Azi trebuia să ajung la sală. Zic trebuia pentru că mi-am făcut eu un
program și încerc, pe cât posibil să mă țin de el. Nu-mi place să merg la sală.
Nu-mi place să fac mișcare. Mi-e lene, sunt comodă și aș da orice să facă altul
mișcare și eu să ma fac faină. Not gonna happen. Mno, și cum luni e zi de sală,
mă îndrept cu avânt către încolo. Îmi aduc aminte, totuși, că trebuie să trec
prin Complex să fac o ghidușie la un telefon. Și cum sunt eu în Complex, așa,
cum să nu mănânc șaorma? Și atunci pun în balanță: mănânc sau merg la sală? Ce
credeți: între sală și șaorma, fata
alege pe cea din urmă. Asta ca să nu mai zică lumea că nu-s ambițioasă.
luni, 31 martie 2014
duminică, 30 martie 2014
Prea târziu
Vă spuneam mai jos că la început (când eram mică și proastă) nu îmi plăcea
Paula Seling. De fapt, nu îmi plăceau multe lucruri. Eram ignorantă,
neștiutoare, mergeam cu turma, dacă îmi plăcea parcă îmi era rușine să spun că ...na...ies din tipar. Dar nu a fost
cazul, eram eu mică și proastă și nu înțelegeam cum să îți placă Paula Seling.
Acum, după ani, când sunt mare (rămânem aici) nu înțeleg cum să NU îți placă
Paula Seling. Și cazurile sunt mai multe. Poate e general valabil, poate e doar
în cazul meu, însă, din păcate, nu descopăr la timp ce îmi place. Realizez prea
târziu cât de mult îmi place un artist și pierd ani, ani de muzică deosebită,
realizez prea târziu că poate el era acela, realizez prea târziu că unii
prieteni trebuie îndepărtați la timp pentru că așa, influența proastă e limitată,
sau din contră, că alții trebuie
prețuiți. Realizez o serie de aspecte vitale prea târziu. Și timpul...nu iartă.
Și ca o ironie, această schimbare se întâmplă atât de brusc încât m-aș bate
singură dacă aș putea. Să vă dau un exemplu foarte clar și scurt. În studenție,
la Timișoara, concert (nu mai țin minte ocazia) în frumoasa Piața Unirii. Habar
nu mai am cine cânta, țin minte doar Paula Seling și Al Bano. Domle...eu nu vin la prostia asta, mie nu
îmi place Seling aia, se lălăie...(ptiu, Doris, proastă ai fost...aaaaaaa).
Dar merg, că na, seară faină, gașcă, bere, aer liber, lume. Și începe, și
cântă. În timpul unei piese (sunt 99% sigură că era Promit) mă blochez, nu beau din bere, nu mai vorbesc într-una, nu
comentez, nu nimic. Tac. Ascult. Tac. Se termină piesa, pentru prima dată în
viața mea încep să ascult Paula Seling. Atât mi-a trebuit. Ajung la cămin, Seling e pe repeat zile la
rând, ani la rând. Atât de simplu, atât de dintr-o dată. A fost nevoie de o seară,
un moment, magie.
Și de atunci mi-am propus să tac mai des. Din păcate, îmi iese rar. Aproape
deloc. Cred că sunt unul din oamenii cei
mai nepricepuți la capitolul exprimări
sentimente. Omule bun, om mai încuiat ca mine nu ați văzut. Și când le zic,
așa le zic de bine că se înțelege pe dos. Care e problema mea? Asta e
întrebarea vieții și cine o deslușește are de la mine o prăjitură dulce! Până atunci tac. Nu e bine, dar gura
mea refuză să vorbească exact când ar trebui și ce ar trebui. În rest, merge ca
o nebună...
vineri, 28 martie 2014
Plan pentru weekend
UPDATE: Le-am facut pe toate! :) :P
Go home
Go home
Drumeţii
Prieteni
Picnic
Mâncare multă şi bună (că
doar merg la mama)
Vin
Filme
Dormit până târziu
Timpul ăsta e bătut în cap!
Nu ştiu cum naiba am
ajuns la sfârşit de lună martie. Mai puţin e Paştele, vine 1 mai cu nebunia
luii, imediat e ziua mea, vara trece atât de repede că nici nu ştii de capul
tău, te trezeşti cu frunzele căzând din copaci, şi hopa, iarnă.
