marți, 27 ianuarie 2015

Cadou de Valentin

Nu îmi place dulcegăria asta de sărbătoare. Nu îmi place nici când am gagic, nici când sunt singură. Motivele nu vi le înșir aici, posibil să am alergie la baloane și floricele, roz, bomboane, ciocolată și rezervări disperate o dată pe an la restaurant. Chiar nu conteză.

Daaaaar, de anul ăsta chiar vreau ceva de Valentines Day. Și nu e nici un bilet la un film siropos, nici un buchet imens de trandafiri, nici inel. Nunu. E ceva total atipic pentru ce ar vrea o fată de această zi a iubirii interplanetare: fata, eu adică, vrea un bilet la un meci de tenis! Da măh. De fapt, nici măcar asta, ci companie la acel meci de tenis, că-mi plătesc singură biletul. Problema e că acest meci e nițel cam departe, Belgia, costă cam 50 de euro și ar mai fi de pus și avionul, plus o noapte de cazare.

Că și eu, ca orice om, am un pitic. Și piticul ăla se numește Kim Clijsters și dorința de a o vedea jucând tenis. Cum fata s-a retras acum ceva anișori, are și doi copii, greu de crezut/sperat că o mai pot vedea pe teren. Atâta doar că anul acesta e director de turneu la Antwerp și după finală joacă un demonstrativ. Cu cine? Nici măcar nu contează, evident!


Ahh,și încă o chestie: când pierdea marile finale de turnee mari (și cam pierdea....), se spunea despre ea că le pierde că e prea bună. Da!  Ea e:

foto: usatoday.com

Deci? Cine vrea să fie Valentinu meu anul acesta și nu are ce face în acel weekend romantic și-l dau afară din casă ceva bănuți? 


duminică, 25 ianuarie 2015

Câteva filme III

Nici o săptămână fără filme. Așadar:

Selma – film nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun film. Nu l-aș alege... Îmi place povestea și genul acesta de filme, dar nu e deloc printre preferatele mele. Anul trecut The Butler era oarecum asemănător și mi-a plăcut mult mai mult, chiar dacă nu a fost nominalizat. Așa, deci acest film prezintă încercarea și reușita lui Martin Luther King în ceea ce privește dreptul la vot al negrilor. Niciodată nu am înțeles nebunia cu rasele, ura dintre popoare, de ce unul de o religie e mai bun decât unul de altă religie, de ce un negru nu poate vota sau sta la masă cu albii și astfel de absurdități. Cred că au fost vremuri extrem de triste și mă bucur din suflet că nu le-am trăit. Sigur, trăim acum alte, la fel de rele. De fiecare dată când văd nenorocirile ce se întâmplă în lume, lupta absurdă pentru nimic până la urmă, mă face extrem de mulțumitoare că mă aflu unde mă aflu. Filmul nu m-a dat pe spate, m-a emoționat în schimb povestea.

Whiplash -  Evident că sunt la categoria filme nominalizate la Oscar și după Selma a venit rândul unui film care nu mi-a spus absolut nimic: Whiplash. E cu multă muzică, cu devotament, cu pasiune pentru ceea ce faci, ambiție și determinare. Și cineva care crede în tine. Asta mi-a transmis mie filmul, poate nu e bine. E drăguț nu pot zice nu, dar nu m-a dat pe spate rău. E totuși fain de văzut într-o seară.

Laggies (habar nu am cum se tradude în limba română) – nu m-aș fi uitat niciodată la filmul ăsta dacă nu vedea actrița principală. Titlul nu m-a atras deloc, habar nu am ce înseamnă. Dar când am văzut că frumoasa mea, Keira Knightley, are rolul principal, am zis că e musai de văzut. Și tare mi-a plăcut! Cumva m-am regăsit în film, și m-am bucurat și speriat totodată. E vorba despre o tipă aflată în apropierea vârstei de 30 de ani care refuză să se maturizeze. Sau îi e frică. Toate prietenele sunt căsătorite și au copii, iar când iubit din facultate o cere, well....de aici începe filmul. Și e tare fain! E simplu, dar frumos, de văzut vinerea seara cu fetele.

Birdman -  e un film despre care s-a vorbit foarte mult, fiind cotat printre favorite la Oscar în acest an. Nu aruncați vă rog cu pietre, nu m-a dat pe spate. Nu e genul meu de film, a fost bun așa, dar nu am rămas cu gura căscată după. Poate nu am înțeles eu nimic din el așa că vă rog, nu vă luați după mine și faceți bine și uitați-vă la el. Poate vă place mai mult decțt mi-a plăcut mie.

