M-a întrebat cineva la cumpăna dintre ani (ioai
cum sună asta...așa nu-mi place) în noaptea/dimineața de Revelion ce vreau eu
în 2015. Ce-mi lipsește. Știu că am aberat ceva, nu vă zic ce, era în parte
adevărat, drept e că m-a și luat prin surprindere, deci ușor cu garda jos.
Acum, după atâta amar de vreme tot nu știu ce vreau în 2015. Sau poate știu.
Îmi vreau prietenii înapoi. Fizic. Și nu numai. Îi fain să crești, să fii mare,
să mergi la lucru, să nu mergi la școală, să fie cam cum ne doream noi când
eram mici. Și am ajuns aici doar că acum aș cam vrea înapoi. Înapoi la
facultate, la cursuri matinale, la cafele ieftine și proaste, la țigări că doar
cum să nu fumăm și noi, la nopți nedormite, la gălăgia constantă din cămine, la
concerte improvizate pe palier, cu bere și chitară, la pâine cu pateu să avem
bani de ieșit. Mi-e dor de toate astea, dar mai ales, mi-e dor de cei cu care
făceam toate astea. Sunt toți aici, atâta doar că...am crescut.
Și mai mi-e
dor de telefoane neașteptate, de o voce dragă care să-ți spună hai în oraș, de povești cu muzică și vin
și zâmbete sugestive. De timp petrecut împreună. De călătorii, de plecat hai
hui prin lume. Atâta doar că...suntem prea ocupați.
So, amice, îți răspund acum: aș vrea să fie ca
înainte, deși știu că nu se poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu