vineri, 28 februarie 2014

Cum a fost la PRBeta Talks

Nu ştiu ce a fost în capul meu când am urmat facultatea de PR (Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara), dar cred că a fost cea mai bună decizie! Aşa cum am mai spus, am ajuns să urmez aceasă specializare pe pipăite, era un domeniu foarte nou acum 7 ani (...), însă mi s-a pus mie pata şi când mie mi se pune pata, apăi nu ai ce să faci.

Nu am avut nici o aşteptare. Dar nici măcar una. Nu aveam ce să aştept pentru că nu ştiam ce poate oferi.

Aveam să descopăr PR-ul abia după finalizarea completă a studiilor, 3 ani de facultate cu 2 de master, tot la Timişoara, tot în PR (zic ei). Şi am avut mare noroc, asta trebuie să recunosc şi o să o zic indiferent de situaţie: a fost omul care m-a recomandat şi omul bun care a acceptat. Şi mai apoi au fost oamenii care nu m-au dat la o parte şi au crezut în mine.

Ce s-a întâmplat aseară a fost...WoW!
Despre PRBeta auzisem, erau fetele alea care organizau seminariile alea mişto pentru studenţi. Spre ruşinea mea atât ştiam. Cumva, cumva, la începutul acestui an ne-am şi cunoscut personal şi am păstrat o relaţie frumoasă de colaborare şi amiciţie, schimbăm mesaje pe bloguri şi Facebook şi le urmăresc cu foarte mare şi drag interes activitatea. Ele sunt responsabile şi de concertul la fel de WoW susţinut de Alifantis (jos pălăria, fetele)!

Dar ce a fost aseară, că de aici plecasem... a fost a 4-a ediţie PrBeta Talks în care se reunesc pasionaţi de comunicare să împărtăşească din experinţa lor. A fost prima mea participare la un eveniment de specialitate, am fost pentru prima dată speaker şi emoţiile au fost ...ioai. De ce m-au invitat? De ce au crezut în mine? Asta nu aş putea spune, căci nu am nici cea mai vagă idee, pot doar să le mulţumesc pentru seara extrem de frumoasă. E prima dată când mi-a fost pus numele pe afiş şi, poate, cu lipsă de modestie, m-a încântat foarte tare, dar la fel de tare m-a şi intimidat.

Seara a început minunat cu discursul extrem de lin al Corinei Săftescu. Bleau ne-a vorbit apoi despre jocurile pe telefoanele mobile şi hopaaa, a venit şi rândul meu. Aveam aşa speech bine structurat, ideile se legau, totul trebuia să curgă conform unui plan. Noah, asta a fost până să pun mâna pe microfon. Din acel moment au venit toate buluc în capul meu, parcă toate cuvintele vroiau să iasă deodată şi uite aşa nu a mai fost nici speech structurat, nici paşii stabiliţi de acasă urmaţi în ordinea normală. Emoţiile primei vorbiri în public s-au simţit fără îndoială. Nu ştiu cum s-a văzut din exterior (prietenii au zis că bine, dar nah, sunt prieteni şi ei mă iubesc orice ar fi), eu ştiu şi simt că puteam mai mult. Să fii speaker nu e deloc uşor. Pare aşa de uşor din exterior, când te uiţi la oamenii respectivi şi îi vezi cât de bine şi clar vorbec, structurat. Poate asta vine cu experienţa, oricum, eu îi admir enorm! Una peste alta, a fost cu adevărat o seară frumoasă!

Nu mă văd făcând altceva. E cea mai frumoasă meserie din lume! Adina, Adinel, om fără Facebook zicea în facultate, când făceam noi proiecte, că ce fain ar fi să ne facem o agenţie de PR când terminăm!  Da, era fain, însă drumurile s-au îndepărat. Însă doar drumurile profesionale, pentru că prietenia cu gaşca de la facultate a rămas. Am mai cochetat, foarte vag cu treaba asta hai să ne facem agenţie însă în altă formulă şi cred că era doar la stadiu de vis frumos, căci aşa a şi rămas. S-a pierdut pe drum, din păcate (aş pune-o la categoria mari neîmpliniri profesionale), însă şi în acest caz, continuă frumos prietenia. Dar una peste alta, e aşa frumos jobul ăsta, freelancer sau în agenţie, la o companie mare sau mică, cu buget de campanii sau fără. E pur şi simplu minunat!

Echipa PRBeta face ceva extraordinar. De la conferinţe, seminarii, evenimente de tot felul, au făcut ceva şi mai important: au crezut în visul lor! Şi pentru asta (valabil nu doar pentru PrBeta) eu nu pot decât să am un profund şi sincer respect pentru toţi cei care mută munţii să-şi realizeze visul.
În fond, nu ştiu ce altceva contează mai mult.


Mulţumesc PRBeta, mulţumesc din suflet prietenilor care au asistat la eveniment şi celor care au vrut să vină dar nu au reuşit. 

joi, 27 februarie 2014

Seara cea mai faină

Nici nu mă mărit, nici nu am botez la copil (că nu am.copil). Dar pentru un disperat, disperată în cazul meu, după filme, apăi noaptea 2 martie îi a mai faină. Este vorba de ceremonia de decernare a premiilor Oscar şi OMG ce filme faine....Le-am văzut aproape pe toate, că noah, ce om nu le vede....şi cu greu aş putea să aleg. Şi cum în fiecare an ce-mi place mie nu prea iese câştigător, zic şi acum preferinţele mele cu scuzele de rigoare actorilor dacă din cauza mea nu câştigă (vă dau o bere oricând ajungeţi prin Timişoara).

La Best Picture, toate-s faine... Am văzut 12 Years a Slave şi deşi toată lumea îl dă câştigător, eu sper să nu câştige! E fain,e bun, dar a fost suficient Django anul trecut...
Lupul e un film aşa de mişto că nu ştiu unde naiba au trecut cele  3 ore, plus că parcă niciodată cuvântul fuck nu a sunat aşa bine. Her e minunat, o dulceaţă de film! Totuşi, pe placul meu cel mai mult şi cel mai mult a fost American Hustle. So, my choice e fix ăsta din urmă!

La Best Actor, sincer, cred că aici toată lumea e de acord că e vremea lui DiCaprio, indiferent de măiestria celorlalţi. Totuşi, cred că şi anul ăsta îl ratează...

La Best Actress, e luptă mare. Mulţi o văd pe Meryl Streep câştigătoare, rolul din Orange: August County e fabulos, însă filmul e şi mai şi! Totuşi, eu vreau Cate Blanchette pentru Blue Jasmine, că e tare simpatică nebuna şi duce tot filmul în spate (părerea mea de amator).
  

P.S Azi avem PRBeta Talks!!! Va povestesc maine ce si cum! J

marți, 25 februarie 2014

Nu îmi place să fac poze

Am zis. Nu ştiu ce fată e aia, dar uite că există şi aia-s eu. Sigur că or mai ele ca mine, că doar nu-s baş unicat...

Zilele trecute mi s-a cerut o poză pentru un eveniment. Desigur, o poză relativ profi, nu de aia de sunt cu paharul în mână, sau atârnată de tejgheaua vreunui birt. Şi ce să vezi? Abia am găsit...De aici nu se pot trage decât două concluzii: că am poze doar de astea de nu se pot arăta, sau că eu chiar nu am poze cu mine.

Îmi place la nebunie să fac poze, dar când vine vorba să fiu eu cea pozată, neeaahhh. Mă simt aşa, ca maimuţa la circ, hai să facem poze...Aşă că, cu mare dificultate găsesc poze ca lumea cu mine care să poată fi date mai departe. Anul trecut, prin primăvară, la un eveniment al firmei, mi s-au făcut multe şi-s chiar faine, dar în toate, ÎN TOATE sunt cu ochelarii de soare pe ochi. Păi bine măi Doris, ce naiba, chiar aşa? Şi mare ciudă mi-a fost că nu am putut trimite una din alea, că noah, cum să apar aşa, nu? J)

Acum sigur, mulţi pot zice: dar de ce nu ţi-ai făcut poza pe loc, că doar ai okos telefon!?(ştiţi voi, eşti ungur dacă...). Apăi că nu-mi place, de aia! Bine, mi-am făcut, dar iar m-am gândit la maimuţe şi ca maimuţa am ieşit. Delete! (Ai ieşit cum arăţi ar spune unii...true)


Deci, ca o concluzie matinală aşa, eu şi pozele, nununu. Bine că nu m-a făcut mama model (vorba cântecului), că sigur muream de foame.

luni, 24 februarie 2014

Să ierte Jesus Christ

Azi vorbeam cu o prietenă despre tot felul şi am ajuns la un capitol foarte interesant: iertare. Ei,  şi cam aici s-a rupt toată discuţia pentru că suntem total opuse: ea pro iertare, eu contra.

Acum şi argumentele (mele, desigur, ca nu vorbesc în numele ei):
  • Să zicem că ai un prieten, rămânem aici, amic. Şi ăsta, nenorocitul, ţi-o coace. O dată, de două ori, şi tot aşa, ca un nesimţit ce e. Tu evident te superi, sau mai bine zis, te saturi de prietenul cu pricina şi îi dai ignore. Vine el, săracul pământului, spăşit că iartă-mă, îmi pare rău, jur că nu mi-am dat seama şi texte de astea de nush cine naiba pune botul. Acuma vin şi întreb: la ce sunt bune regretele şi părerile de rău? Adică ai făcut aceeaşi boacănă în repetate rânduri, nu e suficient de clar că te-am iertat deja 1-2-3 ori? Nu! Se repetă la nesfârşit până apucă imbecilul să îşi ceară scuze (asta în caz că are bunul simţ). Na, şi aici, eu personal NU iert. Mi se reproşează adesea că sunt dură, fără suflet, radicală şi foarte tranşantă. Nu sunt răzbunătoare şi nici nu doresc rău, dar nici nu sunt genul de persoană care întoarce celălalt obraz. Nunu, not gonna happen. Adică m-ai călcat pe picior, te calc şi eu.  Alţii ar zice Doamne, ce om!!!!, eu zic: mai bine! Adică până unde? Şi între noi fie vorba, sunt chiar un om bun (nu m-a lăudat nimeni azi, v-aţi prins voi), însă nu prea pare aşa din exterior, tocmai din cauza atitudinii. Din nou, mai bine!
  •   La capitolul iubire nu intrăm că e teren alunecos însă vă puteţi da seama din cele de mai sus ce soartă are amărâtul. Că am auzit o vorbă la cineva şi aia e sfântă pentru mine: decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa! Da, fix aşa şi atunci, la nevoie, iau toate măsurile ca aşa să şi fie! Iertare, iertare, da nici chiar asa. Şi atunci, las iertarea cui trebuie: lui Jesus Christ!

Stimez lumea care iartă, care vede tot ce e bun în lume, care reuşeşte să se concentreze pe bine când în jur e atâta rău. Sună clişeic, dar din păcate aşa e. La mine treaba asta nu a funcţionat. Ai sfeclit-o în repetate rânduri? Cu ce obraz mai vii în faţa mea? Nu zic că e bine aşa, în fond, fiecare e croit într-un anume stil şi nu are rost să încerci schimbarea. Fiecare procedează cum consideră că e mai bine pentru el. Pentru mine e mai sănătos aşa, că până să iert şi să mă ocup de liniştea sufletului respectivului, trec eu prin toate stările Universului. Şi să-mi fie cu iertare…aici nu m-aţi nimerit!

Doamnelor şi domnilor, Nicu Alifantis!

Da, şi s-a dus şi Alifantis. Aseara am fost la un concert aşa de frumos că nu îmi găsesc cuvintele să descriu atmosfera, da mai ales, plăcerea din sufletul meu. Puţini ştiu cât de mult îmi place Alifantis. De fapt, de el îmi place cel mai mult şi cel mai mult dintre toţi cântăreţii/trupele de la noi şi de afară. Nu aş putea să spun de ce, când îi aud muzica se transformă ceva în mine şi cred că ăsta e, până la urmă scopul muzicii!

Omul acesta minunat cântă de 40 de ani(!!!). Cu foarte mare regret spun că l-am văzut de prea puţine ori...sincer, de 3. O dată la Timişoara acum vreo 4 ani, o dată în 2012 la Gărâna Folk Festival şi aseară într-un concert fenomen cu MOZAIC band. L-am ratat din păcate de prea multe ori (în mod deosebit la Folk You in Vamă..). Cu bucurie am aflat că va susţine un recital la Arad, deci la o aruncătură de băţ şi evident că voi fi prezentă. Va fi concert simplu, fără band, dar, ce naiba, e Alifantis!!!

Felicitări organizatorilor şi maestrului pentru concertul minunat!

joi, 20 februarie 2014

PRBeta Talks

Azi e 20, peste o săptămână e 27. Ce se întâmplă pe 27 va fi ceva fain!
Pentru prima dată voi vorbi public despre ceea ce fac, jobul meu de zi cu zi, plăcerea mea cea mai mare, ceea ce am studiat şi mi-am dorit să şi practic.

