miercuri, 25 februarie 2015

Never go on trips with anyone you do not love

Am citit asta pe undeva și tare mi-a plăcut pentru că sincer, nu cred că e ceva mai plăcut pe lumea asta decât să te duci în lume, să străbați locuri, să cunoști oameni, să nu-ți pese de nimic, cu cel mai bun prieten. Sau prieteni. Nu am călătorit mult, nici puțin, deci nu mă plâng. Cât am văzut e foarte bine și sigur că îmi doresc mai mult. Am avut excursii/concedii și reușite și un fail total. Țin minte că am fost acum mulți ani la mare cu colegi sau foști colegi de clasă, nu mai rețin. Ce rețin e că primele 2 zile am stat în cameră și am plâns. Așa de mult mi-a plăcut... Pot spune că a fost cea mai dezastruoasă călătorie și cred cu ardoare că frumusețea nu e dată de locul în care te afli, ci de oamenii alături de care ești.

De atunci am mai călătorit destul și de fiecare dată în companie extrem de plăcută. Cele mai multe excursii/călătorii/drumeții le-am avut cu my friend. Cumva, ultimii doi ani au fost surprinzător de slabi în luat lumea-n cap și plecat, dau vina pe timp că e la modă. N-am avut, măh, timp să plec. Asta cu timpu' e mereu scuza cea mai bună.


Dar, indiferent de țară sau localitate, ceva extarordinar sau comun,și eu sunt de acord că cel mai bine e să mergi cu un om care e pe sufletul tău!

foto: likesuccess.com

Ernest Hemingway e responsabil pentru titlu. El a zis, nu eu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu