, dar, dacă ai piesă bună, apăi iei și voturi. Vezi cazul Sistem cu Luminița Anghel, Paula Seling și Ovi, Trăistariu. Dacă te duci să faci turism, well....

Nu despre asta e vorba. Da ba, și despre asta e vorba. Tare sucită sunt azi.

În ultimii 10 ani nu știu să fi ratat vreo ediție. E fapt, ba da, una singură că eram la o zi de naștere. Și în acești 10 ani de #nufacnimicpentrucaeeurovisionul, există o tradiție care sper să existe cât va exista și acest concurs: la Eurovision mă uit cu Zlati! Zlati e o fată, prietenă cu mine de muuuulți mulți ani, să fie vreo 12 și an de an, în finală, dacă nu putem fi fizic împreună, ne dăm mesaje de se blochează naibii telefonul și se bucură toți operatorii. Anul acesta, după cum am stabilit cred că de juma de an, am mers la ea acasă. Vreo 90 de km, dar te mai uiți? Eurovision, tati! Și ne-a plăcut! Mult de tot ediția din acest an. Și, surpinzător, ne-au cam plăcut aceleași piese. O singură mare ”ceartă” am avut pe tema Spaniei. Super piesă pentru mine, porcărie pentru ea. Fato, nu ești pe treaba ta.

Și da, la anul e iar finală în Suedia, și da, la anul voi fi probabil tot la ea, vom mânca în disperare chipsuri, semințe și orez cu lapte, o să ne fie rău, vom comenta fără încetare (nu vreți să știți ce gură avem când e vorba de criticat) și ne vom enerva la final din cauza rezultatului. Eu refuz să ascult piesele dinainte tocmai din acest motiv: că prind drag de o piesă și ajunge pe locul 20. La anul intenționez ca în momentul în care începe jurizarea, să sting televizorul și să dorm!



foto: lovemymusic2468.wordpress.com

joi, 21 mai 2015

PRbeta Conference ediția nr. 5 – ziua 2

Noa, aici e un pic ca la școală. Adică vine profu, trainerul, prezintă o temă, după care, ca la școală, ai de rezolvat o temă pe super repede înainte. Și e greu, mai ales că nu cu foarte mult timp înainte a fost un frumos party piaristic. Dar nu de party vă vorbesc.

Ziua 2 la Conferința PRbeta este dedicată workshopurilor.

Mi-am început ziua cu o cafea și cu un workshop băi, mișto rău de tot. Am fost și anul trecut, n-a vrut Monica să mă mai primească, dar eu nu și nu, că repetiția e mama învățăturii și în plus, cum să nu participi la Reputația în online susținut de Monica Jitariuc? Anul trecut, la prima mea participare la acest eveniment când am văzut-o pentru prima dată pe Oana Bulexa și a doua oară pe Monica știu că am pus un tweet pe Twitter (logic, unde altundeva să și pui tweet...?) în care ziceam despre cele două: the PR ladies sau doamnele PR, nu mai rețin limba în care am scris. Îmi păstrez și acum afirmația! Sunt minunate și le iubesc în egală măsură, sunt fascinată de tot ce fac. Ok, gata că mă întind.

Deci excelent workshop. E foarte foarte stufos și interesant, cu multe exemple mișto și explicații faine, deci sunt super fan. Zău că nu pot să vă rezum în cateva fraze un workshop care anul trecut a durat 4 ore.

Workshopul nr 2 a fost dedicat comunicării evenimentelor culturale susținut de Oltea de la PRbeta. Nu am lucrat niciodată în domeniul cultural, îmi place, Oltea e super pe domeniu și am zis că nu e de ratat. Și bine am făcut că am participat. Și ca să vedeți cam despre ce a fost vorba, Oltea și-a început prezentarea cu cultura e un business. Tare, nu?

Workshopul nr 3 a fost cu și despre brieful în publicitate cu Sorin Trâncă. Posibil că am fost foarte obosită că m-a pierdut complet acest workshop, deci e clar ca asta cu publicitatea nu e chiar pe felia mea.

Concluzia? Abia aștept luna mai 2016, ediția nr. 6!


Brâncuși la Timișoara

Anul trecut (cred), m-am împrietenit cu două fete. Eram toate la un curs/workshop să  mai învățăm de astea cu piarul și promovarea, d-ale comunicării, adică. Noi să învățăm, nu să învătăm pe alții.

Aceste două fete (Delia și Ingrid) lucrează la Institutul Francez din Timișoara și mi-au atras atenția că acolo chiar se fac evenimente. Și le-am rugat atunci să mă țină la curent cu lista lor de evenimente. Anul acesta ne-am revăzut tot la o conferință/workshopuri, tot să le învățăm cu piarul și comunicarea și le-am reamintit să nu mă uite cu comunicatele de presă și lista de evenimente. Vă ziceam la început că acolo se organizează treburi multe, da? Ei, dacă nu mă credeți, în 3 zile am primit 2 comunicate de presă, deci fetele organizează și comunică pe bandă rulantă. Nefericirea face că nu pot ajunge la nici unul din ele, în weekend plec la prietena mea Ramona (vă povestesc după de o tradiție care durează de 12 ani), iar pe 26 mai am o zi de naștere și nu pot să lipsesc.


În perioada 26 mai – 18 iunie 2015, Institutul Francez din Timișoara (bd. C.D.Loga nr.46) găzduiește expoziția Avant Brâncuși [brɨnkuʃi], care prefigurează lumea formelor brâncușiene într-un melanj cultural româno-francez.
            ”Brâncuși este artist francez de origine română, cum se afirmă în spațiul cultural francez, sau este artist  român afirmat în atmosfera fertilă a începutului de secol XX din Paris?
            Artefacte din cultura populară românească, obiecte de lemn care și-au pierdut utilitatea, dar păstrează urma meșterului, șlefuite în zeci de ani de folosire,  sunt asamblate sau puse în situația de a prefigura lumea formelor brâncușiene, prin tehnica ready made”, argumentează artistul.
            Proiectul cultural ”Etnosculptura” se află la al patrulea eveniment public, după  expozițiile ”Înainte de Brâncuși” (Galeria Triade, 2013), ”10 Meșteri” (Filarmonica Banatul, 2014) și ”Mecanismele nedescoperite de Leonardo” (Galeria Pygmalion 2014).
            În spirit brâncușian, suportul lucrării face parte din compoziție și este creat din bârne de lemn salvate din cazarma Iosefina.  Artistul M.C.Donici a debutat expozițional în 1975, la Casa Studenților din Timișoara.
            Vernisajul va avea loc marți, 26 mai 2015, de la ora 19, la sediul Institutului Francez Timișoara și va fi subliniat de un recital de flaut al muzicianului Vlad Alecsandru Colar, cu piese din creația lui Dinu Lipatti și a compozitorului timișorean Gabriel Mălăncioiu.
Programul de vizitare a expoziției va fi următorul:
Luni – Vineri 10.00 – 20.00
Sâmbătă       10.00 – 14.00
Duminică       Închis

Așa zice comunicatul. Nu ajung la vernisaj, dar până în 18 iunie ajung eu. Zic să nu ratați!!

duminică, 17 mai 2015

PRbeta Conference ediția nr. 5 – ziua 1

V-am mai spus, PR-ul e cea mai frumoasă meserie din lume. E fascinant și iubesc acest domeniu al comunicării tare tare mult. Oriunde m-ar duce viața, voi spune răspicat că am ajuns să practic cea mai frumoasă meserie din lume!

Și în această lume frumoasă sunt și oameni extrem de frumoși și interesanți, devotați meseriei lor și oameni plini de experiență de la care ai ce să înveți. Un astfel de eveniment în care profesioniști, studenți și pasionați de comunicare se pot întâlni este Conferința Prbeta, orrganizată la Timișoara de 5 ani deja.

Așa ceva nu se ratează dacă ești interesat de acest domeniu!

Să vă povestesc, așadar, ediția numărul 5, așa cum am perceput-o eu:

Primul panel a fost despre Leadership și comunicare internă. Mi-a plăcut Peter Barta care a avut un speach foarte mișto despre șef și șefie, tare mi-ar plăcea să văd mentalitatea asta americană puțin mai des și la noi. Adică nu tre să urli din toți rărunchii că tu ești șefu și eu tre să execut, dar nici nu tre să mă lași să mă urc la tine în cap... Tot la fel de mult mi-a plăcut și Marta Ușurelu de la Revista Biz care a făcut o prezentare despre brandingul personal, cum se clădește și cum se menține. Am iubit-o de la primul slide: poză cu ea și Eros Ramazzotti.  Mi-a plăcut tare mult că a fost printre puținii oameni care a lăudat mult românii și nu i-a criticat, așa cum ne stă nouă să ne plângem de ai noștri. ”Noi avem mai mulți oameni buni, mai deștepți, care se descurcă: ăștia sunt românii!”

Panelul nr. 2 a fost greu. Greu pentru că a avut de egalat un panel excelent de comunicare culturală în raport cu anul trecut. Andi Vanca ne-a prezentat festivalul fenomen al României, aș zice, Electric Castle, tot de festival a vorbit foarte mișto Sagor Meskovic de la Exit Festival care pregătesc ceva mișto în Timișoara la sfârșit de mai. Tot pe cultural a vorbit Ana Maria Onisei, consultant de comunicare pentru Festivalul George Enescu, iar la final, minunatul Cătălin Ștefănescu de la Garantat 100% cu un speach excelent despre cultură și limba română.

După prânz a urmat o sesiune de studii de caz, ca ziua să se încheie cu cel mai așteptat panel pentru mine: debate! Să vă spun și de ce a fost preferatul meu. Păi cum să nu fie când printre vorbitori s-au aflat un publicitar, Șerban Alexandrescu, un designer, Sorin Bechira, un om de Social Media, Alexandru Negrea și, evident, Oana Bulexa de care mi-a fost tare tare dor! A fost o sesiune antrenantă cu întrebări și răspunsuri când asemănătoare când foarte diferite din partea vorbitorilor, o sesiune care, pentru mine, a fost prea scurtă. Cred că 24 de ore nu erau suficiente. Sper să regăsesc și la anul acest panel că tare pe sufletul meu a fost. 

-         -  va urma -


Găsiți poze multe și faine aici

marți, 12 mai 2015

How to conquer my soul!

Băh, cu mâncare! Sigur, alte 2-3 calităţi nu ar strica, dar prefer să mă inviţi la cină decât să-mi reciţi o poezie. Sunt foarte romantică, v-aţi prins. Deci, dudes, asta e cheia: food! J)


luni, 11 mai 2015

Alegeri (nu electorale!)

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre persoanele din viață, cum alegeri pe care le facem la un moment dat ne ghidează practic toată viața. Eu, de exemplu, am o grămadă de prieteni faini ”culeși” datorită facultății, a jobului (urmare și el a facultății) și tot așa. Dacă nu aș fi ales CRP-ul în 2007 cine știe unde eram acum...

E foarte mișto povestea unor prieteni comuni (hei dudes, sper că e ok că scriu de asta aici, în caz contrar, un telefon și rezolvăm). Ea se duce la teatru fără bilet. Nu a mai reușit să cumpere, sold out, dar, perseverentă fata din fire, se duce, poate poate. El avea două bilete, dar, cumva, însoțitoarea nu a mai reușit să ajungă. Și îi lasă biletul ei.

Pe ea am cunoscut-o întâmplător, mi-a fost de foarte mare ajutor într-o acțiune pe care am derulat-o pentru compania la care lucrez. A venit să ne ajute voluntar. Pe el, l-am cunoscut prin ea, după câțiva ani, iar acum mergem împreună la concerte și beri și povești. Amândoi, îmi place să cred, îmi sunt prieteni. 

Tot zilele trecute  vorbeam cu cineva (altcineva) despre mutări și cum nimic nu te ține în loc. Doar prietenii. Sau vorba unora decât prietenii. Și da, uneori te țin bine. În fond, nu știu ce mai ai dacă îi pierzi. :)


duminică, 10 mai 2015

Ce-mi doresc de ziua mea

Anul acesta, ca în fiecare an, e ziua mea. Anul ăsta împlinesc (insert expresie-clişeu aici: frumoasa vârstă de) 27 de ani. Şi nu, nu sunt măritată şi nici nu am copil.

Îi spuneam prietenei mele când am fost în Germania că anul ăsta se va întâmpla ceva. Nu ştiu ce, ceva va fi oricum. Nu ştiu dacă e rău sau bine, profesional sau personal (rău sau bine), dar am io aşa un filing că 27 ăsta va fi cu urmări, cu schimbări. Până acum, nu a început bine, sper să-şi vină în fire şi să se schimbe.

Na, şi gândindu-mă eu aşa la ziua mea, m-am întrebat oare ce aş vrea? Niciodată nu ştiu să răspund la întrebarea asta (ce vrei de ziua ta?), dar pentru anul ăsta aş fi vrut ceva: un festival cu muzica ce-mi place mie! Şi e ceva în Timişoara, doar că fix fix 3 săptămâni mai devreme, adicătelea 4-5-6 iunie. Căpiţele fac un awesome event şi bag de seamă în de joi, 4 iunie, mă mut în La Căpiţe. Acolo mă găsiţi. Bine era dacă se nimerea pe 26, dar hai că poate am noroc la anul. 



vineri, 8 mai 2015

My favourite song

Am văzut poza aceasta pe net, astăzi şi am zâmbit aşa ştregăreşte.

poza: purple clover Fb

După care mi-a cam pierit zâmbetul când am realizat ce piesă îmi place mie cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta. Că e tristă. Şi deprimantă. Iar eu nu sunt nici tristă, nici deprima(n)tă, aş zice că sunt chiar pe dos. Dar te mai uiţi...piesa rămâne cea mai frumoasă dintre toate, iar mesajul de pe poză e şi el adevărăciune.