Pentru cunoscători, e vorba de PRBeta Talks. Pentru necunoscători, PRBeta Talks e un eveniment organizat de PRBeta care îşi propune să adune la un loc oameni pasionaţi de comunicare, de PR, de advertising, de tot ce e nou în domeniu. Evenimentul care va avea loc pe 27 februarie este la a 4-a ediţie şi deja mă ia cu tremurat din toate alea numai când mă gândesc...Pentru că da, sunt un om foarte emotiv chiar dacă nu pare şi sunt stresată de pe acum. Stresată, emoţionată, dar foarte încântată de ceea ce va urma! Aşa că, cei care veniţi, puţină îngăduinţă, rogu-vă! J

Domeniul acesta al comunicării e atât de vast, de fain, de interesant, de schimbător (mereu apar noi şi noi informaţii) încât nu are cum să nu îţi placă. Sigur că mai am o grămadă de învăţat şi de asimilat, iar ceea ce se întâmplă pe 27 va fi o ocazie pentru mine să mă pun la curent cu noutăţile. Alături de mine vor fi Corina Săftescu de la Ctrl-D pe care am avut-o profă în facultate şi cu care am colaborat la un eveniment al companiei de anul trecut şi Alexandru Bleau pe care abia aştept să îl cunosc.


Participarea la eveniment este deschisă pentru toată lumea, trebuie doar făcută o înscriere în prealabil. Pentru cei interesaţi de eveniment, pentru prietenii care vor să se distreze de mine, vă invit să accesaţi linkul http://prbeta.ro/meetings/ aici găsiţi toate detaliile! Asta era până acum ceva timp, pentru doar la o zi de la anunţarea evenimentului, toate locurile alocate au fost deja rezervate.


Ne vedem joi! J

miercuri, 19 februarie 2014

Fetele şi florile

Se spune că toate fetele sunt topite după flori, că le place să primească, să aibă cât mai multe acasă, să le îngrijească, să le ude, să le schimbe ghiveciul, pământul, de astea. Ei, nu chiar.
Să luam concret cazul meu. Sunt dezastru. Dar dezastru!


Anul trecut, de ziua mea, am primit o floarea soarelui (una din preferatele meleeee) în ghiveci. Era eco-plant. Foarte faină, extrem de dulce. Primele zile, boboc. O ud, mă uit la ea şi mi-s mândră tare de mine că, niii ce fain creşte. 1 săptămână. Atât a rezistat că am udat-o de săraca a preferat să moară decât să mai petreacă 1 zi în compania mea. Şi acum o păstrez, ghiveciul gol, fără floare. Deci fail!

Înainte să stau unde stau, locuiam într-o foarte frumoasă casă. Şi erau flori mari. Cu mine mai era o doamnă care lucra acolo şi avea grijă, cum s-ar zice, şi de flori. A plecat săraca în concediu vreo 2 săptămâni şi mă roagă frumos: Doris, udă şi tu florile cât lipsesc eu! Ce credeţi? Zăpăcita de mine nici un gând să le ude nu a avut, deşi le vedeam zilnic. Deci, fail 2!

Acum vreo 10 ani, plecă maică-mea din ţară, la soră-sa şi-mi lasă în grijă (mie şi lui Bociort, tata adică) balconul. Balconul plin de flori adică. Suna femeia în fiecare săptămână să vadă dacă suntem bine, dacă ne descurcăm cu mâncarea, de astea. Şi la final: să nu uitaţi să udaţi florile! Ce credeţi: 3 luni, 1 singură dată udate! Deci, fail 3!

Unde stau acum, nu am nici o floare, evident. Iubesc lalelele şi mai îmi cumpăr din când în când câte una. Sunt perfecte florile alea. Zilele trecute eram la cumpărături şi am văzut zambile, foarte faine. Cumpăr una. O ud. După 2 zile se usucă. (...). Să mai contorizăm failurile...?

Am o verişoară. Am mai multe. Una din ele, aia mai mică, face la şcoală flori din hârtie. Lalele. Ce credeţi? Le primesc eu. Zice: poftim Doso(că ăştia mici aşa îmi zic), e pentru tine.

Băi, deci până şi copiii s-au prins că habar nu am să îngrijesc o floare.

Deci sincer acum, nu ştiu care e problema mea J))) poate nu toată lumea e făcută să aibă grijă de flori şi alte alea. Îmi plac sincer, le iubesc, cred că ele au ceva cu mine...

Sursa foto: www.funelf.net

luni, 17 februarie 2014

Poem pentru prieteni

Cea mai frumoasa poezie
"Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti" (Jorge Luis Borges)


duminică, 16 februarie 2014

Halep va fi număr 1 mondial!

Dada, număr 1 mondial, la fete, senioare, WTA. Și cât de repede!

Am urmărit cu mare interes evoluția Simonei în ultima perioadă a anului 2013 și cu și mai mare interes, începutul de 2014. După o evoluție fantastică la Australian Open, un turneu mare câștigat o lună mai târziu (Doha) și un nou antrenor (Win Fisette) înseamnă, în foarte scurte cuvinte asta: fata asta va ajunge lider mondial! O spun cu toată tăria că Halep, cu dedicație și ascultare (știe Fisette ce știe, vezi cazul Clijsters!!!) va urca mult în clasamentul mondial. Începând de maine, 17 februarie, Halep va fi a 9-a jucătoare a lumii și cred că până la finalul anului va fi în top 5. Minim!

Și nu a ajuns aici doar pentru că cele din top au fost accidentate, cum s-a întâmplat acum câțiva ani când tenisul de fete era atât de slab încât îți era și rușine să te uiți. Cu Clijsters, Henin, Mauresmo, Davenport, Miskina, Dementieva , și altele retrase,  Williams accidentate, tenisul feminin a avut nume surpinzătoare de lider mondial și câștigătoare de Slem. Nume surpinzătoare și desigur, trecătoare.


Halep le bate pe astea bune, altădată cu noroc, altădată le umilește. Dar astea bune joacă și Halep le bate! România are, în sfârșit, un nume în sport (după gimnastică). Felicitari, Simona! Respect!

vineri, 14 februarie 2014

Knock-knock. Who’s there? Valentin! :D

Pentru astăzi, era pregătită o postare despre, desigur, Valentines Day. Dar cum deja de aseară tooooot internetul e plin de asta (ceea ce e foarte bine), am zis că nu mai pun, să măresc lista de Valentines posts. Aşadar, toată pleiada de pro şi contra Valentin rămâne pentru mine J)

De reţinut însă:
  •           aşa cum avem Ziua Copilului, Ziua Femeii ş.a.m.d, de ce să nu avem şi o zi a dragostei?
  •          Românul, norocos din fire, are două: pe 14 şi 24 februarie
  •     sunt voci care susţin că tineretul (şi aici le dau dreptate), a auzit de Dragobete tocmai din cauza Valentinului. True!
  •    Ce nu-mi place? Dulcegăriile ieftine, balonaşele roz şi roşii, inimioare patetice cu I love you şi multitudinea de prost gust. În rest, no problemo!
Până una alta, eu azi merg la sală că acolo ştiu sigur că am loc. Sigur în mall e plin, sigur înverzeşti căutând loc de parcare, sigur în restaurante/birturi nu ai loc, iar ochii mei nu pot suporta explozia de roşu şi roz atât de mult, dintr-o dată.  

joi, 13 februarie 2014

Buna Vista Social Club - final de cariera

Nu cred că e trupă/orchestră care să-mi placă mai mult decât Buena Vista Social Club. Sunt absolut FE NO ME NALI! Cântă de când eu mergeam cu cheia la gât la şcoală, de când aveam părul periuţă şi habar nu aveam ce e aia muzică.

Am crescut între timp şi i-am descoperit. Cu părere de rău, prea târziu. Anul trecut, fix de ziua mea, au susţinut un concert extraordinar la Cluj-Napoca, ocazie cu care, i-am putut vedea, pentru prima dată, live! Vă spun cu mâna pe inimă că a fost cel mai frumos cadou din viaţa mea!

Ziua a început aşa: dis-de-dimineaţă, mic dejun acasă cu my friend. Ne-am urcat în maşină şi până să ajungem la Cluj, am făcut o oprire de vreo 2 ore la casa memorială a lui Octavian Goga de la Ciucea. Minunat! Ajunse la Cluj, ne-am cazat, în buricul târgului că doar o dată în an e ziua mea(!!), am mers la un restaurant extrem de mişto şi am mâncat ceva ce nu pot să reproduc (prea complicat, dar din nou !!!, că doar o dată în an e ziua mea). Apropo, am mâncat cea mai bună prăjitură cu zmeură din viaţa mea!! Seara, pline de emoţie, ne-am îndreptat către Sala Sporturilor, la concert. Aici, 2 ore de muzică fenomenală, de dans, de distracţie, o Omara Portuondo INCREDIBILĂĂĂ la cei 83 de ani, pe atunci! Deci cum să ai 83 de ani, să cânţi şi să dansezi, să duci în spate un întreg show? Vă spun, doar pentru asta merită să nu rataţi aşa ceva.

De ce scriu asta? Pentru că Buena Vista Social Club tocmai au anunţat că se retrag în 2015! Vor susţine ultimul turneu mondial numit „Adios”. Cu această ocazie, cei interesaţi îi pot vedea, pentru ultima oară în concert, pe 28 iunie 2014, la Bucureşti. La fix 2 zile după ziua mea de naştere.

Vă recomand cu cea mai mare căldură acest show. E de neratat! Poate, poate ajung şi eu! J

Respect Buena Vista Social Club pentru aşa carieră. Nu am cuvinte destule! 

1 lună de #debunavoiesinesilitadenimeni

Acum exact 1 lună mi-am adus aminte că am blog şi că ce ar fi să îl şi bag în seamă. Acum 1 lună mi-am dat seama că timp am, energie am, dorinţă am, plăcere există, deci de ce să nu fac ceva? Nu e mare lucru, dar aşa începe totul, cu paşi mici.

Azi sărbătoresc 1 lună de scris pe blog, perioadă în care am şi postat, nu ca înainte. Pentru că acest blog există de prin 2008, dar aşa cum l-am început, aşa de repede am şi uitat de el.

Nu promit nimic, dar de data asta simt că mă va ţine treaba cu scrisul.

Până una alta, să citim de bine! Revin mâine cu nelipsita postare de Valentine's Day.

marți, 11 februarie 2014

Cum te omoară doctorii!

No, numa staţi. Nu-i articol de ăla unde scriu de malpraxis şi alte complicaţii survenite pe patul de spital când te-ai dus pentru o banală răceală. Sunt prea multe cazuri, din fericire nu m-am confruntat cu nimic de genul.

Aici vorbesc de doctori care te omoară financiar. Zilele trecute am mers la dermatolog. Se uită la mine, iar se uită, cică îmi face ceva analize şi îmi scrie o reţetă. Când să plec: 100 de lei. Noa, o fi Wonderwoman tanti asta, nu zic nimic. Săru-mâna şi ies.

Prima oprire: la farmacie. Zic să întreb şi eu cât costă reţeta (scrisă pe ambele părţi), creme peste creme, tratamente, loţiuni, etc. La o verificare scurtă, vreo 400 şi ceva de lei. Mno...asta da! Deci una bucată consultaţie cu una bucată tratament nici mai mult nici mai puţin de 500 de lei (minim). Nu-i bai, le iau. O fi tanti Wonderwoman şi or fi bune. Unde mai pui că tre să îmi schimb din cosmetice că cică nu-s bune şi să iau de altele. Nu-i bai, fac şi asta. Scurt: 30 de minute, salariu minim al unui om, aprox aşa. Norocul meu, că am fost fată bună şi mi-a dar my friend un card de reducere de la farmacie. Deci mi-a rămas lejeeeer de câteva beri bune. 

Sigur că nu am nimic cu tanti doctor, ba chiar o apreciez pentru că din câte am înţeles, e un medic foarte bun şi pregătit. Stau doar şi mă întreb de ce naiba medicamentele, tratamentele, analizele sunt atât de scumpe? Ce Dumnezeu te faci când, Doamne fereşte, suferi de o boală gravă? Pentru că la ce preţuri sunt, sincer, apreciez pe toţi cei care fac eforturi şi reuşesc să se mobilizeze. Că nu-i uşor să scoţi aşa, la prima strigare, salariul pe o lună... 


Dar, să nu intrăm în polemici şi să ne dăm cu creme. 11 la număr (cu instrucţiuni de cum se aplică). Bine, cu tot cu instrucţiuni am dat telefoane, că vai, amărâta de mine, nu mai ştiu de unde naiba să le încep. 

Ziua 1 a decurs bine!

duminică, 9 februarie 2014

Ce îi face pe oameni să se îndepărteze?

Asta e una din întrebările la care mi-ar face mare plăcere să am un răspuns. Avem o viață plină de relații: de familie, de prietenie, de iubire. Nu cred că e om să nu le fi trăit pe toate, așa cum nu cred că e om să nu fi pierdut cel puțin o parte dintr-una. Și atunci mă gândesc, după ani de prietenie, de ce se rupe ceva? A fost prea mult sau nu a fost sincer? De ce sunt frați care nu își vorbesc cu anii? Au greșit părinții că nu i-au știut apropia, sau orgoliul personal al unuia, sau amândurora a fost prea mare? De ce se despart oameni, de ce se rup relații?

Cred că devenim din ce în ce mai pretențioși, mai perfecționiști, și atunci nimic nu ne mai mulțumește. Jobul e bun, dar puteam face mai mult decât să mă complac așa, nu mai e fata&băiatul de care m-am îndrăgostit, ce mă enervează mama... O frustrare firească aș zice, omenească, pentru oameni ambițioși care mereu își doresc mai mult. Și nu e nimic mai frumos decât să ai un plan și să nu te oprești până nu l-ai realizat!

Până acum, la 25 de ani, mă pot declara norocoasă, căci motive să mă plâng nu prea am. Sunt sucită și în fiecare zi vreau altceva, mă întristează tot ce îmi propun și nu realizez, dar la finalul zilei, după o zi în care visez la cai verzi pe pereți, drag linie și zic că nici așa nu-i rău.  Mă gândesc însă cu tristețe la prietenii care se rup (sper să nu experimentez), la familii care se dezbină (sper să nu experimentez) și la relații care eșuează (sper să nu (mai) experimentez).


Cu bucurie mă gândesc că nu am pierdut nici o parte din nici o relație.  Bine, am pierdut...

vineri, 7 februarie 2014

Cum am ajuns eu aici?

Sunt PR la o companie care începe cu F şi se termină cu I şi la mijloc conţine literele O R N E T T. De mică,  când avem eu vreo 14-15 ani (că pe vremea aia la 14 ani erai mic, nu ca acum), descoperisem eu produsele astea de patiserie. Şi toooaaaaaată ziua bună ziua stăteam la coadă să ne luăm diverse sortimente: dulci, sărate, mici, mari. Ţin minte că în liceu (în Arad), în pauza mare, mergeam să luăm produse de la magazinul din colţ, cu listă şi o ditamai plasa. Chiar aşa a fost. Cine voia, se scria pe listă: Doris, de 3 lei cu telemea şi 2 lei cu vişine, şi tot aşa. Responsabilul pe acea zi lua frumos plăsuţa, banii şi mergea fugea la magazin. Şi asta a durat o perioadă bună de timp. Pe atunci, mi se părea ceva fenomenal, nemaiîntâlnit şi ce fain de ăia care lucrează acolo.

După ani, nu am mai stat la coadă la produse şi nici nu mai mergeam cu plasa şi cu lista. După ani, am ajuns să fie eu cea la care mă gândeam în urmă cu mult timp. Să fiu omul din interior, cel care lucrează şi contribuie la minunăţiile alea, după ani, viaţa m-a dus exact în locul şi în poziţia pe care o visasem în urmă cu 10 ani. Mult spus visasem, nici nu îndrăzneam la asta, ci părea aşa, ceva extraordinar de frumos, dar de neatins.

Nu aş putea descrie ce sentiment minunat mă încearcă, câtă emoţie a fost în prima mea zi de muncă, cu cât drag făceam şi fac în continuare munca aici. Niciodată nu mi-aş fi închipuit... Se zice că atunci când îţi place ce faci, nu e greu. Aşa este, de fapt, este un greu suportabil, extrem de plăcut. Când avem un proiect nou, eu spun: yeeyy, hai să ne jucăm! Pentru că în fond, asta e. O joacă atât de frumoasă că nu-ţi mai vine să o laşi.



Există o persoană, tare dragă mie, fără de care, nimic din ce am scris, nu era posibil. Mulţumesc, my friend!

joi, 6 februarie 2014

Ce faci de Dragobete?

Da, mai este mult până atunci şi vorba aia, trecem şi printr-un Valentines Day. Dar nu despre inimioare şi cadouri e vorba, ci despre un concert-eveniment pus la cale de PRBeta.

Pe 23 februarie, cu 1 zi înainte de Ziua Îndrăgostiţilor (de tip românesc), Nicu Alifantis va susţine un concert la Timişoara. Şi de când se lasă aşteptat...Că sunt foarte subiectivă în privinţa asta? De acord! Ca e unul din artiştii mei preferaţi din România? La fel de adevărat. Că e ceva ce nu trebuie ratat sub nici o formă? Aşa este! Pentru orice iubitor de muzică bună, de calitate, acest concert-eveniment, primul după Bucureşti în care maestrul urcă pe scenă cu bandul Mozaic, e ceva ce nu trebuie ratat. Eu nu pot decât să mă bucur că pot asista la acest deosebit.

Detalii despre concert gasiti pe blogul PRBeta


miercuri, 5 februarie 2014

I wish I was better at telling people how I really feel

Plecând de la această poză vine şi o sinceră destăinuire. 
Pentru că desigur, exact aşa sunt eu. Niciodată, dar niciodată nu ştiu exact să spun ce simt. În rest, îmi merge guraaaa....

Când e vorba de  sentimente în schimb parcă omul nu mai ştie să judece. Şi îmi permit să zic aici omul gândindu-mă că mai sunt şi alţii în situaţia mea. Aşadar întrebarea: de ce avem gură mare şi dăm din ea aiurea şi când e în propriul interes tăcem ca muţii, sau, mai rău, o zicem prost de ne luăm cu mâinile de cap o viaţă întreagă?