Still Alice -  băi, cutremurător film. Mi-a plăcut rău tare și m-a pus pe gânduri rău tare. Un profesor universitar la 50 de ani, mamă a 3 copii, se îmbolnăvește de Alzheimer. O Julianne Moore minunată cu șanse reale la câștigarea Oscarului pentru interpretare. Tot ce a fost în capul meu după ce s-a terminat: sper ca mama să nu se îmbolnăvească niciodată. Sau vreo altă rudă, sau prieten apropiat. 

joi, 22 ianuarie 2015

Dragi organizatori de turnee,

A se înțelege de tenis. Australian Open.  Stăteam ieri și așteptam să înceapă meciul Simone Halep. Uii, wrong move there. Eram la lucru. Deci lucram și între timp mă gândeam că ar trebui să înceapă meciul Simonei Halep. Și am tot lucrat și iar lucrat și meciul nu mai începea.

Dragi organizatori, am și eu o curiozitate și o întrebare totodată: dacă programați meciuri în sesiunea de seară și bine faceți (meciuri care încep la ora 19, ora locală), de ce mama dracului puneți meciul de băieți înainte și abia după aceea meciul de fete??

Să vă explic: un meci de băieți, bine, fie, bărbați, poate dura mult. Foarte mult. Chiar 4-5 ore, spre deosebire de unul de fete care foarte dar extrem de rar ajunge la 3 ore. Și atunci iar întreb: de ce să pui meciul de băieți înaintea celui de fete, în sesiunea de seară?? Că uite așa ieri, a noastră Halep a început să joace aproape de 1 noaptea, iar astăzi, încă un meci de fete începe aproape de miezul nopții pentru că cel de băieți s-a lungit 5 seturi.
foto: Facebook Australian Open


Numa zic și io așa. Întrebam să mă aflu în treabă.

duminică, 18 ianuarie 2015

Câteva filme II

Unbroken – Nu mi-a plăcut niciodată Angelina Jolie. Nu știu de ce, pur și simplu nu mi-a plăcut și nu am văzut-o drept vreo mare actriță. Când am auzit că s-a apucat de regizat filme, well....nu m-a dat pe spate și nici nu doream cu ardoare să îi văd creația. Totuși, auzind povestea filmului am zis că e musai de văzut și, cu ocazia asta, poate o să-mi placă de doamna Jolie-Pitt sau cum s-o fi chemând.

Cred că filmele biografice, istorice, inspirate din realitate, cu război și tot așa e trendul anului 2015. Multe filme de acest gen am văzut în primele zile din 2015. Filmul în cauză e pe aceași structură: film biografic, dramă, istoric care urmărește povestea lui Louis Zamperini, maratonist de mare valoare a Statelor Unite, care în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, după o prăbușire cu avionul, ajunge capturat mai bine de 2 ani de armata japoneză. Multă tortură, multă dramă, un film emoționant mai ales către final, nu am plâns deși mă așteptam din trailer. Cumva, aș fi preferat să citesc prima dată cartea și să nu fiu nevoită să mă uit la film. Poate nu am avut eu dispoziția să stau 2 ore și un sfert să-l urmăresc. Zic să-l vedeți. Nu e rău.

vineri, 16 ianuarie 2015

De ce iubesc atât de mult Veneția?

Habar n-am. Tot ce știu este că iubesc orașul acela mai mult decât orice alt oraș în orice anotimp, aș vrea să pot ajunge în Veneția cel puțin o dată pe an și dacă ar fi să aleg un loc unde să mor, apăi ăla ar fi!

Relația mea cu Veneția e veche, suntem iubite de mult timp, deși, la început, a fost dragoste doar din partea ei. La mine, iubirea a venit treptat și nu a mai plecat. Am văzut-o prima dată acum mult timp, să fie mai bine de 10 ani, foarte pe fugă și nu mi-a plăcut. Eram obosită după o vacanță în Italia, Veneția mi s-a părut atunci tristă și deloc interesantă. Unde mai pui că și mirosea. Dar nu a fost vina ei. Am înțeles asta abia după ceva ani când, împreună cu my friend am mers iar în Veneția. Ei, și acum s-a produs ceva ce nu va trece niciodată: m-am îndrăgostit iremediabil și extrem de acest oraș.

