vineri, 27 februarie 2015

Nothing lasts forever!

Am văzut poza asta pe Facebook, nu mai știu la cine și mi-e rușine să o spun, dar o fur. Rog iertare.

Revenind la subiect, cugetarea zilei este chiar asta: durează sau nu durează ceva o veșnicie?

Acum ceva timp aș fi fost tentată să spun clar că da, anumite ”treburi” pot să dureze o viață: dragostea, prietenia, familia, pasiunea pentru, etc, blablabla. Acum nu aș mai băga mâna în foc.  Poate că până la urmă, nothing lasts forever.

Dar e totuși vineri, să nu ne complicăm prea tare.



miercuri, 25 februarie 2015

Fetele și tăiatul părului

Eu am părul lung. Așa l-am avut mereu.Îmi place și oricum sunt foarte reticentă în ceea ce privește schimbarea de look. Nu mă încadrez deloc în tipologia de fete care experimentează tunsori, culori și alte cele. Mi-au trebuit 2 ani să-mi las breton, mi-e și milă de săraca fată cât m-a convins. Fata fiind cea care avea grijă de părul meu.

Eiii, și m-a apucat pe mine schimbarea. Și m-am pus pe scaun și i-am zis la doamnă: tăiați! Cât, întreabă femeia. Tăiați, zic, crește la loc. Prinde părul, îmi arată: e bun așa? Bun, răspund. Și a tăiat. Vreo jumătate din cât aveam...

Încă mă obișnuiesc.


Never go on trips with anyone you do not love

Am citit asta pe undeva și tare mi-a plăcut pentru că sincer, nu cred că e ceva mai plăcut pe lumea asta decât să te duci în lume, să străbați locuri, să cunoști oameni, să nu-ți pese de nimic, cu cel mai bun prieten. Sau prieteni. Nu am călătorit mult, nici puțin, deci nu mă plâng. Cât am văzut e foarte bine și sigur că îmi doresc mai mult. Am avut excursii/concedii și reușite și un fail total. Țin minte că am fost acum mulți ani la mare cu colegi sau foști colegi de clasă, nu mai rețin. Ce rețin e că primele 2 zile am stat în cameră și am plâns. Așa de mult mi-a plăcut... Pot spune că a fost cea mai dezastruoasă călătorie și cred cu ardoare că frumusețea nu e dată de locul în care te afli, ci de oamenii alături de care ești.

De atunci am mai călătorit destul și de fiecare dată în companie extrem de plăcută. Cele mai multe excursii/călătorii/drumeții le-am avut cu my friend. Cumva, ultimii doi ani au fost surprinzător de slabi în luat lumea-n cap și plecat, dau vina pe timp că e la modă. N-am avut, măh, timp să plec. Asta cu timpu' e mereu scuza cea mai bună.


Dar, indiferent de țară sau localitate, ceva extarordinar sau comun,și eu sunt de acord că cel mai bine e să mergi cu un om care e pe sufletul tău!

foto: likesuccess.com

Ernest Hemingway e responsabil pentru titlu. El a zis, nu eu.


marți, 24 februarie 2015

Planuri

Nici anul ăsta socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Sau cum naiba e vorba aia...

Cred că la Tomata citisem pe la începutul anului că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, fă-ți planuri. Băi, superbă expresie! Noa, și bag seamă că fix asta am făcut....Că am tot dat-o eu prin ianuarie cu planuri de călătorie and shit și nu se prea pupă. Gen, probabil nici Veneția nu mai apuc să o văd, nici Belgia, posibil nici marea. Cumva, a apărut în grafic Germania (bătută în cuie) și lista rămâne deschisă.  De fiecare dată când mă apucă visatul, brusc îmi aduc aminte de expresie, zâmbesc și o las baltă.

Unde mai pui că iar am fost eu cu gura mare și v-am înșirat la câte concerte mă duc eu. Vezi aici. Numai că, din nou, l-am făcut pe Dumenzeu să râdă că nu se prinde de mine nici un concert... La Emeric Imre rezervasem masă, adun trupă și când ajung acolo, ce să vezi...NU AM REZERVARE! Omuleții de la The 80s nu m-a prea băgat în seamă, deci și prin urmare, nu a avut fata masă...Not nice people, not nice că-s chiar fan și-mi place birtul vostru.