Ieri vorbeam cu o prietenă că parcă mai de mult nu ne plângeam aşa de
trecerea timpului. Mergeam la şcoală, liceu/facultă şi după aveam tot timpul
din lume. Pentru prieteni, pentru întâlniri, pentru relaţii, pentru greşeli,
aveam timp să învăţăm, să mergem la garaje să facem copii după cursuri, să dăm
restanţe, să facem grătar în weekend şi bere în fiecare seară. Acum, am
schimbat mersul la şcoală cu cel la job, iar toată înşiruirea de mai sus nu o
mai facem într-o săptămână, ci într-un an...
Mi-e dor de asta în fiecare zi!
marți, 25 martie 2014
Cât de uşor poţi atinge fericirea?
Extrem de uşor, extrem de simplu. Am ajuns la concluzia că lucrurile mici,
aparent mărunte sunt cele care valorează mai mult. Mai mult decât orice. Am
această senzaţie de fiecare dată când ceva minunat se întâmplă, însă mai cu
putere după concerte. Nu ştiu ce poate fi mai frumos decât să ai artisul
preferat în faţă, să îl auzi cântând parcă doar pentru tine, să îi simţi
emoţia. E cea mai frumoasă senzaţie. Şi atunci mă gândesc: un concert deosebit,
o cafea cu prietenii, o poveste târzie cu un prieten deosebit, o drumeţie, un
picnic, zâmbetul pe faţa prietenului/familiei când le faci o surpriză, o
îmbrăţişare sinceră, un telefon neaşteptat...
Uite asta e fericirea cea mai simplă şi cea mai frumoasă!
duminică, 23 martie 2014
Preaminunata Paula Seling
Tocmai m-am întors de la unul din cele mai frumoase concerte din totdeauna
și al doilea concert absolut minunat din an. Astă seară, într-o Timișoară
anostă, a fost, poate sigur! cea mai
frumoasă voce feminină a României. Pentru că îmi place Paula Seling de mor și e
de departe artistul meu feminin preferat. Dacă la categoria bărbați e lider
detașat Alifantis, la categoria fete nu o va detrona nimeni pe această
incredibilă doamnă.
Pe Paula Seling am mai văzut-o în concert. De fiecare dată s-a ridicat
părul pe mine și mi-a adus o stare de simțeam că zbor. Cine mă cunoște știe că
sunt zăpăcită, aiurită, aparent insensibilă, tranșantă, etc. Ei, la concerte,
în special cele care îmi plac la nebunie și în seara aceasta de cu seamă m-am
topit. Dar rău de tot. Nu știu cum poate cineva să cânte atât de frumos, dar
atât de frumos, eu sunt complet blocată și nu pot să scriu mai mult decât
faptul că a fost minunat! Mulțumesc,
Paula Seling! Dacă vrea cineva să mă bucure așa de tare încât să nu-mi mai
încap în piele, apăi atunci vreau să mi-o aduceți pe această fată minunată la
ziua mea! Da, exact! Cei care nu știu, ziua mea e pe 26 iunie și anul ăsta fac
26 de ani. Și o vreau cadou pe Seling, să îmi cânte Ploaie în luna lui marte de să mă duc până la Doamne Doamne să mă
vadă ce fericită sunt și să mă întorc înapoi jos, repede repede, să împărtășesc
bucuria cu prieteni, familie, toți cei pe care îi iubesc și nu le spun
niciodată (ăsta e un alt defect, dar despre asta, altădată).
Entuziasmul meu e evident, tremur de emoție și acum, la o oră de la
încheierea concertului și singurul, singurul regret este faptul că s-a
terminat. Ar mai fi unul cu organizatorii, dar a cântat atât de frumos încât nu
merită să mă gândesc la .... incompetență. Ce e curios e faptul că acum câțiva
ani, când eram eu mică și proastă (dar rău bătută în cap), nu îmi plăcea Paula
Seling. Regret că am fost o ignorantă mult timp, dar nu îmi încap în piele de
fericire că m-am deșteptat la timp!
Dragă Paula Seling, ai fost minunată!
P.S 26 iunie,știți deja ce cadou vreau J
vineri, 21 martie 2014
Alfabetul fericirii
Plecand de la un
text o idee interesantă citită aici , intru în
joc cu minunatul alfabet al fericirii J Dacă ar fi să fac mâine altul, poate aş schimba
lista. O fi fericirea schimbătoare?
Anatomia lui Grey
Best friend
Călătoriile
Dragostea aia din filme
Emisiunile de la Radio ...
Filmele
Gaşca
Hainele lejere
Internetul
Îmbratisarile
Jobul
Kiwi
Lalelele
Muzica . Marea (musai amândouă)
Nopţile cu stele
Ochelarii de soare
Ploaia şi Prietenii (din nou, musai amândouă)
Q (ce caută litera asta în alfabet?? )
Râs de copil
Stela, câinele
Tenisul
Urmele pe zăpadă/nisip
Vinul
Wifi. Free wifi
Xerox, mai ales în
studenţie
You
Zilele de nastere
luni, 17 martie 2014
Musafiri (ne)poftiţi
O companie (la care lucrez, desigur), s-a trezit să-şi viziteze fanul
numărul 1 la el acasă!
Campania de primăvară care începe astăzi, 17 martie şi se va încheia în
ultima zi a lunii aprilie îşi propune să creeze legături cu consumatorii, să
cunoască personal pe cel sau cea care demonstrează că e cel mai înfocat
consumator, să nu ceară nimic de la client, ci să ofere. Astfel, în urma primii
argumentelor, reprezentanţii companiei vor decide câştigătorul, pe 12 mai va fi
anunţat oficial, urmând a se stabili o dată pentru a vizita fanul la el acasă.
E foarte simplu: îti doreşti vizita reprezentanţilor companiei la tine
acasă? Trimite un mail prin care să convingi că meriţi şi poţi fi norocos. P.S
Nu venim cu mâna goală!
Detalii aici:
joi, 13 martie 2014
Oameni care au telefon fix în loc de mobil
Am prieteni, rude,
cunoştinţe care şi-au luat telefon mobil degeaba. Smart phone, Ios, Android,
Nokia uitat de lume, etc, indiferent de dispozitivul deţinut, de cât de
performant este sau nu, au ceva în comun: îl au degeaba! Prietene, de ce ţi-ai
luat telefon dacă nu răspunzi? Dacă te sună lumea şi nu poţi răspunde e foarte
de înţeles, omul mai are treabă, mai munceşte, doarme, etc. Dar, în general,
omul sună înapoi. Mai apoi, dacă îţi dă lumea un sms, aşa să vadă de tine, să
te întrebe ceva, frumos este, zic, să şi răspunzi. De preferinţă cât se poate de
repede, nu de alta, dar de cele mai multe ori citeşti mesajul, nu răspunzi pe
loc, şi cam acolo rămâne.
Acum vin şi întreb? Ce e
aşa de greu să răspunzi la telefon, să suni înapoi fără să treacă zile,
săptămâni? Timpul ar zice unii...
P.S Postarea asta vine
după ce am făcut pe intermediarul că nu răspunde lumea la telefon şi după ce
aştept să răspundă cineva la sms...asta de vreo 7 ore... J)
marți, 11 martie 2014
La radio, la radiiiiooooo
Începând de diseară, de la ora 19, mă auziţi şi vedeţi (hehee) la radio!
Radioul care poartă numele companiei la care eu lucrez, reîncepe seria de
emisiuni speciale dedicate în mod deosebit publicului larg, cei care au sau nu
au tangenţe cu compania în cauză. Despre al nostru radio am vorbit şi la PrBeta
Talks.
Ce se întâmplă mai exact diseară? În fiecare marti, de la ora 19, Radio
Fornetti găzduieşte emisiunea Pescari de luna. O emisiune care a intrat în
grila de programe încă de la startul radioului, dar care, din motive să le
spunem tehnice a fost, pentru o perioadă, pusă în stand-by. Astăzi însă,
jumătate de pescar (căci Pescari de lună sunt 2 fete cochete) va modera
emisiunea (voi fi şi eu pe acolo) aducând în discuţie o temă foarte pe placul
lumii: călătoriile. Aşadar, vom străbate lumea în lung şi-n lat, vom vorbi
despre locuri în care am fost sau ne-ar plăcea să ajungem, vom spune ce e de
văzut într-un oraş anume, sau ce să evitaţi, totul din trăiri propii, nu din
cărţi şi ghiduri turistice.
Dacă timpul vă permite şi aveţi câtuşi de puţin o curiozitate despre ce va
fi, te invităm cu drag să ne asculţi diseară, ora 19, aici
Se poate interveni prin comentarii şi mesaje pe paginile oficiale de Facebook
ale Fornetti România, Radio Fornetti şi Pescari de luna.
Pe diseară! J
joi, 6 martie 2014
Cum poți fi singur într-o mare de prieteni
Mie îmi place să ies. Mult. Zilnic. La suc, la cafea, la film, plimbări, drumeții, să ies, să văd lume, să stau cu
prietenii, să râdem, să povestim. Prieteni am. Destui ( e tare frumos cuvântul
ăsta, destul de mulți, destul de
puțini...cu dublu înțeles). Unii cu care vorbesc zilnic, alții cărora le scriu
săptămânal, alții ocazionali, alții apropiați, dar chiar dacă vorbim doar la câteva
săptămâni parcă era ieri, alții lipiți de sufletul meu.
Sunt încăpățânată și înțeleg greu. Cine a avut de-a face cu mine știe. Io-s
fată bună așa, dar pricep greu și nu îmi convin multe, sunt pretențioasă și cu
toane. Dar am și părți bune. Ok, deviez de la subiect.
Prieteni. Nu-mi place nici să-i sun, nici să le scriu pe Facebook, eu sunt
de aia de preferă cafeneaua din centru și banca din parc, să văd omul, să îmi
zâmbească, să mă privească în ochi. Asta nu poate nici la telefon, nici pe net.
Din păcate și poate ăsta e unul din cele mai mari regrete ale mele, asta se
întâmplă rar. Prea rar. E tot mai puțin timp de cafele, de plimbări, de
concedii. Același oraș, dar cumva, nu ne facem timp. Sunt 7 zile pe săptămână,
dar alergăm după prea multe și atunci, trebuie să ierarhizezi. Și, normal ,
lași mai la urmă pe cel care se presupune că înțelege. Și uite așa, întâlnirile
sunt tot mai rare. Nu știu voi, dar eu parcă aș vrea des. E mai bine des. ”Nu
am timp” la mine nu a prea ținut niciodată. Întotdeauna este timp, trebuie doar
să vrei.
Sunt sigură că am supărat prieteni deși nici unul nu mi-a reproșat. Sunt
prieteni care m-au supărat, alții mult, alții puțin, alții o dată, alții mai
des, dar toate trec. Că dacă mama și prietenii nu te înțeleg...
Până una alta, aștept să vină ziua mea. Nu mai am mult, vreo 4 luni ... Atunci știu că îi văd pe toți, poate
nu deodată, dar pe rând, bifez o întâlnire cu toți.
marți, 4 martie 2014
Bucket List
Toată lumea îşi doreşte ceva, are un plan, un vis, vrea maşină sau casă cu
grădină, să călătorească, să iubească, să vadă Parisul în luna martie. Eu, ca
majoritatea cred, mi-am făcut un Bucket List (în mintea mea) de toată
frumuseţea şi de o lungime considerabilă. Adică opţiuni am, altceva lipseşte.
De călătorit aş călătorii fără încetare, în ţară, în străinătate, în locuri
celebre sau total necunoscute, în capitale măreţe şi grandioase sau în oraşe
mici şi cochete, într-un sat uitat de lume. Aş pleca şi m-aş tot duce şi nu
m-aş uita o secundă înapoi.
Mi-a luat un timp să îmi dau seama că astea nu se pot întâmpla. Se pot, dar
nu pentru toată lumea şi atunci trebuie să îţi iei acea marjă şi speranţele să
nu fie atât de mari. Eram mică şi mi-a spus o prietenă de familie, după o
ceartă cu al ei soţ niciodată să nu
iubeşti prea mult, ţine tot timpul o rezervă, pentru tine! Au trecut de
atunci ani, mulţi şi vorbele ei îmi vin mereu şi mereu în minte şi cumva, am băgat la cap. Reuşesc să îmi ţin
mereu acea marjă, rezervă, să nu mă implic complet, să pot ţine capul sus şi
sufletul nerăvăşit dacă ceva nu merge în direcţia dorită, pe toate planurile. Aş putea spune acum că e poate, cel mai bun sfat
primit. L-am primit de mică şi mi-a rămas unde trebuie. Mulţumesc, Lili!
Şi, după ce nu am băgat eu în seamă vorbele ei prea mult şi la mine în cap
erau toate visele lumii (dar ce frumos e) şi când am văzut că acestea nu se
prea îndeplinesc, am început să le răresc (şi ce bine e). Sunt prea puţini
norocoşi care pot pune în practică ce visează.
Pe anul ăsta nu vreau nimic. Nici o călătorie însemnată, nici un loc de
văzut cu ardoare, nici să mă îndrăgostesc nebuneşte. Mi-aş dori tare să pot
să-mi petrec iar ziua de naştere în Veneţia, să mai văd o dată Parisul, să
ajung în Belgia, să plec în fiecare weekend într-un loc frumos din România, să
ajung la mare, să beau vin pe terasă în Positano, să stau pe plajă şi să mă uit
la stele. Pe astea le-aş face în primele şase luni dar îmi revin repede pentru
că ştiu că not gonna happen.
Şi atunci, cu toate sinceritatea din lume, tot ce vreau anul ăsta e să înot în ploaie, la mare!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)