Nu o să înțeleg persoanele care nu simt nimic pentru Veneția mea, sigur,  le pot accepta părerea, dar nu le voi da dreptate niciodată. Sigur, pot spune unii, mai am multe alte orașe de vizitat (de acord) și poate îmi voi schimba părerea (niciodată). Are ceva orașul ăsta care pe mine m-a cucerit definitiv.

Ziua mea perfectă, oricum ar fi ea, trebuie neaparat să fie în Veneția! Iar aici, m-aș trezi dimineața într-un hotel cu o vedere superbă, m-aș plimba pe jos pe toate străduțele ei, aș cumpăra fructe de la tarabe, aș bea cafeaua obligatoriu la Cafe Florian și aș savura un prânz specific la o tavernă cochetă. Seara aș bea un vin și m-aș uita la apă. Aș putea sta cu orele fără să fac nimic, doar aș fi în Veneția!

Anul trecut am ratat-o.  Sper din suflet să nu se repete și în acest an.


miercuri, 14 ianuarie 2015

Urăsc borcanele

Cine a trecut prin facultate și a stat în cămin/chirie/gazdă știe foarte bine cât pachet poate să pună o mamă. Mâncare pe care știe foarte bine că nu o bagi în gură, dar totuși, las că poate mănâncă colega.

Ei, desigur, printre atâtea caserole și caserole de mâncare nu puteau lipsi nenorocitele de borcane. Borcane cu murături, borcane cu zacuscă, cu dulceață, cu ce naiba se mai nimerea. Noa și a naibii borcane dacă reușeam să le desfac vreodată. Cu cuțitul, cu lovitul în fundul borcanului, cu trântit de masă, cu prosopul, cu ce vrei tu, nenorocitul nu se dădea deschis. Astăzi, la 7 ani după prima zi în cămin departe de casă mi-am adus aminte cum e să nu poți deschide NENOROCITUL DE BORCAN CU COMPOT!
freepik.com

Cumva, îmi era dor. Cumva m-am enervat ca dracu. E bine J

duminică, 11 ianuarie 2015

Câteva filme I

Sunt mega fan filme. Cumva, am înlocuit weekendurile  de ”ieșeală” de altădată cu tolăneli pe canapea, în pijamale, uitându-mă la filme. Serile din timpul săptămânii sunt cam la fel, deci dați-vă seama ce viață socială activă am.

Săptămâna care a trecut am văzut 4 bucăți de filme și toate, dar toate mi-au plăcut. Aștept cu sufletul la gură nominalizările de Oscar din acest an, dar până atunci:


foto: freepik.com

Before I go to sleep (Înainte să adorm) e un thriller foarte captivant cu Nicole Kidman și Colin Firth. Pe scurt, e povestea unei soții care, în urma unui ”accident” nu reușește să își păstreze memoria decât 24 de ore. Următoarea zi nu mai știe absolut nimic. Este ajutată de un medic sa țina un jurnal video în fiecare zi până reușește să descopere cine este vinovatul și cel responsabil de actuala ei situație. Un film cu multe răsturnări de situație. Bun film!

The imitation game (Jocul Codurilor) cu Benedict Cumberbatch și frumoasa Keira Knightley e povestea omului care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reușește să spargă codul Enigma, cod care se credea că e imposibil de descifrat, cod aparținând Germaniei. Filmul descrie viața profesională și  personală a eroului, Alan Turing, genial matematician britanic, decorat după moarte de regina Angliei. Bun film!

American Sniper – e tot o poveste adevărată, film biografic ca în cazul de mai sus despre viața celui mai bun lunetist al Statelor Unite. Filmul urmărește războiul din Irak, unde lunetistul Chris Kyle a bătut recordul la ținte umane doborâte, fapt care îi determină pe adversari să pună recompensă pe viața lui. Paralel se urmărește încercarea lui de a reveni la ”profesia” de soț și tată, o dată ajuns acasă. E regizat de Clint Eastwood și e cu minunatul Bradley Cooper. Bun film!

The Theory of Everything – tot poveste adevărată și film biografic (jur că nu le-am ales, însă acum îmi dau seama că următorul film de pe listă e tot poveste adevărată și film biograffic, deci o fi trendul 2015), deci acest film urmărește viața cunoscutului om de știință Stephan Hawking, de la facultate și căsătoria cu prima lui soție Jane Wilde. M-a captivat mereu viața acestui om, când a fost diagnosticat cu boala i s-a dat un maxim de 2 ani. Acum are vreo 73, deci a trăit 50 de ani peste speranță. M-a șocat puțin decizia lui privind viața personală, iar după ce am urmărit filmul, nu mă mai miră absolut nimic în ceea ce îi privește pe bărbați.  În rest, bun film!


Am reușit să termin și 2 cărți săptămâna tocmai încheiată, deci aș zice că a fost bine. Aaa, și merg și la sală, în caz că vă interesează J)) Ocupată săptămână. Mâine o luăm de la capăt!

miercuri, 7 ianuarie 2015

Travel and friends

Nu înțeleg de ce am scris în limba engleză titlul. Nu am de gând să scriu în acea limbă. În fine.

Călătorii, deci. De când mă știu (ce expresie ciudată) mi-a plăcut să călătoresc. Oriunde, fie și la 50 de km de casă, fie departe rău de tot, cu trupă seriosă după mine, sau doar cu un prieten. Oricum a fost, a fost bine. Cumva, îmi dau seamă că less is more și că prefer gașcă mică, fie ea și gașcă de două persoane, dar bine închegată, decât mulți și vai și amar.

Anul trecut am vizitat Belgia și tare m-am bucurat pentru că era la mine în listă de foarte mult timp. Pentru anul acesta e iar acolo. În listă. Cumva nu am văzut tot ce trebuia și cumva simt că mai trebuie să o văd odată. De data aceasta mi-am pus în cap o treabă pe care nu am mai făcut-o: rucsacul în spate și la drum. Adică nu vreau să stau într-un singur loc, să văd 3 muzee, să beau o cafea și să lenevesc. Vreau să iau trenul, să merg din oraș în oraș și să o străbat cât pot de mult. Începutul de an m-a prins făcându-mi deja întreg desfășurătorul, tare curioasă sunt ce iasă ce aici.

A doua călătorie pe care tot așa mi-o doresc de foarte mult timp și nu înțeleg de ce naiba a trecut așa de mult timp este să ajung la mare. Băi, mi-e așa de dor de mare că pur și simplu nici nu pot să scriu de asta. Ați înțeles voi: pentru anul ăsta, mai mult decât orice, vreau să ajung la mare. Să mă trezesc dimineața târziu, să beau cafea la o terasă și să văd valurile, să mă plimb  seara cu picioarele în apă, să aleg pe nisip, iar o noapte să o dorm chiar pe plajă. Noaptea vreau să beau cocktail și cât stau la mare să nu îmi pese de absolut nimic. Dar de absolut nimic. V-ați prins, nu îmi place să fac plajă.
Din nou, nu știu dacă iese, dar măcar planul e făcut.


Mai jos, o poză cu mine la mare. Nu știu ce a fost în capul meu. Poza e din 2008. Tare mi-e frică că atunci te-am văzut ultima dată, draga mea mare... de fapt, te-am mai văzut, foarte scurt și foarte nesemnificativ. Așteptă-mă, vin!



marți, 6 ianuarie 2015

2014-2015

Am auzit multă lume care a făcut bilanțul anului 2014 și previziuni/dorințe pe 2015. Eu nu am făcut așa ceva niciodată, însă dacă mă gândesc repede la anul ce tocmai a trecut, mare lucru nu s-a întâmplat. De fapt, a fost un an enervant de static. Nu știu ce vreau în 2015, cred că nu mai vreau nimic (posibil ca la următoarea citire să-mi treacă negativismul).

E bine totuși că măcar anul l-am început bine: cu prieteni, petreceri, birturi și voie bună, relaxare. Am început și terminat o carte, poate anul ăsta reușesc să și fac o listă a lecturilor pe care le citesc că tot îmi propun și niciodată nu reușesc. Mă ia cu amețeală când mă uit la Andreea și la Oana și la listele lor interminabile de cărți citite. Cum reușiți, fetelor??

Așadar, prima carte pe anul 2015 este Bulevardele de centură de Patrik Modiano. Merge repede, foarte repede, are 150 de pagini, scris mare, deci în câteva ore, într-o seară, așa ca mine, o și terminați. 

Promit să vă țin la curent dacă ceva notabil se întâmplă anul acesta!

luni, 5 ianuarie 2015

Happy birthday to my number one husband!!!

Omul când are un pitic, tre sa-i dai pace. Că piticu nu pleacă. Mno, al meu se numește Bradley Cooper, nene pe care, dupa ce l-am văzut în destule filme, am hotarât că dacă e să mă mărit mâine, he is the one! El nu știe. Ei, și soțul meu numărul 1 ( 2 e Ben Affleck, iar 3 e Christian Bale) împlinește astăzi minunata vârstă de 40 de ani!


Happy birthday, Bradley Cooper!!!