miercuri, 28 mai 2014

Zile de naştere

Îmi plac foarte tare zilele de naştere. De fapt, cui nu-i plac? Ei, şi cum îmi plac mie mult, lunile astea, mai şi iunie, sunt pline. Şi în rest am, că doar nu mi s-au născut prietenii toţi în două luni, dar aceste luni sunt full option, cum ar veni...(unde mai pui căe  şi ziua mea...)

De ce îmi plac mie zilele de naştere? Că în fond, e doar o zi obişnuită...Păi, în primul rând, e un prilej excelent de a te vedea cu prietenii, de a cunoaşte lume nouă, de a întâlni vechi amici (îmi plac încrengăturile astea când eşti prieten cu un prieten de-al prietenului...) şi în al doilea rând că se oferă, respectiv primesc, cadouri. E tare fain să cumperi ceva pentru cineva drag şi la fel de fain să primeşti ceva de la cineva drag. Ieri am făcut exerciţiu de cumpărături pentru 2 bucăţi zile de naştere. Vreo 3 ore... apăi nu ştiu dacă e mult sau puţin timpul, ce ştiu e că tare m-am bucurat când am terminat. Şi nu pentru că nu îmi place să cumpăr/fac cadou, ci pentru că mi-e foarte greu să aleg. Dar foarte. Cu una am avut noroc: văzusem ceva săptămâna trecută şi am zis: asta e „#¤%&&() scrie pe ea! (acele semne sunt numele fetei, dar nu-l pot scrie că poate citeşte şi noah...). La a doua prietenă a fost mai greu că nu vedeam nici un cadou care să urle ăsta eeeeee.


Important e că am găsit şi mie îmi plac...măcar atât. 

duminică, 25 mai 2014

Pachet de acasă

Cine este sau a fost student plecat de acasă, la facultate în alt oraș, știe foarte bine obsesia mamelor de a pune pachet. Mult. Mâncare să ajungă la tot palierul. 3 ani de zile am stat în cămin în Timișoara și de fiecare dată când plecam acasă mă întorceam cu 2 kilograme mai grasă și cu 3 sacoșe pliiiiiine de mâncare. Pe atunci, bani mulți de buzunar nu aveam. 50 de lei pe săptămână. Atât era rația pentru că, ziceau părinții, ți-am pus noi tot ce îți trebuie, să ai de o șaorma sau sa ieși la un suc îți ajunge. Așa cum a fost, au fost vremuri foarte faine și mi-e dor câteodată rău rău de aceea perioadă.

Ei, facultatea am terminat-o de mult, lucrez de ceva timp, dar, cum stau tot departe de mama, de fiecare dată când plec de acasă spre Timișoara, povestea cu pachetul din facultate se repetă. Și uite așa, și la aproape 26 de ani, cu banii mei, tot încărcată vin de acasă. Pe lângă mâncare muuultă (mama tot nu înțelege că nu pot mânca așa de mult, că se învechește în frigider și nu îmi place), în pachet mai găsesc: pâine (cu toate că se găsește de cumpărat și în Timișoara asta mică), legume și fructe(că aici nu avem piață...), carne, prăjitură, cartofi, și așa mai departe.


Cine a stat în facultate știe că o mamă nu pricepe că nu îi trebuie atâta mâncare și să NU mai pună. Ei, situația rămâne neschimbată și după ani că, vorba aia, mama tot mamă e. J Și uite așa, vin cu pachet de acasă tot mereu. Pentru că da, mamele sunt super tari! Unele, de fapt. Iar a mea e faină rău J Hehee, noroc că mami nu le are cu interneții să vadă ce am făcut aici J

joi, 22 mai 2014

Ce-mi mai plac mie organizatorii de concerte…partea a 2-a

Vă povesteam aici despre foarte proasta organizare a unui concert. Am crezut că a fost de ajuns pe anul acesta, dar, iată că nu scap. Deci din nou concert fain, extrem de prost „menegiuit”