Omul e fiinţă raţională, o dă în lături de cele mai multe ori, dar, în final tot fiinţă cerebrală e, care gândeşte, care judecă, care-şi ştie interesul. Logic ar fi să facă, vorba aia, să facem bine ca să nu fie rău, adică să-şi ştie interesul şi să facă tot posibilul să îl îndeplinească. Uneori mi-aş dori să fie un fel de scanner uman, să zică el ce nu suntem noi în stare să spunem, să ne dea de gol emoţiile şi sentimentele. O fi bine, o fi rău, cine naiba mai ştie. Mă gândesc doar că măcar aşa, lucrurile sunt clare: băi, prostule, chiar te vreau, nu vezi?, ţin la tine mai mult decât îţi închipui tu, just friends nu se privesc aşa, şi de astea...Şi cum nu e mecanismul ăsta care să ne dea de gol nu există şi de cele mai multe ori suntem pămpălăi în a ne exprima, rămâne doar cu aş vrea să faci tu primul pas, şi multe „ce ar fi fost dacă...”. 
Poate că teama de a strica ce e deja, este mai mare decât riscul de a  vedea ce poate fi.



luni, 3 februarie 2014

Concerte

Deci dacă îmi place ceva în viața asa (ok, bine, îmi plac multe lucruri), apăi unul din alea foarte multe...tadaaa....concertele! Aș putea să merg la concerte every day, every night, nu m-aș mai sătura.

În 2013 am ajuns la câteva concerte foarte tari, pentru mine.
-          Total întâmplător, fără plan și fără bilet, am bifat Yanni, în Budapesta. Ok, muzică bună, nu știam foarte multe despre ei.
-          Tot la Budapesta, dar în mai, am fost la unul din cei mai faini interpreți ever: Eros Ramazzotti. Adică prea tare.Ok, și mai fain a fost când a zis de două ori: Buona sera Bucarest J))
-          După o lună, în iunie, fix de ziua mea, mi-au cântat lăutarii. Adică așa le-am zis eu, dar a fost muuult mai bine, 2 ore de Buena Vista Social Club. Magnific. A fost una din cele mai frumoase zile de naștere. Anul ăsta sper să mă prindă în Veneția. Mno...
-          În iulie, a fost un concert-eveniment care a depășit în maiestuozitate, locație, interpretare tot de până acum: Andrea Bocelli, Live in Tuscany. Adică acel concert extraordinar pe care îl face o dată în an, în Lajatico, satul natal, în plin câmp,înconjurat de frumusețea Toscanei.
-          După atâția străini, a urmat un concert frumos Ducu Bertzi în Arad.
-          Finalul de an l-a adus iar pe Bocelli în fața mea. De această dată la Budapesta, în sală, 3 ore de operă, piese celebre de ale lui, invitați. 3 ore de emoție la care a luat parte și mama, pentru prima dată în vizită în Budapesta, pentru prima dată la concert.

Pe listă au fost multe altele. Îmi pare rău că am ratat Folk You de la Vamă și alte câteva altele faine la Cluj. By the way, 2013 a fost anul în care m-am îndrăgostit de Cluj!!!

2014 nu știu ce îmi rezervă, dar începe bine. Cu Alifantis de Dragobete! Frumos, nu? J

sâmbătă, 1 februarie 2014

Care e treaba cu visele astea?

Vorba cântecului  ”Ce cauți tu în viața mea ”, ce naiba caută visele în viața omului? Că în afară de a încurca, bine nu fac. Sau?

Să o luăm punctual.

1.       Nu cred în vise! De ce? Nu știu nici eu și nici nu contează. Poate odată am crezut în ele și de supărare le-am abandonat. Poate am crezut în ele și din cauză că s-au îndeplinit toate, am zis că îmi ajunge și las și la alții. Motive sunt, importantă e finalitatea: nu aduc nimic bun. Planuri, planuri, planuri, dezamăgiri, dezamăgiri, reușite și iar o enumerare nesfârșită de nereușite.


2.       Cred în vise! E fain să ai un vis, să luăm unul realizabil (nu mașină nouă în garaj și alte SF-uri). Să zicem un job nou și bun, călătorii în diverse locații (măcar una...), planuri, gânduri, vise obișnuite, comune, pe care orice om le are, sau le-a avut. Acum că le am, ce fac cu ele? Că în afară de speranță, nimic bun nu-mi aduc. Și dacă ai vis: anul ăsta vreau să o fac lată în Ibiza, ce te faci când, în loc de Ibiza, ție ți-a ieșit o amărâtă de cârciumă într-un oraș uitat de lume? Te hrănești cu ele un an de zile, iar la ora bilanțului îți dai seama că ai investit în vis mai mult decât ți-a dat el ție. Nici job nou și bun, nici o călătorie notabilă, nici un sac de bani picat din Cer. Abia o amărâtă de dorință care era oricum pe final de listă.


Acestea fiind spuse, ce te faci cu visele? Le ai sau le dai?