Senzaţional! Click aici! Nu o să îţi să crezi ce piesă este! https://www.youtube.com/watch?v=qT6XCvDUUsU

miercuri, 6 mai 2015

Seri de mai

Îmi place mult cum sună asta: seri de mai. Când aud expresia, mă văd deja pe malul mării, e seară, cântă o muzică ciudată dar cumva îmi place, iar eu am în mână nelipsitul pahar de vin alb. Nu de plastic.


Nu sunt la mare și nu am nisip la picioare. În rest, cântă o muzică plăcută, iar în mână am nelipsitul pahar de vin. Alb. Aștept marea și nisipul. Până atunci, mi-am început serile de mai cu filme (le iubesc), cu vin alb (îl iubesc), cu muzică bună (Zaz îmi cântă doar mie, v-am spus că o iubesc?), iar vinul e alb. Bun. Îl iubesc și pe el. 


În capul meu,  sunt la mare...

luni, 20 aprilie 2015

La mulți ani, Prin Banat!

Mama mea e din Banat, zona Făgetului, Fârdea mai exact. Deci mi-e cunoscut și drag Banatul și vorbesc câta și limbajul specific. Tata e din Ardeal/Crișana dar asta e altă poveste.

Când am văzut proiectul #prinbanat m-am îndrăgostit pe loc. Frumusețe de poze cum rar am mai văzut (felicitări sincere, dragă Flavius) și texte deosebite, încărcate cu povești despre oameni ai locurilor, cu emoție și desigur, multă informație necunoscută. Când îi și cunoști pe oamenii care fac minunăția asta parcă și mai tare prețuiești ceea ce fac.

Sâmbătă, #prinbanat a făcut mare tămbălău cu ocazia împlinirii unui an de proiect. Tare m-am bucurat când Alexandra mi-a dat invitația. Cum a fost destul de protocolară așa m-am gândit că mă cheamă la nuntă, mă și gândeam deja ce rochie să iau pe mine. Dar nu, nu se mărită. Invitația e super frumoasă, dar nu vi-o arăt că-s rea și o țin doar pentru mine. Cumva, party-ul ăsta mi-a dat dureri de cap pentru că era cu ”drezcod”, adicătelea musai să purtăm ceva popular pe noi. Și începe nene căutarea de ie și opinci și catrință și alte denumiri de haine despre care habar nu aveam. Câți dintre voi aveți acasă ceva din portul popular? Așa mă gândeam și eu...

Dar am reușit. Și am ajuns la party.

Știți cât e de fain să vezi vreo 50 de persoane, feciori și fete, îmbrăcate în portul popular? Minunat de frumos! Am băut pălincă, am ascultat muzică populară, am jucat, am mâncat tradițional și la final, am gustat o bunătate de tort. Mie nu-mi plac dulciurile deloc, dar tortul ăla chiar a fost bun. Ah, și la plecare am primit și cadou.
foto: Facebook page PrinBanat

Dragă Alexandra, dragă echipă #prinbanat, vreau să vă urez mulți mulți ani de acum încolo, să ne purtați prin toate locurile frumoase, să nu le lăsați să moară! E în fond, istoria noastră și prea puțini o cunoaștem. Sper să ne vedem la party-ul de 10 ani de #prinbanat, cu voie bună, povești frumoase și prieteni de nădejde! La mulți ani și mulțumesc pentru ceea ce faceți. Sufletul meu e mai fericit! 

duminică, 19 aprilie 2015

Câteva filme IX

Focus – film american, comedie, puțin suspans, puțin tras de păr. E de văzut cu gașca într-o seară de weekend și de mers după la bere. El e un ”infractor” de primă mână. Ea e o novice care tot ce vrea e să învețe să fure portmoneele oamenilor. Se îndrăgostesc, se duelează pe parcurs ca la final, să rămână împreună. Că doar  e film american. Nu insist mult pentru că următorul e mai pe placul meu.

Grand Central – tare mult mi-am dorit să văd filmul ăsta, din două motive: 1 – e cu Lea Seydoux. 2 – a fost aplaudat la Cannes minute în șir în picioare. Să le luăm pe rând.

Pe Lea Seydoux am descoperit-o acum vreo doi ani în filmul care a și luat marele premiul al Festivalului de la Cannes. M-am dus la film doar pentru că era super controversat și am vrut să văd ce e cu vâlva aia. Și de atunci, cu mâna pe inimă, e filmul meu preferat. Se numește La vie d/Adele. Dacă nu l-ați văzut, vi-l recomand cu cea mai mare căldură. Atenție, însă. Dacă sunteți pudici mai bine nu.

Cât poate fi de tare încât să-l aplaude un renumit festival minute în șir după încheiere?
Well, Grand Central e o poveste complicată de dragoste între un tânăr muncitor la o fabrică și viitoarea soție e colegului și prietenului său. Dacă sunteți fan filme americane nu vă bateți capul cu ăsta că nu o să vă placă. Dacă apreciați cinematografia europeană, atunci vi-l recomand. E bun!



Desigur, nu se abandonează serialele.

marți, 14 aprilie 2015

În caz că vă interesează ce am făcut în concediu - part two

Au trecut deja 8 zile de când m-am întors din concediu și mi se pune constant aceeași întrebare: cum a fost în Germania? Că doar Doamne iartă-mă, ce să și întrebi omul care a fost în concediu, cât e kilu de vișine? Noa, și cum mă întreabă lumea așa eu răspund cât se poate de tâmpit: bine. Că doar cum să și fie rău, nu?

Fără să lungesc prea tare, chiar a fost bine. Concluziile mele după câteva zile de stat printre nemți:
-          Autostradă, autostradă, autostradă;
-          Ordine, ordine, ordine;
-          Gri, gri, gri;
-          Sătucele lor sunt niște orașe de-ale noastre;
-          Prețuri nesimțit de mici la alimente (e de bine)
-          Dacă mergeți cu mașină nu-i ca la noi. Adică nu te duci la prostu în centru și de rogi la toți sfinții și arhanghelii și zeități să plece unu să intri tu. No, nene, parcare unde vrei și nici nu-i scumpă tare.
-          Grijă mare ce și cât mâncați că veniți ca fata cu almost 2 kile înapoi. Pe ea, nu în bagaj...
-          Am descoperit o mâncare foarte bună, ceva șpățele sau cum heki le zice. Mega bune. Cu brânză, musai!
-          Bere bună. Bună rău!


Nu m-a dat pe spate Stuttgart. Mi-a plăcut în schimb foarte tare un mic oraș universitar. Se numește Tublingen, e pavat de sus până jos, urci și cobori, pare un oraș desenat, nu locuit. Așa de frumos e. Iar berea acolo, cu prietenii și poveștile lângă e mult mai savuroasă. A da, am stat și pe cea mai îngustă străduță din lume. Da, am stat că așa îngustă e că nu poți să mergi pe ea dintr-un capăt în altul.


Mi-a plăcut de tine, Germanie, dar nu intri în top 5-ul țărilor pe care le-aș mai vizita! Dar mai trec pe la tine pentru cele două super gazde ale mele: Adina și Alinu. V-aș transmite tradiționalul g....dar mi-e că nu mă înțelege lumea! J


marți, 7 aprilie 2015

În caz că vă interesează ce am făcut în concediu - part one

foto: Facebook Madam Secretary

Deci da, am descoperit un nou serial. Eu, cea mega amatoare de filme, m-am bucurat când Alinu a zis să ne uităm la ceva serial nou, e ceva cu piar, zicea el. A nimerit-o și nu prea, e și cu PR, dar e mai mult despre diplomație, despre USA și despre o foarte bad ass Madam Secretary. Că e bun sau nu, e political și mai nou mă prind chestiile astea, nu se ridică la înălțimea lui House of Cards, dar, cumva ne-a prins și ne-am uitat aproape zilnic la el. Și ne-am uitat mult.

O are ca actiță principală pe Tea Leoni care în acest film mi se pare incredibil de foarte frumoasă!

În caz de plictiseală, nu-i rău! 

luni, 23 martie 2015

Să nu dai niciodată totul!

Cred că am mai scris de treaba asta, dar zilele acestea mi-e revenit în minte ”problema”.

În urmă cu mulți ani, când eram eu mică mititică, am avut o discuție de oameni mari cu o prietenă de familie, ea pe la 40 de ani, cam așa. Cred că se certase cu bărba-su, ideea e că mi-a trântit una atunci de o țin minte și acum și cred că o voi ține minte toată viața: să nu dai niciodată totul! Să ai mereu o rezervă.

Sigur, omul la nervi, supărare și foame spune multe, poate dacă aș întâlni-o acum și i-aș povesti, posibil să nu mai țină minte nimic. Ideea e că mie mi-a rămas și, cred că involuntar, respect cu sfințenie. Sau cel puțin mă străduiesc. Să nu dau niciodată totul. Să am o rezervă. Never love too much, never care too much, never be too involved, cred că până la urmă aici se reduce totul. Poate ce-i prea mult strică. Prea multă încredere, prea multă iubire, prea multă speranță, prea multă pasiune. Toate astea cauzează dezamăgire dacă nu-ți ies perfect și hai să o spunem pe aia dreaptă, de prea puține ori ne iese.

Știu că nu a fost un sfat și poate a fost o vorbă aruncată la nervi și durere și eu eram prin preajmă. Poate nu are nici o valoare, dar, pentru mine, a devenit unul din motto-urile vieții mele: să nu dai niciodată totul!

Vorbe de bine I

Nu știu dacă e neaparat o nouă categorie, dar îmi propun să încep ziua de luni așa: cu vorbe bune, spuse de oameni mari, sau mici, celebrități sau necunoscuți, de acum sau de atunci.

Încep cu unul din citatele mele preferate. Nu știu dacă există o declarație de iubire mai frumoasă.Și așa să știți că io-s tare greu de impresionat și tare rău mă enervează dulcegăriile. Asta, în schimb, mi se pare minunată:


luni, 9 martie 2015

Surprize dulci și neașteptate!

Acum ceva timp am văzut pe Facebook niște ”pachețele” ambalate super drăguț. Nici nu mi-am bătut capul ce conțin, mi se păreau foarte simpatice și mă gândeam tare inventiv a fost omul ăsta.

După ceva timp, am văzut pachețelele aste super cute la un magazin din mall. Ce-aveți aici, zic? Ciocolată, îmi răspunde tanti. A naibii treabă, m-am gândit, ia să studiez eu puțin. Și m-am dat pe domnul Facebook, am găsit pagina lor, Vreau Atenție și m-am delectat cu minunatele lor ambalaje. Recunosc, nu consumasem ciocolata, nici nu sunt un mare fan dulce, însă ambalajele sunt absolut delicioase. Tare am apreciat găselnița cu designul.

Astăzi, primesc un colet, ambalat frumos, într-o folie gri. Flori n-au cum să fie, m-am gândit. Deschid super entuziasmată și ce să vezi: 3 atenții J Și m-am bucurat ca un copil mic pentru că cineva s-a gândit la mine și a vrut să-mi facă ziua frumoasă.  Nu am deschis încă ciocolatele, parcă mi-e milă așa să le desfac. În caz că aveți vreo zi de naștere, doriți să faceți o surpriză cuiva, sau să îi transmiteți unui prieten că îl apreciați, vă recomand cu căldură ciocolata Vreau Atenție. Nici măcar nu trebuie să fie fan cicolată respectivul/respectiva, la ce ambalaje drăguțe au, sigur nu dați greș.


Asta am primit eu. 






Mulțumesc dragă Corina! Mi-ai făcut ziua mai veselă și mai dulce! 


duminică, 8 martie 2015

Câteva filme VIII

The Boy Next Door -  e un film tare ciudățel. Pare mult mai fain din trailer. Mi-era dor să o văd pe Jennifer Lopez jucând, a trecut ceva timp de când nu am mai văzut-o. Dacă stau bine să mă gândesc, nici de cântat nu a mai prea cântat, sau cel puțin nu a ajuns nimic nou la noi. Filmul, așadar, e povestea profesoarei de literatură engleză, Claire, aflată în plind divorț de soțul infidel. Locuiește cu fiul ei liceean și ajunge să se ”îmbârlige” cu mult mai tinerelul Noah, nepotul vecinului de peste drum. Tipul e un dezaxat sărit de pe fix cum de mult nu am mai văzut în filme, iar J Lo e mișto rău. Cam atât. Deloc impresionant. Povestea, cumva, interesantă: un puști obsedat până la infinit de o femeie. V-am zis că e tzaca, nu?

De ce eu? – poate cel mai controversat și așteptat film românesc. Nu vreau sa vă povestesc absolut nimic, vă recomand călduros că îl vedeți. Zic că nu e de ratat. Mie mi-a plăcut.

Desigur, nu se abandonează Scandal, Grey s Anatomy, The Big Bang Theory și New Girl.


joi, 5 martie 2015

Fotografii, cetăți, reportaj

L-am cunoscut pe Radu, cred, anul trecut prin aprilie cu ocazia unui eveniment. Mi s-a părut (și probabil și este) un tip extrem de liniștit, calculat, tăcut. Aflasem că e din București, mă așteptam să fie mai agitat, cum știm noi din provincie că sunt cei din capitală. Părea așa captivat în lumea fotografiei, nu prea lua parte la discuțiile de grup, ci ne ”spiona” și făcea tăcut fotografii.

De atunci, ne-am revăzut la diverse alte evenimente, conferințe, workshop-uri și chiar am avut ocazia, anul trecut, să particip la un workshop de fotografie ținut de el. Eu habar nu am să fac poze, nici măcar cameră foto nu am, deci vă dați seama ce pricepută sunt. Țin minte că la acel curs zicea ceva de fata entuziasmată din corporație și m-am regăsit. Adică văd ceva, pac repede poza, fără să stai să analizezi, să gândești, să cântărești lucrurile. Sunt lucruri care ne scapă, probabil din prea mult entuziasm, sau din lipsă de pregătire. Varianta a 2-a are pondere mare.

Zilele trecute, navigând pe domnul Facebook, am văzut că Radu are și pagină de FB. Sunt prietenă cu el, dar nu-i dădusem Like. Și am dat. Pagină foarte nouă, cred că atunci lansată. Și m-am dat ceva pe siteul lui, nu cel cu lanuldesecară, ci site-ul nou, radubadoiu.com. Și mi-a plăcut. Munca și ceea ce face o apreciam deja, mi-a făcut plăcere să-i răsfoiesc albumele de pe site.

În ziua imediat următoare am primit un comunicat de presă în care actor principal era Radu. Na zic, uite treabă. Și fetele de la agenția care îl reprezintă au anunțat un seminar de fotografie Reportage Session.

Reportage Session este un concept original al lui Radu,care se va axa pe vizite și reportaje foto la cetățile și bisericile fortificate de la Biertan - Richis - Moșna - Criț - Saschiz – Sighișoara.

 Mi-a plăcut citatul: Îmi doresc ca fiecare participant să înțeleagă, la finalul taberei, că apartul de fotografiat este un instrument și nimic mai mult. Vom face exerciții de exorcizare, sclavii tehnicii se vor elibera și vor învăța să stăpânească, să domine și să folosească fără milă aparatura. Vom defini în fiecare dimineață, aproape redundant, scopul actului fotografic? să-ți exprimi ideile, să fii creativ. să influențezi și să-i faci să vibreze pe cei care-ți privesc munca. :)

Prețul unui loc la Reportage Session este de 240 de euro şi include, pe lângă sesiunile de workshop zilnice: transport dus-întors Sibiu - Biertan, cazare trei nopți la Pensiunea Unglerus din Biertan, mese principale și gustări pe tot parcursul evenimentului.

Pentru doritori, înscrierile se fac la adresa de e-mail contact@prbeta.ro, în limita celor 10 locuri disponibile. Cred că va fi ceva tare frumos. 

Dacă nu v-am lămurit, sunt sigură că Radu vă stă la dispoziție!


duminică, 1 martie 2015

Câteva filme VII

50 shades of Grey – ăsta e filmul ăla mega controversat, făcut după cartea la fel de controversată. Na, aici, surprinzător sau nu, o spun clar și răspicat: măh, mie mi-a plăcut. Atât am avut de zis aici. 

Big Eyes – încep prin a spune că mi-a plăcut tare mult filmul. M-am uitat la el în principal datorită regizorului, Tim Burton, sun fan. Ăsta e un film puțin diferit față de ce am văzut în ultimele lui filme. Amy Adams e minunată, iar Christoph Waltz e un nebun impecabil, hainele anilor 50 minunate, decor de poveste. Filmul prezintă povestea adevărată a pictoriței Margaret Keane renumită pentru ineditele picturi care înfățișau copii cu ochi mari. Divorțată și cu un copil, mutată în alt oraș, singură, îl întâlnește pe șarmanul ”pictor” Walter Keane și, pentru a nu-și pierde fata, se căsătorește cu acesta. El e de fapt un șarlatan și întreaga lor căsnicie, vreo 10 ani, profită de talentul și naivitatea soției mult prea talentată. Mișto film, îl recomand cu drag!

Desigur, nu se abandonează Scandal, Grey s Anatomy, The Big Bang Theory și New Girl.

vineri, 27 februarie 2015

Nothing lasts forever!

Am văzut poza asta pe Facebook, nu mai știu la cine și mi-e rușine să o spun, dar o fur. Rog iertare.

Revenind la subiect, cugetarea zilei este chiar asta: durează sau nu durează ceva o veșnicie?

Acum ceva timp aș fi fost tentată să spun clar că da, anumite ”treburi” pot să dureze o viață: dragostea, prietenia, familia, pasiunea pentru, etc, blablabla. Acum nu aș mai băga mâna în foc.  Poate că până la urmă, nothing lasts forever.

Dar e totuși vineri, să nu ne complicăm prea tare.



miercuri, 25 februarie 2015

Fetele și tăiatul părului

Eu am părul lung. Așa l-am avut mereu.Îmi place și oricum sunt foarte reticentă în ceea ce privește schimbarea de look. Nu mă încadrez deloc în tipologia de fete care experimentează tunsori, culori și alte cele. Mi-au trebuit 2 ani să-mi las breton, mi-e și milă de săraca fată cât m-a convins. Fata fiind cea care avea grijă de părul meu.

Eiii, și m-a apucat pe mine schimbarea. Și m-am pus pe scaun și i-am zis la doamnă: tăiați! Cât, întreabă femeia. Tăiați, zic, crește la loc. Prinde părul, îmi arată: e bun așa? Bun, răspund. Și a tăiat. Vreo jumătate din cât aveam...

Încă mă obișnuiesc.


Never go on trips with anyone you do not love

Am citit asta pe undeva și tare mi-a plăcut pentru că sincer, nu cred că e ceva mai plăcut pe lumea asta decât să te duci în lume, să străbați locuri, să cunoști oameni, să nu-ți pese de nimic, cu cel mai bun prieten. Sau prieteni. Nu am călătorit mult, nici puțin, deci nu mă plâng. Cât am văzut e foarte bine și sigur că îmi doresc mai mult. Am avut excursii/concedii și reușite și un fail total. Țin minte că am fost acum mulți ani la mare cu colegi sau foști colegi de clasă, nu mai rețin. Ce rețin e că primele 2 zile am stat în cameră și am plâns. Așa de mult mi-a plăcut... Pot spune că a fost cea mai dezastruoasă călătorie și cred cu ardoare că frumusețea nu e dată de locul în care te afli, ci de oamenii alături de care ești.

De atunci am mai călătorit destul și de fiecare dată în companie extrem de plăcută. Cele mai multe excursii/călătorii/drumeții le-am avut cu my friend. Cumva, ultimii doi ani au fost surprinzător de slabi în luat lumea-n cap și plecat, dau vina pe timp că e la modă. N-am avut, măh, timp să plec. Asta cu timpu' e mereu scuza cea mai bună.


Dar, indiferent de țară sau localitate, ceva extarordinar sau comun,și eu sunt de acord că cel mai bine e să mergi cu un om care e pe sufletul tău!

foto: likesuccess.com

Ernest Hemingway e responsabil pentru titlu. El a zis, nu eu.


marți, 24 februarie 2015

Planuri

Nici anul ăsta socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Sau cum naiba e vorba aia...

Cred că la Tomata citisem pe la începutul anului că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, fă-ți planuri. Băi, superbă expresie! Noa, și bag seamă că fix asta am făcut....Că am tot dat-o eu prin ianuarie cu planuri de călătorie and shit și nu se prea pupă. Gen, probabil nici Veneția nu mai apuc să o văd, nici Belgia, posibil nici marea. Cumva, a apărut în grafic Germania (bătută în cuie) și lista rămâne deschisă.  De fiecare dată când mă apucă visatul, brusc îmi aduc aminte de expresie, zâmbesc și o las baltă.

Unde mai pui că iar am fost eu cu gura mare și v-am înșirat la câte concerte mă duc eu. Vezi aici. Numai că, din nou, l-am făcut pe Dumenzeu să râdă că nu se prinde de mine nici un concert... La Emeric Imre rezervasem masă, adun trupă și când ajung acolo, ce să vezi...NU AM REZERVARE! Omuleții de la The 80s nu m-a prea băgat în seamă, deci și prin urmare, nu a avut fata masă...Not nice people, not nice că-s chiar fan și-mi place birtul vostru.

La Byron nu am ajuns că nu am mai avut cu cine, iar la Feli, well, la Feli am fost suficient de dobitoacă încât să nu mă grăbesc cu rezervarea și....ce să vezi... nu mai sunt locuri.

Așa deci, planuri...

duminică, 22 februarie 2015

Are we gladiators or are we bitches?

E un film serial care se numește Scandal. Ca de obicei, mie trebuie să-mi toace cineva nervii din cap până să și execut. S-a chinuit Sofia cu mine să mă uit la filmul ăsta și eu nu și nu. Cumva, din lipsă de altă activitate și din maximă plăcere de a viziona filme am zis hai să văd care e ”jmecheria”. Și mare șmecherie e pentru că m-a prins filmul ăsta ceva incredibil. Primele 3 sezoane le-am mâncat efectiv, și rula episod după episod. Mai greu îmi este acum când trebuie să aștept să apară episod nou. Sunt la zi. Ei și după ce am vizionat și episodul din săptămâna aceasta deși începutul sezonului 4 mă cam enervase, iar m-a prins și nu mai am răbdare până peste două săptămâni, am și tras niște concluzii.

SPOILER ALERT!


După ce Olivia este răpită și recuperată (am scris spoiler alert, da?!) multe mi-au trecut prin cap, începând cu: băi ce tare e să te iubească unu în halu ăla încât să meargă la război pentru tine. Bine vorba vine să meargă, că el e președinte, deci ați înțeles voi, sau, băi, ce tare e să ai prieteni care să facă absolut orice, dar absolut orice să te aducă înapoi acasă. Noa și cum nu am nici iubit președinte și nici nu cred că o să am în viața asta, în caz că voi fi răpită, nu pot decât să sper că am prietenii potriviți.