Ziua dinainte de Halloween

Cred că e azi, nu le am niciodată cu sărbătorile americane.

De ceva timp, îmi merge prost. Nu mi s-a întâmplat nimic foarte grav și foarte concret, dar, cumulate, adunate, au venit toate la sfârșit de octombrie. Winter is coming, ar zice Ned Stark.

Acuma nu vă dau tot din casă că nu-i frumos și parcă-i prea mult să aștern tot aici ca-n jurnal, dar credeam că faptul că aproape m-a călcat mașina pe trecerea de pietoni în timp ce mergeam la teatru e cel mai rău lucru din zi. N-a fost...

Acum am ajuns acasă, thank God for Tequila!

Lipsește doar prietena J

Da, tequila e băutura mea preferata. Urmează vinul alb. 

Foto: www.vindelgeblog.com

Unde-s, măh, desenele de altădată?

Când eram eu mică, ce să fac altceva decât prostii și uitat de desene animate. Și aș fi putut sta o zi întregă cu ochii beliți la Dexter, Tom și Jerry, Cow and Chicken, ștrumfi, looney tunes, coyote ugly, și muuuulte altele. 

Acum și copii din ziua de azi ce să facă și ei…prostii și uitat la desene. Dacă prostiile probabil că se asemănă cu cele pe care le făceam eu acum 20 de ani (lol…), ei, desenele sunt complet diferite și extrem de urâte dacă mă întrebați pe mine. Cum am verișori mult mai mici decât mine m-am mai uitat cu ei la diferile posturi tv pentru copii, unde, zic ei, se dau desene animate. Nu pot să pricep ce înțeleg copiii când se uită la așa ceva, sunt tot felul de personaje ciudate, urâte, cu limbaj vulgar. M-am chinuit să mă uit și dacă vrea cineva să mă pedepsească asta tre să faceți: să mă obligați să mă uit la monstruozitățile care li se servesc acum copiilor. Chiar am o mătusă care le-a blocat copiilor accesul la un anumit canal tv pentru că erau incredibil de dure, vulgare și urâte ”desenele”. 

Ziceți voi ce vreți, dar sigur nu mergem în direcția bună...

Care-i treaba cu antrenorii pe teren?

De câțiva ani, s-a introdus în tenis o nouă chestie extrem de tâmpită dacă mă întrebați pe mine,  și anume, antrenorul poate să pătrundă în teren și să dea sfaturi jucătorilor. Mie personal mi se pare cât se poate de cretină această posibilitate, în fond, acum 10 ani nu exista așa ceva și jucătorul ăla era capabil să câștige meciuri și fără ca antrenorul să dea buzna peste el în teren. Unde mai pui că arată extrem de neprofesionist. Ai greșit niște mingi, nu îți iese jocul și habar nu ai cum să o bați pe aia din fața ta, mi se pare just ca în loc să-ți pui mintea la contribuție și să câștigi pe propriile idei, să chemi antrenorul să-ți dicteze. Not! Asta e ca cearta din parc între doi copii de 5 ani și unul e plângăcios și neputincios și o sună pe mama. Sigur, poți să ai un blocaj și să nu poți să gândești limpede, dar până la urmă, tenisul se joacă între tine și celălalt jucător, iar această posibilitate a antrenorului în teren mi se pare cel mai cretin lucru din tenis, ever! Și nu o să apreciez niciodată jucătoarea care-și cheamă mămica să o ajute să-i dea peste bot colegului de 5 ani care zice că-i stă nașpa părul.

În semifinala Williams- Wozniacki, Wozniacki a servit la 5-4 în decisiv pentru a  câștiga meciul. Înainte să pună mâna pe rachetă, l-a chemat pe tăticul antrenor în teren, i-a zis ăla draci de-amiză și...a pierdut. Gameul, setul, meciul. Serena a jucat singură.

Astăzi, la conferința de presă a Simonei Halep, la întoarcerea în țară după turneul de la Singapore, o întrebă unul că de ce nu și-a chemat anternorul pe teren după primul set. Răspunsul m-a făcut să-mi placă și mai mult de ea: pentru că eu joc pe teren, nu antrenorul, deciziile le iau eu, iar eu nu sunt pro antrenor pe teren.

Din nou, e cel mai cretin lucru din istoria tenisului. Orice jucătoare care cheamă ajutoare pe teren ar trebui să se întoarcă la antrenamente și să învețe tenis. 

Tare mi-e că mă calcă mașina

Să vă povestesc. S-a mutat o prietenă lângă mine și până acum am fost la ea de două ori: o dată la tradiționala vizită de casă nouă și  o dată să iau un pachet. Și este o experiență extrem de riscantă și periculoasă să străbați cei...400 de metri care ne despart. Nu, nu sunt câini. Problema e că nu e nimic. Dar nimic, în afară de o amărâtă de șosea și aia îngustă.

Ziua 1: cobor din bloc, fac dreapta, merg frumos, normal 100 de metri. Civilizație cum s-ar zice. Ei, ajung în șosea, traversez (blocul e pe partea aialaltă) și caut trotuarul. Îl găsesc. Merg...50 de metri după care dau în bălării. Uăăăi, Doamne, ce-i aici? Trotuarul de la blocurile alb-albastre s-a terminat și, cum eu am treabă la blocurile alb-roșii...ghinion, că nincs trotuar. Am două variante: merg prin bălării, unde erau buruieni, desigur, posibil șoareci și alte vietăți extrem de scârboase, sau, merg pe șosea. Aleg varianta a 2-a și puținul drum pe care l-am parcurs, l-am parcurs gândindu-mă gata, ni acuma mă calcă mașina. Nu m-a călcat, evident, că altfel nu mai scriam.

Nene, păi cum mama naibii faceți blocuri jmechere, fără trotuar? Ăla cui l-ai lăsat? Ah, sau cei care locuiesc în zonă au mașină, deci nu se deplasează pe jos, iar ăștia de vin în vizită, nu contează cum ajung de la troleu la om acasă, nu?

Ziua 2: povestea s-a repetat, pentru că, desigur, nu a răsărit trotuarul în două zile. Și tot pe șoseaua îngustă am mers și la fel de mult m-am gândit că uii cum mor io călcată de mașină... și nu e că aș fi traversat neregulamentar, ci că n-am nenorocit de trotuar pe care să merg și io, ca pietonul.

Aaaa, v-am spus că e beznă, nu? Că nu e nici măcar 1 bec pe stradă să lumineze. UNU măcar...

Eu nu lucrez

Sigur ați auzit expresia aia cu ”dacă faci ce îți place nu va trebui să lucrezi o zi în viața ta”. Well....cred că sunt norocoasă pentru că pot spune, cu mâna pe inimă, că eu nu lucrez. Eu fac ce îmi place, în proporție de 80% și recunosc, sunt tare norocoasă. Îmi place să mă trezesc dimineața să o iau către serviciu, să fac lucruri interesante, singură și în echipă, să ne jucăm să facem lucruri frumoase pe placul majorității. Îmi place să mă prindă ora 19 la serviciu și îmi pare rău de fiecare dată când plec exact la ora 16.30. Mi  se pare foarte trist că nu am mai multe de făcut să plec acasă la lăsatul serii. Eu mă bucur de fiecare oră petrecută peste program, îmi place să lucrez seara de acasă, să urmăresc în weekend ce se întâmplă în online, nu îmi închid niciodată telefonul și sun mereu la apelurile ratate.

Eu nu lucrez. Eu mă joc. Cred cu tărie că lucrurile interesante, creative, frumoase, îndrăznețe se fac din joacă, din pasiune, din elan, din zâmbet, din devotament!