La Byron nu am ajuns că nu am mai avut cu cine, iar la Feli, well, la Feli am fost suficient de dobitoacă încât să nu mă grăbesc cu rezervarea și....ce să vezi... nu mai sunt locuri.

Așa deci, planuri...

duminică, 22 februarie 2015

Are we gladiators or are we bitches?

E un film serial care se numește Scandal. Ca de obicei, mie trebuie să-mi toace cineva nervii din cap până să și execut. S-a chinuit Sofia cu mine să mă uit la filmul ăsta și eu nu și nu. Cumva, din lipsă de altă activitate și din maximă plăcere de a viziona filme am zis hai să văd care e ”jmecheria”. Și mare șmecherie e pentru că m-a prins filmul ăsta ceva incredibil. Primele 3 sezoane le-am mâncat efectiv, și rula episod după episod. Mai greu îmi este acum când trebuie să aștept să apară episod nou. Sunt la zi. Ei și după ce am vizionat și episodul din săptămâna aceasta deși începutul sezonului 4 mă cam enervase, iar m-a prins și nu mai am răbdare până peste două săptămâni, am și tras niște concluzii.

SPOILER ALERT!


După ce Olivia este răpită și recuperată (am scris spoiler alert, da?!) multe mi-au trecut prin cap, începând cu: băi ce tare e să te iubească unu în halu ăla încât să meargă la război pentru tine. Bine vorba vine să meargă, că el e președinte, deci ați înțeles voi, sau, băi, ce tare e să ai prieteni care să facă absolut orice, dar absolut orice să te aducă înapoi acasă. Noa și cum nu am nici iubit președinte și nici nu cred că o să am în viața asta, în caz că voi fi răpită, nu pot decât să sper că am prietenii potriviți.

Câteva filme VI

Home Sweet Hell – mi-era dor să o văd pe Katherine Heigl. De când a părăsit Grey s Anatomy am cam ratat-o și tare aș mai fi vrut să văd un film cu ea. Greu să o depășească pe Izzy, poate m-am obișnuit eu prea tare cu ea acolo. Filmul acesta în schimb, well este foarte, dar foarte stupid! Zău! Să nu vă uitați.

În rest, am devenit addicted de The big bang theory. Și o țin în maratoane de 2 săptămâni și zău dacă mai îmi trebuie ceva. Weekendul mi-a fost dominat de Sheldon. Bazinga!

Până una alta, la noapte e noaptea cea mai lungă, mare și frumoasă. Oscar 2015. Ce aș vrea eu? Uite cam asta.




vineri, 20 februarie 2015

Ce vrei, de fapt?

M-a întrebat cineva la cumpăna dintre ani (ioai cum sună asta...așa nu-mi place) în noaptea/dimineața de Revelion ce vreau eu în 2015. Ce-mi lipsește. Știu că am aberat ceva, nu vă zic ce, era în parte adevărat, drept e că m-a și luat prin surprindere, deci ușor cu garda jos. Acum, după atâta amar de vreme tot nu știu ce vreau în 2015. Sau poate știu. Îmi vreau prietenii înapoi. Fizic. Și nu numai. Îi fain să crești, să fii mare, să mergi la lucru, să nu mergi la școală, să fie cam cum ne doream noi când eram mici. Și am ajuns aici doar că acum aș cam vrea înapoi. Înapoi la facultate, la cursuri matinale, la cafele ieftine și proaste, la țigări că doar cum să nu fumăm și noi, la nopți nedormite, la gălăgia constantă din cămine, la concerte improvizate pe palier, cu bere și chitară, la pâine cu pateu să avem bani de ieșit. Mi-e dor de toate astea, dar mai ales, mi-e dor de cei cu care făceam toate astea. Sunt toți aici, atâta doar că...am crescut.

Și  mai mi-e dor de telefoane neașteptate, de o voce dragă care să-ți spună hai în oraș, de povești cu muzică și vin și zâmbete sugestive. De timp petrecut împreună. De călătorii, de plecat hai hui prin lume. Atâta doar că...suntem prea ocupați.



So, amice, îți răspund acum: aș vrea să fie ca înainte, deși știu că nu se poate...



joi, 19 februarie 2015

That's my name!

Am primit asta de la un super grafician. Care e fată! Și se numește Emoke Sztratya.
E cu de alea ungurești dar eu nu știu să le pun. Iertare!

Multumesc! :)

duminică, 15 februarie 2015

Oscarul meu

În fiecare an aștept cu sufletul la gură premiile Oscar. De multe ori nu înțeleg de ce naiba a câștigat filmul sau actorul respectiv, dar știu sigur că nu mă pricep la filme așa că tac.
Noa, și anul acesta, ca în fiecare an, îmi fac propria listă cu cine aș vrea eu să câștige. Am văzut filmele, nici unul nu m-a dat rău rău pe spate încât să îi fac galerie. Totuși, în ordinea preferințelor:

-          The Theory of Everything și The Imitation Game – sunt pe primul loc în topul meu. Nu mă pot hotărî, mi se par minunate amândouă, povești adevărate, drame frumoase și emoții incredibile. Primul film e despre viața omului de știință Stephen Hawking, iar al doilea e povestea lui Alan Turing, primul om care a spart codul Enigma în timpul celui De-a Doilea Război Mondial. Parcă totuși merg pe The Imitation Game. Da, Imitation Game.

-          American Sniper – nu vreau să câștige că joacă Bradley Cooper ( e nominalizat și la Cel Mai Bun Actorul, dar nu îl merită anul ăsta), ci pentru că e un film emoționant despre dăruire și pasiune și mai presus de orice, dragoste de țară. M-a emoționant foarte tare finalul, chiar ultima lui secvență.

-          The Grand Budapest Hotel – pff, l-am văzut cu așa de mult timp în urmă încât nici nu mai rețin foarte exact. Oricum, e primul apărut și mult înaintea tuturor din filmele nominalizate. Știu că mi-a plăcut filmul, dar nefiind atât de proaspăt la mine în minte, îl plasez pe locul 4. Promit să îl revăd dacă ia premiul.
sursa: oscar.go.com


   De aici începând, nici unul nu m-a dat rău pe spate...

-       Boyhood – bun film, foarte mediatizat, cu cele mai mari șanse din câte am citit. Eu îi dau un loc 5 pentru idee și unicitate. E totuși un film făcut timp de 12 ani, cu aceeași actori. E plăcut de văzut, ușor plictisitor pe gustul meu.

-     Birdman – mulți îl plasează pe acesta și pe Boyhood printre filmele cu cele mai mari șanse să ia premiul. Eu nu am fost profund impresionată de nici unul din ele...

-        Whiplash - E cu multă muzică, cu devotament, cu pasiune pentru ceea ce faci, ambiție și determinare. Și cineva care crede în tine. Asta mi-a transmis mie filmul. Zic să-l vedeți.

-         Selma – cine a văzut anul trecut The Butler (culmea, tot cu Oprah Winfrey) noa, cam seamănă. Sau cel puțin așa mi s-a părut mine. Film cu și despre negri, aici în rol principal Martin Luther King și a lui încercare și reușită de a da negrilor drept de vot. Nu mi-a plăcut în mod deosebit filmul, m-a emoționat și cutremurat povestea. Atât.


joi, 12 februarie 2015

Concerte

Luna acesta, mai precis în fiecare zi de joi, se întâmplă concerte faine. Pentru mine, desigur.

Azi îl revăd pe Emeric Imre, săptămâna viitoare e programat un concert byron, iar cealaltă reușesc, în sfârșit, să o văd, live, pe Feli.


Mi-aș da toți pe banii pe concerte live. Nu văd absolut nimic mai fain de făcut într-o seară decât să-ți iei gașca, sau un singur prieten, să beți un vin/bere/ce o fi, să stai tolănit pe o canapea sau pe scaune (ușor mai incomod, dar fie) și să asculți muzica preferată. Băi, așa face asta every fucking day! Așa mult îmi place!  De cum m-am dus eu singură la concert cred că v-am mai povestit, shit happens. Altă dată m-a luat o trupă din care cunoșteam o singură persoană  și m-a dus la bere și poezie pe acorduri folk de chitară. Băi, minunat! Frumoasă viața asta uneori! Altă dată e curvă. După posibilități. 

miercuri, 11 februarie 2015

PRbeta number 5

Și cum stăteam eu așa pe net, hopaaaa: postare pe Facebook, pagina PRbeta. Era anunțul pe care îl așteptam încă de anul trecut din mai și se referea, evident, la minunatul eveniment pe care îl organizază fetele astea și echipa lor de voluntari: Conferința PRbeta.

Despre ce a fost anul trecut am vorbit, scris, mai bine zis, pentru că au fost 2 zile atât de intense cum nu am crezut că pot trăi vreodată, 2 zile în care am cunoscut oameni minunați, m-am simțit onorată să le văd ”în carne și oase” pe Monica și Oana de la The Practice și să și pot schimba două vorbe cu ele, să aflu lucruri noi și de ce nu, să-mi fac prieteni și amici cu care, daaa, m-am mai văzut de atunci. Unde mai pui că mi-a și făcut Flavius ceva poze care tare bine arată.

Așadar, nu știu voi ce faceți anul ăsta, dar eu pe 13 și 14 mai voi fi cu siguranță la Conferința PRbeta. Nu o să înșir aici zeci de motive pentru care ar trebui să participați, vă spun doar că, dacă într-adevăr sunteți pasionați de comunicare, PR, online, digital, e un eveniment care nu trebuie ratat, dacă vreți să vedeți speakeri de calitate cu super awesome campanii la activ, e un eveniment care nu trebuie ratat, dacă vreți să vă întâlniți cu oameni mișto, e un eveniment care nu trebuie ratat, pluuus, foarte important, susțineți un eveniment făcut în Timișoara, pentru Timișoara, timișoreni și nu numai. Eu atât am avut de zis! Eu mă duc!


Fiți cu ochii pe pagina de Facebook Prbeta, pe site-ul oficial. Fetele promit nume noi pentru conferință în fiecare săptămână. Sunt entuziasmată, v-ați prins! .
* poza e luata de pe site-ul oficial, au bannere multe si faine ;)

Cântece de jale.

Azi sunt cam sictirită, deci, de nașpa ce sunt o să mă iau de o chestie foarte mișto și anume cântecul de ”La mulți ani!”. Eu nu cânt niciodată, nu îmi place să cânt dar absolut deloc, o fac doar în mașină când sunt singură, evident, sau extrem de rar când mă apucă prin casă. La karaoke nu o să mă vedeți în viața voastră. Bine, o să mă vedeți dar să beau bere și să mânânc pizza. Da, nu sunt foarte delicată...


Așa, dar despre ”lma” e vorba. Omu când are o zi de naștere face un semi party, cu lume, gașcă, familie, prieteni, câți or mai fi și ăia. Și...se cântă tradiționalul ”la mulți ani”. Măi, io nu știu voi cum sunteți, dar mie mi se pară că așa de mult lălăim melodia asta de îți vine cu amețeală. Dude, e cântec de veselie, nu ar trebui să fie ritmat?? De ce mama naibii o lălăim ca de înmormântare nu voi putea înțelege niciodată. 

duminică, 8 februarie 2015

Câteva filme V

Into the woods – film cu distribuție de excepție ( Johnny Depp, Meryl Streep, Emily Blunt, și alții) și cu o sumedenie de personaje: Cenușăreasa, Scufița Roșie, Rapunzel. E cu un blestem și  cu muuult cântec. Din păcate, eu m-am plictisit foarte tare și nu l-am văzut până la final. Dacă cineva insistă foarte tare că trebuie văzut, poate fac un efort.

Cake – în traducere e ceva cu obsesie, nicidecum tort sau altecele. Singurul motiv pentru care m-am uitat la film este că niciodată până acum nu o văzusem pe Jennifer Aniston într-o dramă. O știu din Friends și din alte comedii însă dramă nu. Și am zis că e musai de văzut. M-am obișnuit cu ea în roluri simpluțe și haioase, aici e cu totul altceva, dar a jucat frumos. Cumva, o prefer în comedii. Pesemne obișnuița. Aici, Claire, căci așa o cheamă e o tipă aflată în proaspăt divorț, cu răni fizice și psihice în urma unui accident și cu un copil mort. În urma unei sesiuni de terapie de suport cunoaște o tipă care se sinucide și ajunge obsedată de povestea ei. Așa ajunge să îi cunoască soțul și copilul. Nu m-a impresionat filmul prea tare, în schimb, Jennifer Aniston a fost o reală și frumoasă surpriză.

The wedding ringer (Nuntași de închiriat)- deci am râs la acest film cum nu am râs la 10 filme adunate în ultimii 10 ani! Trailerul nu promitea mare lucru, m-am dus la film doar din dorința de a fi cu colegii și de sta la o bere după. Filmul a depășit cu mult așteptările tuturor, 1 oră jumate am râs de nu puteam sta pe scaune toți 14 omuleți care am mers împreună. Povestea e simplă: un tip se însoară dar nu are cavaler de onoare. Apelează la serviciile unui cavaler și de aici începe aventura. Jur că nu vi-l povestesc. Luați o gașcă, mergeți la film și pregătiți-vă să râdeți. E foarte mișto!


Între timp a revenit și Anatomia lui Grey și Scandal și am început maratonul The Big Bang Theory! E bine!

marți, 3 februarie 2015

Melodia mea preferată

Acum mulți ani am auzit o melodie. De atunci, multe melodii ajung în capul meu și le ascult cu zilele/săptămânile, însă trec. Aia, în schimb, nu trece și oricâte alte melodii vin, rămâne preferata mea. Sunt, cred, ca mai bine de 10 ani de când am auzit-o pentru prima dată și cred că va rămâne numărul 1 pentru mine pentru tot restul vietii.


Asta e:

duminică, 1 februarie 2015

Câteva filme IV

Foxcatcher – poveste adevărată a fraților Schultz, campioni ai Statelor Unite ale Americii la lupte. Filmul e în mare parte despre Mark, fratele cel mic care oricât de bun și talentat ar fi, trăiește mereu în umbra fratelui Dave. Atunci când este ”ochit” de excentricul și bogatul John E. Du Pont, care îi propune să se antreneze la casa lui si totodată la echipa sa Foxcatcher, lucrurile încep să se complice și mai tare pentru Mark, care ajunge consumator de droguri și alcool. Decăderea survine și din dorința ”șefului” Du Pont de a-l aduce la echipa sa pe fratele mai mare, Dave. E bun filmul, mi-a plăcut. Final dramatic. Trist film. M-a enervat  ăsta micu că e prostănac așa, deși, cred că e greu să fi o viață întreagă în umbra cuiva. Plus că nu mi-a plăcut niciodată Channing Tatum. Nu înțeleg de ce-s fetele atât de disperate după el, serios acuma...Dar e de văzut. Io așa zic.

Wild – Băi, fain film! Fain! E o nebunie de poveste, e plin de peisaje frumoase și muzică, măcar pentru atât merită văzut, deși are mult mai mult decât atât. Pe scurt, că e un film de văzut, nu de povestit, Wild prezintă povestea adevărată a lui Cheryl și nu mai știu cum, care, în urma unor probleme grave personale ( divorț, îi moare mama, relație inexistentă cu tatăl) decide să plece într-o călătorie absolut nebună: 1500 de km parcurși pe jos, cu rucsasul în spate, prin căldură amețitoare, ploaie torențială, zăpadă, de una singură. 2 ore de drum prin deșert și în locuri sălbatice  a unei femei. Mi-a plăcut. Unde mai pui că e cu Reese Witherspoon, nominalizată la Oscar pentru Cea mai bună actriță pentru acest rol. Cum s-a terminat filmul, cum m-a apucat pofta să o iau la drum. Aș face și eu o drumeție nebună de asta, păcat că nu am cu cine...Singură nu sunt în stare.

Mortdecai – multă vâlvă pentru filmul ăsta. Tare am vrut să îl văd încă de când am auzit distribuția, în special pentru Johnny Depp și Olivia Munn. Despre Johnny Depp ce să zic... e unul din actorii mei preferați, cu toate că, în ultima vreme a cam avut parte de roluri mai puțin reușite. Mordecai, căci acesa e numele lui în film e un personaj vedetă în lumea artei fiind renumit pentru șiretlicurile sale. Când un valoros tablut dispare el este abordat de Serviciile britanice pentru a ajuta la găsirea tabloului. E un film foarte tâmpițel așa, cu unele faze cam scârboase, însă de mult nu am mai râs atât de mult la un film. M-a foarte bine dispus, o sală întregă s-a distrat la film, iar după o săptămână aglomerată, Mortdecai  merge excelent. Unde mai pui ca joacă și ceamai frumoasa femeie din lume