sâmbătă, 6 iunie 2015

Îți mulțumesc, Kim Clijsters!

Cine mă cunoaște, știe deja că sunt foarte mare fan tenis. Feminin în mod special. Vă spun pe scurt cum m-am îndrăgostit de tenis, un sport de care nu auzisem până atunci.

2001, Paris, Roland Garros. Finala feminină între Jennifer Capriati și necunoscuta de aproape 18 ani, Kim Clijsters. Eram la o mătusă în Timișoara și ne uitam la televizor la acest meci. Eu am rămas fascinată și eram absolut acaparată de meci, cu toate că trebuia să ajungem în altă parte. Au stat oamenii după mine cât au stat însă până la urmă  am plecat. Cum am ajuns la fratele mamei, am tăiat-o direct la televizor și, spre fericirea mea, meciul încă se juca. Aveam 13 ani pe atunci și a fost momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de tenis și de Kim Clijsters în mod special.

De atunci am urmări-o în mod repetat. Eram super fericită dacă avea meci la 2-3-4 noaptea/dimineața că puteam că mă trezesc să o văd. Atât de tare îmi plăcea. Eram foarte tristă dacaă avea meci când eram la școală pentru că nu o putea urmări și mă rodea curiozitatea și neliniștea până acasă să văd dacă a câștigat sau nu. Pe atunci nu erau telefoane deștepte cu internet și tot ce trebuie.

A fost numărul 1 mondial, a câștigat mai bine de 40 de turnee la simplu și a fost și va rămâne pentru mine cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Am plâns de mama focului când s-a retras prima oara (avea abia vreo 24 de ani) și m-am bucurat enorm când a revenit în circuit. Anul acesta aș fi avut ocazia să o văd jucând într-un meci demonstrativ în Belgia, dar nu am avut cu cine să merg. Anul trecut în schimb, am petrecut o foarte frumoasă zi în orașul ei natal, la academia de tenis care  îi poartă numele. Pot spune că a fost una din cele mai frumoase zile din viața mea! J

Azi am revăzut-o jucând, la televizor, desigur, după mai bine de 4 ani. Și emoțiile au fost exact aceleași ca la început! 


Eu nu mai îmi pun de mult dorințe și nici nu cred în vise. Dar e totuși o singură treabă pe care mi-aș dori-o foarte foarte tare și aproape că aș da orice la schimb pentru ea: să o văd pe Clijsters jucând!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu