Frumoase vremuri, de mult apuse

Că-i weekend și mi-am adus aminte de facultate.
Frumoase vremuri, de mult apuse...
Cu tristețe, zic.

foto: Facebook Piu Piu

Viața-n birturi

Sunt multe lucruri care îmi plac în lumea asta: mâncarea, să merg la cinema, să mă uit la tenis, să lucrez, să etc, dar, una din activitățile mele preferate este ieșitul la birt. Prin birt mă refer la un local drăguț și decent, nu birt infect unde pute a alcool ieftin și tutun îmbâcsit, nici local de ăla atât de fancy și elegant de ți-e și jenă să intri. Îs câte unii îmbrăcați de zici că merg la nuntă. Nu, îmi plac localurile drăguțe, simple, să fie cosy, așa. Eu le spun birt. Că-mi place mie cuvântul ăsta. Și nici în cluburi nu merg, aș putea ieși pă hevăn și în altele de această categorie doar obligată de circumstanțe, gen ziua cuiva. Altfel...noa pe mine nu o să mă prinzi acolo că nu-mi place. Dar deloc.

Așa, și-n birturile astea aș sta nonstop. M-aș duce în fiecare seară, mi-aș lua un prieten, sau mai mulți, ne-am pune la un ceai de cireșe și am povesti. De tot felul, chestii inutile, probleme sentimentale, planuri de viitor, concedii, vecina de la 2, am vorbi de toate și despre nimic. Asta aș face în fiecare seară și zău că n-aș mai vrea nimic altceva. Stați liniștiți, nu se întâmplă și am renunțat de mult să cred că s-ar mai schimba ceva în sensul ăsta. Ziceam doar că mi-am găsit activitatea preferată. 

Foto: Facebook The Happy Page

All by myself

Ieri am experimentat, pentru prima oară, mersul la concert singură. Am mai fost la film o dată, deci era oarecum logic să mai urmeze și altele. Nu eram eu foarte convinsă dacă merg sau nu, dar m-am hotărât pe ultima sută, astfel că la 21.24 eram deja în local. Și cam aici s-a încheiat și singurătatea că, nici bine nu am deschis ușa și, hopaaa, Grig. Grig, Grigore e un băiat pe care l-am întâlnit prima dată la Revelion și tot atunci a fost și ultima. M-am bucurat că l-am văzut, am povestit tot felul, el era însoțit de gașcă și ne-am pus împreună la masă (am avut noroc că rezervare nu se mai putea face de o săptămână). La foarte scurt timp după ce a început concertul, hopaaa, Mariana. Mariana e o gagică pe care am cunoscut-o într-un mod inedit și foarte frumos. Ea s-a înscris voluntar la o acțiune pe care eu o aveam cu compania și de atunci am respectat-o și îndrăgit-o foarte tare pentru gestul ei și pentru ceea ce face în general.

Și uite așa m-am dus eu singură la concert și am dat acolo de o mulțime de oameni degajați, plus 2 omuleți dragi pe care nu i-am văzut de mult timp.

Concertul, că despre el era vorba, l-a avut ca star al serii (lol cum sună asta) pe Emeric Imre. Sigur cred că toți știu de melodia Nebun de alb, însă mai are o mulțime de alte piese tare frumoase. Și mi-a plăcut mult, am stat aproape 2 ore și m-am bucurat de fiecare moment. 2 chestiuni doar nu mi-au plăcut: multe comentarii politice din partea interpretului și foarte, foarte, foarte mult fum în local (The 80s Pub). Primul aspect: nene, lumea vine la concert să se bucure de muzică, să se relaxeze, să se detașeze, nu să ni se tot spună că vai cum e țara asta și pe mâna cui ajunge și tot așa. Știm și noi, e rău, dar de aia ieșim, să socializăm, să ascultăm o muzică bună, să nu murim singuri în casă, iar atunci vrem să nu ni se umple capul cu tot ce e la televizorul de acasă. Părere personală. Iar partea a 2-a, nu ar fi rău, totuși, dacă se organizează concerte, să se și creeze un cadru ok pentru omuleții care vin acolo. Am ieșit afară de câteva ori să-mi aerisesc ochii, nu am băut nimic, nu am fumat nimic, iar primul lucru când am ajuns azi în birou a fost: Vai ce ochi roșii ai!

Una peste alta, frumos concert, minunate piese!

Nebun de alb

Colegi faini și oameni minunați

Ziceam eu câteva postări mai devreme că eu nu lucrez. Apăi să știți că tot așa a rămas, eu nu lucrez că-mi place de mor ce fac și atunci....toate bune pentru mine.

Venind la birou, se întâmplă ca uneori să ajung prima, să descui partea noastră din spate, să aprind lumina, să pun de cafea, să închid/deschid geamul, de astea de birou. Astăzi, în schimb, Mandero era deja aici. Mandero e colegul meu drag și prieten bun care cred eu că-mi va rămâne aproape mult timp de acum înainte. Eu tot îi zic că îl voi pune entărteinăr la mine la nuntă. El încă nu crede.

Na, și astăzi, cum discutam noi așa, Mandero începe și-mi recită:.

Sunt o fată ca oricare

N-am nimic deosebit

Părul, negru la culoare

Zâmbetul, obișnuit

Dar mi-e plină inima

Dornică de dragoste

Dar nu e a nimănui

Zău, a nimănui nu e!

Cum să nu-ți placă să vii la serviciu? J

Nu cred în „nu am timp”!

Pentru cine nu mă cunoaște, există o expresie pe lumea asta în care eu nu cred absolut deloc. Dar deloc! Nu știu cu ce argumente ar putea să vină cineva să mă convingă că bah, io chiar n-am timp. Eu cred cu tărie că e vorba de priorități, cum aranjezi lucrurile să ai timp pentru toate. Știu persoane care au job normal de 8-10 ore pe zi, sunt căsătorite, deci hop și un pic de treabă prin casă, apucă să facă și sport și să mai și citească două rânduri, sau să iasă la film sau la o cafea cu prieteni. Evident, nu în fiecare zi. Așa că eu, când aud nu am timp, well...nu cred o iotă. Timp există întotdeauna, mi se pare scuza cea mai potrivită să te scoți. Ai vorbit la....? Nu am avut timp. Ai fost la....? Nu am avut timp. Vrei să....? Nu am timp. Din nou, așa ceva nu există. Azi nu ai timp, corect, dar toată săptămâna ce Doamne iartă-mă păzești?

Eu sunt Doris, am 26 de ani și 4 luni și nu cred în nu am timp!