Să vă povestesc.
Dumincă seară a fost concert  într-un pub timişorean. Aş vrea să vă spun numele acelui birt, dar nu merită. Adică ar fi reclamă gratuită şi nunu. Dacă vreţi să ştiţi neaparat, apăi scrieţi-mi pe privat J Concertul, ziceau ei, începe la ora 20. Sigur, ştiu din experienţă că în general la noi treaba asta cu ora fixă e un mare bullshit. Şi totuşi, au fost concerte care au început la timp, sau la foarte puţine minute după (Paula Seling şi Alifantis, de exemplu). Ei, acest concert a început cu fix 2 ore întârziere. Acuma, să-mi fie cu iertare, dar chiar 2 ore?? Stimate artist, stimaţi organizatori, stimaţi proprietari ai acelui local: chiar aşa? Înţeleg că lumea socializează, că vreţi să se facă consumaţie la masă, dar totuşi, întreb, nu e cam mult să lăsaţi oamenii să aştepte 2 ore? Nu ştiu a cui e vina, nici nu are importanţă.
Îmi vine un minte un concert a lui Eros Ramazzotti la Budapesta. Lumea încă intra în sală, îşi căuta locul, când, ce să vezi: la ora 20 fix, dar fix!!!, omul începe să zdrăngăne din chitară. Ora 20 era trecută pe bilet! Nu 19, nu 18.30, 20 fix! Deci se poate!


Păcat. Pub-ul respectiv e fain şi sunt foarte multe concerte mişto şi care nu se întâmplă prin alte părţi ale Timişoarei. Din păcate, acestă modalitate de a organiza pe mine cel puţin m-a dezamăgit foarte tare. Plus că nu e primul concert la care se întâmplă asta...
Desigur am doua variante: nu mai pun piciorul acolo (dar pierd eu concerte faine), sau mă duc cu cel puţin 1 oră întârziere faţă de ora de pe bilet. 

miercuri, 21 mai 2014

Conferinta PRbeta 2014 – ziua 2

Ziua 2 de Conferinţă PRbeta a fost dedicată workshopurilor. Traineri foarte buni şi-au prezentat ideile, campaniile, sugestiile celor aflaţi în sală. Multe workshopuri, mulţi traineri, puţin timp. Pentru că, nu-i aşa, când îţi place ceva vrei mai mult, mai mult, mai mult.

Eu am optat pentru „Managementul reputaţiei online” susţinut de Monica Jitariuc. Am început cu un foarte interesant joc de cunoaştere, (am dat tot din casă J)) ) şi am notat non stop. Atât de multe informaţii bune, precise, despre reputaţia brandului, despre reputaţia personală, resurse de care să ne folosim în comunicare, motivarea angajaţilor, plan de management al crizei, plus exerciţii practice, totul în vreo 3 ore. Online-ul e minunat, periculos şi te ţine mereu în priză!
                                          sursa foto: PRbeta 

Ce a povestit Monica la workshop? Ehee, asta ţin pentru mine J
Ştiu doar că am sorbit fiecare cuvânt şi de azi încep să aplic ce am învăţat!
Pentru că de aceea am participat şi pentru că nu văd meserie mai frumoasă ca PR-ul J
Felicitări PRbeta şi mulţumesc pentru ocazia de a participa la aşa un eveniment minunat!



marți, 20 mai 2014

Conferinta PRbeta 2014 – ziua 1

Deşi a fost a 4-a ediţie, cumva, nu am ajuns până acum. Foarte rău aş spune mai ales după ceea ce am văzut în 2 zile. M-am cam zgâriat puţin pe faţă, dar promit să nu mai fac greşeala asta (să ratez conferinţa adică).

Ok, Conferinţa PRbeta de anul acesta a reunit cele mai importante nume din industria comunicării/PR-ului/advertisingului/etc, la Timişoara în ceea ce este singura conferinţă regională de acest gen, din România. Să explic într-o singură postare tot ce s-a vorbit în două zile mi-ar fi foarte greu, aşa că voi face un scurt rezumat a ceea ce mi-a rămas în minte.

1.       Conferinţa a început cu un studiu de piaţă al Cristinei de la Prbeta Agency despre brandurile locale. Suntem tare imprevizibili, noi timişorenii şi 50% din noi habar nu avem care sunt brandurile locale...şi mai suntem şi inconstanţi.
2.       Veselia a fost asigurată de Mikey Hash care a ajuns de la a-şi amuza prietenii prin video-uri simple, la unul din cei mai urmăriţi vloggeri din România. Cifre interesante despre followeri, trafic, etc....
3.       Ştefan Stroe a povestit despre voluntariat, lideri şi o campanie frumoasa despre purtatul centurii, mai ales de către copii
(end of first panel)

A urmat aici o sesiune dedicată festivalurilor şi vieţii culturale. Mi-a plăcut aşa de mult, am aflat poveştile din spatele poveştilor, informaţii care nu sunt atât de accesibile şi cunoscute. Mi-a plăcut foarte mult Ideo Ideis, foarte mult, 2 tineri acum, dar la vârsta când au fondat primul festival de teatru din Alexandria aveau 15, respectiv 18 ani (!!!) Am reţinut ceva minunat spus de Andreea Borţun: Dacă ştiam ce ne aşteaptă, nu ne apucam de festival.Norocul nostru a fost că eram puţin inconştienţi ( cam aşa ceva). Vă recomand cu căldură Ideo Ideis, anul acesta e între 18 şi 26 august, mergeţi mai ales pentru aceşti doi minunaţi organizatori. (Băi, eu la 15 ani mă jucam în nisip...)

Plai-ul nostru drag nu a lipsit şi am aflat toate provocările cu care se confruntă organizatorii. E în Timişoara, din Timişoara, în septembrie. Aici nu mai zic nimic pentru că mă ia cu plâns când mă gândesc că anul trecut am ratat-o pe Zaz...

Vecinii din Ungaria au povestit de Sziget Festival. Ce pot să zic e faptul că acolo e o adevărată industrie, nu un simplu festival. E ceva colosal!

Nu în ultimul rând (bine, el a început panelul), a fost Cristi Hordilă, de la celebrul TIFF. Diverse parteneriate pentru promovarea festivalului, TIFF Tv, ziar, streaming pe youtube...se întâmplă multe.
(end of second panel)

După care au urmat paneluri în săli separate, fiecare din cei aproximativ 150 de participanţi putând opta pentru ceea ce îi interesează. Eu am ales “Campanii cu buget redus” unde am ascultat-o pe minunata Monica Jitariuc (Doamne ce lucruri faine am auzit), pe Mihnea Gheorghiu şi Raluca Duţă. Exemple de campanii,discuţii, am văzut ce se întâmplă la case mari.

Alt panel separat, “Resurse pentru companii – agenţiile de comunicare”, discuţii libere şi foarte interesante, cu la fel de minunata Oana Bulexa, Crenguţa Roşu, Georgiana Greenspan(din Londra dacă am înţeles bine) şi Mihai Pop.


Asta a fost ziua 1. 10 ore de discuţii, de poveşti, de campanii, de tot ce vreţi. O zi extrem de reuşită!

luni, 19 mai 2014

Create your Circles

Săptămâna trecută, marţi 13 mai exact, am avut bucuria şi onoarea să particip la o sesiune de debate i-aş spune eu cu studenţi de la FEEA. Doris Tabac (prima dată când am făcut cunoştinţă cu cineva care are acelaşi nume ca mine...) a făcut o treabă foarte mişto pentru studenţi şi anume 1 săptămână de seminarii, workshopuri, traininguri...

Prima dată când mi-a lansat invitaţia am zis că nu am eu ce să caut acolo, că nu am suficientă informaţie să dau studenţilor, nu am suficientă experienţă să le vorbesc. Adevărat. Dar, mai apoi, m-am gândit că aceşti studenţi au ceva ce eu, noi, generaţia mea nu am avut norocul să avem. Şi anume, exact acest gen de sesiuni de învăţare de la cei din domeniu. Când am fost eu la facultate (pe vremea mea, cum ar veni) nu se organizau astfel de întâlniri şi de aceea am zis că studenţii, cei pasionaţi de domeniul PR/comunicare/etc, merită să aibă şansa să pună întrebări, să fie curioşi. Pentru că toată şcoala din lume nu egalează practica.

photo: Petru Cojocaru


Deci am fost la Create Your Circles într-o zi de marţi 13 şi nu a fost deloc cu ghinion. Felicitări Doris Tabac pentru iniţiativă, la cât mai multe evenimente frumoase! 

To do posts

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost una plină. Mai exact încărcată de lucruri faine, educative, interesante, culturale, prieteni, oameni noi, un mix perfect aş spune.
Dar cum azi e luni şi lucrurile s-au adunat şi oricât de tare îmi place să scriu aici, sunt plătită pentru altceva. Deci revin în scurt timp, cu:
  • -     Impresii de la evenimentul Create Your Circles
  • -     Conferinţa Prbeta – Power of Resources
  • -  Concert Mircea Baniciu (dar nu atât despre concert cât despre locaţie şi organizare, că la muzică nu mă pricep)
Să auzim de bine deci. Curând…

miercuri, 14 mai 2014

Party girls don't get hurt

Ascultat, placut (mult mult mult mult mult mult mult), postat!
Atat

asta e

Numa` cărţi nu!

Sâmbătă mă duc la o zi de naştere. Să precizez de la bun început că omul copilul împlineşte 8 ani. Şi cum deja la copii nu mai ştii ce sa le iei că au gusturi care de care mai diferite, zic să întreb omul ce anume doreşte, să merg la sigur. (Bine, între noi fie vorba, nici nu excelez la ales cadouri). Şi ce credeţi că răspunde copilul la întrebarea: Ce vrei de ziua ta?
-         -  Orice, numa` de citit şi de îmbrăcat nu!

Viitorul sună bine. Acum, în apărarea generaţiei mici, oare cine vrea cărţi la 8 ani? Oare nu toţi ne doream, la vârsta aia, jucării şi jocuri? Drept urmare m-am conformat şi nu am luat nimic din ce nu-şi dorea băiatul. Sâmbătă voi fi maestru de ceremonii, la categoria 8 ani. Pfff…

luni, 12 mai 2014

Power of Resources

Joi se întâmplă ceva frumos în Timişoara. Joi, pasionaţii de comunicare, social media, PR&more au ocazia să se întâlnească, să povestească, dar mai ales, să asculte de la mari specialişti în domeniu cum stă treaba cu comunicarea.

PRBeta se face responsabilă de acest eveniment. Pentru a patra oară organizează singura conferinţă regională din România, ocazie cu care pasionaţii în domeniu pot împărtăşi din experienţa lor, dar mai ales, să afle noutăţile de la oameni care în mod constant se autodepăşesc, care prin acţiunile lor au transformat România într-una din cele mai importante ţări din Europa în acest domeniu, oameni care prin ambiţie, pasiune şi devotament îşi permit să se numească cei mai buni.

Cu ruşine şi regret spun că e prima ediţie la care particip dar intenţionez să nu mai ratez vreuna. Joi, 15 mai, mă găsiţi la Business Center din Timişoara la evenimentul anului.  Nu trebuie să fi PR să participi. Trebuie doar să fi pasionat de domeniu, să doreşti să afli informaţii noi şi să-I întâlneşti pe cei care dictează trendurile.


Să fie oare cineva care să nu fi auzit de The Practice, de Monica Jitariuc şi Oana Bulexa, de Plai Festival, de Festivalul TIFF, DC Communication, Microsoft, GolinHarris Bucureşti? Ce am enumerat e doar 5% din ce va fi joi.

Mai sunt doar câteva bilete din câte am înţeles, zic să nu rataţi!
Întreg programul, detalii şi informaţii găsiţi aici: http://prbeta.ro/conferences/#program

Ne vedem joi! ;)

sursa foto: PRBeta (www.prbeta.ro)

vineri, 9 mai 2014

Conchita

Toată lumea vorbeşte de femeia cu barbă de la Eurovision. Sau de bărbatul în rochie. Sau cum vreţi voi. Adică ăla sau aia care reprezintă Eurovisionul.

Să o luăm încet.
E prima piesă, în afara României pe care am ascultat-o. Am scris mai jos că nu ascult piesele înainte de finală. Că apariţia e ciudată, mai ales într-un concurs de asemenea nivel, da! Că ce face omul în viaţa personală e treaba lui personală, iarăşi da!

Totuşi, e concurs.  Nu înţeleg nevoia asta de a şoca, de a atrage atenţia prin altceva decât voce. Mi se pare deplasat ca la cel mai mare concurs european de muzică să vină unu sau una în asemenea hal. Au mai fost acum câţiva ani Lordi şi de ce nu, noi, anul trecut.

Eu sunt extrem de indulgentă în ceea ce priveşte sexualitatea oamenilor. El cu el, ea cu ea, el cu ele, ea cu ei, el sau ea, indecişi, care-i treaba mea? Fiecare face ce vrea, cum vrea, nu mă priveşte pe mine. La concursuri naţionale, internaţionale, însă, parcă sunt puţin mai critică...

Am impresia că lumea se transformă şi nu în bine, iar în curând, extravaganţe de genul, vor fi la ordinea zilei.

Una peste alta, imi place piesa. Nu m-aş mira să şi câştige.

joi, 8 mai 2014

Piaţa Eurovision

Eu sunt fan Eurovision. Îmi place, deşi în fiecare an aceleaşi discuţii: s-a furat băh, s-a furat, e totul ştiut dinainte, e căcat măh Eurovisionul ăsta., şi aşa mai departe. Şi la noi, şi în finala mare, de unde şi titlul articolului. Pentru că da, e o piaţă unde lumea se ceartă şi se transformă în mahala, unde sunt acuze peste acuze şi nimeni, dar nimeni, dar nimeni, nu ştie să piardă, să accepte câştigătorul şi să îl felicite. Nu, la noi e circ că doar cum altfel.
În fine, nimic nou.

Deci mă uit la spectacolul ăsta din 2003 fără să pierd o ediţie. (Ok, am ratat una, dar dintr-un motiv foarte întemeiat: o zi de naştere).  Atunci a câştigat o manea.

Anul următor am descoperit-o pe Ruslana care a adus show şi foc pe scenă. Nu cântă ea să stai cu gura deschisă, dar puţini dintre câştigători o fac.      Anul următor mi-a plăcut mult pentru că a câştigat Elena Paparizou pentru Grecia. A fost şi prima şi singura ediţie în care am votat.

  •       Anul următor a fost Lordi...să ne oprim aici, vă rog mult.
  • -          Anul următor a fost rândul Serbiei să ia trofeul. O fată plinuţă, îmbrăcată în costum bărbătesc cu tenişi şi cântând piesă lentă (apăi nush ce zice ea acolo). Dar staţi liniştite fetelor, dacă nu vă dezbrăcaţi, nu vă puneţi silicoane şi nu vă puneţi unghii de 3 kilometri nu aveţi cum să aveţi succes.. totul stă în aspectul fizic! Stupid girls (nu zic io asta, P!nk zice).
  • -          2008-2009-2010...mai bine nu mă uitam. Câştigători ieftini adică.
  • -          Anul următor un Azerbaijan fain
  • -          Anul următor a fost, poate, cea mai bună câştigătoare şi necontestată (prea puternic): Lorren, cu a ei Euphoria. Frumos.
  • -          Anul următor a fost Danemarka cu una din piesele mele preferate din concurs.
România, notabilă cu Trăistariu, Sistem cu Luminiţa Anghel şi Paula Seling cu Ovi. Anul ăsta iar avem Eurovision (bine, la noi în fiecare an e povestea că vai, nu ştiu dacă putem participa, nu avem bani, nu ne susţine nimeni. Mah mă laşi…?) Personal, nu îmi place piesa. După ce am ascultat-o de câteva zeci de ori, m-am obişnuit cu ea. Întreg Eurovisionul e subiectiv pentru mine, nu fac analiza muzicală şi pe text, nu ascult melodiile dinainte. Anul ăsta mi-a atras atenţia reprezentantul sau reprezentanta Austriei, femeia aia cu barbă adică. E tot ce ştiu în acest an. În rest, nu le ascult să nu am favoriţi, să nu mă enervez. Aşa, în finală, stau cuminte ca la teatru.  Aştept cu nerăbdare finala, şi aştept cel mai tare ca Paula şi Ovi să îmi dea peste nas şi să ia un loc foarte bun. De preferinţă 1. Bine, o să intrăm în istorie ca cea mai proastă ţară organizatoare. Nu de alta, dar vom face evenimentul într-un parc probabil, că săli n-avem…


România intră diseară în semifinala 2. Asta e piesa

marți, 6 mai 2014

Cică biletele de avion lowcost sunt ieftine.

Studiu de caz:

Luni: se caută bilet de avion, din Budapesta, pentru o destinaţie apropiată. Din Timişoara nu zboară nimic în direcţia respectivă, de aceea ne îndreptăm către vecini. Găsesc bilet, nu îl cumpăr.

Marţi: sun la agenţie, zic „Gata, Cristinelu, ală rămâne!” Aflu că s-a făcut, peste noapte cu 25 de euro mai mult. Încăpăţânată din fire nu-l iau, găsesc eu altul la acelaşi preţ. Ceea ce am şi făcut. Câteva zile diferenţă, zeci de telefoane cu săraca fata, plec marţi, ba miercuri, nu că-i musai joi,..., în cele din urmă plec sâmbătă, dar e bun.

Varianta 1.
Avem una bucată companie low cost (hgiuqgiu4hoghi        gbz943zv9, asta era o înjurătură că e cum vrei numa lowcost nu). Un bilet: 77 euro. Fără bagaj, desigur. Vrei bagaj mic, 30 euro, vrei mare 60. Deci, bilet low cost, 137 euro.

Varianta 2.
Avem una bucată companie „nelowcost”: bilet, plus bagaj de mână, plus bagaj de cală,  plus mâncare şi băutură la bord: 155 euro.

Nu e mult 77 de euro pe bilet, dar de fapt acel 77 e dublu, că dacă omul plecă o săptămână-două, gen, nu-i ajunge numa geanta de laptop la el... 

luni, 5 mai 2014

Muzică, nu gălăgie!

Habar nu am de muzică. Nu sunt nici cunoscătoare, nici nu studiez prea mult melodia, genul, etc. Dacă îmi place, îmi place. Până acum câţiva ani, când auzeam de muzică folk mă luam cu mâinile de cap. Era ceva ce nu aveai cum să asculţi. Ei, nu ar fi prima oară în viaţa mea când ceva ce-mi displace profund să se transforme, după ani, în parte importantă din mine. Aşa şi cu muzica folk. Out of topic, am o verişoară de vreo 14 ani. Postul meu preferat de muzică e VH1 şi ea nu înţelege cum mă pot uita la „bătrânismele” alea. J Mi-e drag de ea, aşa eram şi eu când eram mică. O să o înregistrez când vorbeşte să îi pun vorbele peste fix 10 ani.

Nu mai reţin momentul în care am început să îndrăgesc muzica folk, ştiu sigur că a început cu Alifantis, şi de aceea el va rămâne, no matter what, în topul preferinţelor.

Anul ăsta am fost o norocoasă. În primele luni am reuşit deja să-i văd live în concert pe preferaţii mei: Alifantis, Paula Seling şi aseară, Ducu Bertzi. Pentru mine, muzica lor e cel mai frumos lucru din lume, iar dacă ai alături persoane dragi, ce poate fi mai bine de atât?


Nu o fi muzica folk cea mai faină, o fi ea ciudată şi cum mai vreţi, dar mie îmi place şi atunci, pentru mine, ea e cel mai frumos sunet! Nu ştiu ce mai aduce anul, din punctul meu de vedere, se poate încheia aici. (muzical vorbind)