Amintiri din copilărie. Poveste adevărată

Când era eu mică În primul an de liceu, cred (pf, cum trece timpul), am hotărât noi că suntem suficient de mari și responsabili și știutori în toate și suntem perfect capabili să plecăm un weekend într-o drumeție singuri. Fără prof, fără dirig, fără părinți, noi așa, de capul nostru.

În Arad de unde sunt, sau mai bine zis unde s-au mutat ai mei când aveam eu 5 ani, deci fără drept la comentarii, e o zonă destul de cunoscută pentru tineri. Îi zice Căsoaia și nu e la distanță mare de Arad, vreo 50-60 de km așa. Am făcut lista, ne-am strâns vreo 12-15, am sunat la o tanti care avea căbănuță și am închiriat, ne-am asigurat că avem grătar și disc, doar suntem mari și ne facem singuri focul și prăjim cartofi și facem aripioare și grătare, cu sos de mujdei cu tot. Luasem carne, cartofi, condimente, apă, sucuri, băutură, tacâmuri, pahare, băi, luasem o grămadă, căram fiecare un rucsac în spate de abia ne urneam din loc. Dar...plecăm singuri în excursie. Ne facem singuri mâncare și nu auzim predici de la părinți.

Ne-am interesat la gară de tren și într-o sâmbătă, la fucking 5 in the morning  eram pe peron să luăm trenul. Știam că trebuie să coborâm la Târnova și de acolo să o luăm către Căsoaia.

-          Cât avem, mă, până la Căsoaia din gară?

-          Nu știu, mă, nu mult, e aici aproape, imediat.

........

Așa credeam noi. Well...cât se poate de eronat. Din gară și până unde trebuia să ajungem aveam cam 7 km așa...lejer. Țineți seama vă rog că la vremea respectivă foarte puțini dintre noi aveam calculator acasă, internetul era doar la orele de info, iar telefoane deștepte nu aveam nici care. Habar nu aveam încotro să o luăm, am mers complet în întuneric încă de acasă, fără net și adresă, fără să avem habar de ceva. Mă mir și acum cum de ne-au lăsat părinții...

Probabil la insistențele noastre că suntem maturi și responsabili...

Primul gând în gară a fost să ne întoarcem înapoi la Arad. Eram copleșiți de cei 7 km pe care îi mai aveam de făcut și nu știam cum...Partea proastă a fost că aveam tren abia foarte, foarte târziu. Deci varianta a picat imediat.

Ce-am făcut?

To be continued...

Cum să mergi la festival singur?

Uite-așa, foarte bine! Caz concret: eu.

La Plai m-am dus fară gașcă. De obicei nu prea merg niciunde singură că noa, nu-i așa fain, n-ai  cu cine să schimbi o vorbă, să lauzi, să critici, să de-astea. La Plai în schimb am experimentat 3 zile de festival 2 zile de festival by myself, singura cum ar veni...

Sâmbătă: la ora 16 eu eram deja în Muzeu.  Vremea era bună de stat afară, am dat o tură să văd treburile de prin zonă, după care am luat în primire o bancă și m-am pus pe citit. Tomata îmi recomandase o carte și a fost momentul ideal să o descopăr. Și tare mi-a plăcut. La ora 18 am luat-o către scena II la concert Țapinarii. Bine, dacă nu începea ploaia, posibil să nu fi ajuns, dar așa, obligată de ploaie, m-am bucurat de un concert care nu era în planul meu pe ziua respectivă.  Aici m-am întâlnit cu Nico, i-am arătat cartea, a luat-o în primire și dusă a fost la chill, să citească. Ne-am reîntâlnit la lăsatul serii și începutul ploii.

Duminică: tot în jur de 16 am ajuns la Muzeu. Am reluat traseul de vineri, cu oprire pentru citire în față la Casa Filmelor. Aici s-a petrecut cel mai frumos și neașteptat moment din festival. Stând eu așa pe bancă și citind, a trecut un domn pe lângă mine, s-a oprit și mi-a întins o carte.

Poftiți, e pentru dvs.

Până să mă dezmeticesc din uimire și din implicarea mea în carte, omul plecase. Am apucat să strig un mulțumesc, s-a întors și i-am zâmbit. Frumoasă surpriză! J

Seara am ascultat printre picuri de ploaie ultimii artiști din festival, nu înainte de a sta la o poveste mică, dar frumoasă cu bloggerii veniți de peste tot din țară să asiste la frumosul Festival Plai.

Plai frumos, ne revedem în 2015!

Așa cum am spus în postarea de dinainte, am ratat Plaiul în fiecare an. În fiecare din cei 8. Anul acesta, însă, m-am încăpățânat că orice ar fi, dar orice ar fi, nu mai fac greșeala.  Și m-am ținut de cuvânt.

Vineri  am fugit cât  se poate de repede de la muncă. Să nu înțelegeți greșit, îmi place tare ce fac, dar era vorba de Plai și am vrut să ajung repede, să prind loc bun și să intru în atmosferă înainte să înceapă vânzoleala. Chiar din primele ore de Plai, m-am simțit minunat. Am revăzut prieteni cu care nu mai schimbasem o vorbă de luni bune, prieteni din Timișoara pe care îi vâd mai mult la evenimente și oameni noi, extrem de faini și simpatici. Aș spune că asta a fost cea mai frumoasă experiență de la #traiescPLAI: oamenii. Alexandra mi-a făcut un foarte frumos cadou și anume:

tricou pe care mi l-am dorit de când l-am văzut prima oară. Și l-am primit la Plai. Foarte mulțumesc, o să-l port cu bucurie și mândrie peste tot.

Weekendul care a trecut am trăit mai mult în Muzeul Satului, vremea a fost minunată în timpul zilei, am avut timp să citesc în aer liber, să mă bucur de numeroasele ateliere și activități pe care organizatorii le-au oferit anul acesta participanților și desigur, nu în ultimul rând de muzica bună. L-am așteptat cu interes pe Tito Paris și nu m-a dezamăgit.

Am trăit un Plai frumos, tare frumos și vă spun de acum, în 2015 tot acolo mă găsiți!

Hai la Plai!

În acest weekend avem la Timișoara mult cunoscutul și așteptatul Festival Plai. Nu cred să fie tânăr în Timișoara care să nu fi auzit de Plai, cum nu cred să fie amator de festivaluri în România și să nu știe de Plai. Așadar, norocul timișorenilor e că minunăția asta se întâmplă în orașul nostru.

Ediția din acest an e a 9-a și, cu foarte mare rușine spun că nu am participat nici măcar o dată. Motive aș avea o gramadă, dar atunci când chiar vrei ceva, faci să se poată. Și anul acesta intenționez foarte serios să nu ratez. Și m-am ambiționat foarte tare după ediția de anul trecut. Văd eu pe pagina lor că participă Zaz. Auzi, Zaz, cine o fi și asta...? Și mă pun să ascult. De la prima melodie am devenit fan Zaz și îmi place de mor și în ziua de azi. Am ratat-o anul trecut, o să-mi pară rău de fiecare dată când aud cuvântul PLAI!

Anul acesta, line up-ul se anunță bun. Pentru mine e cât se poate de necunoscut, dar din ce am apucat să ascult, nu sună deloc rău. Așa că, dacă nu aveți plan pentru acest sfârșit de săptămână zic să vă faceți și să veniți la Plai!

Foto: Facebook PLAI  Festival

Concert Alexandru Andrieș. La Timișoara

La începutul anului, de Dragobete așa (sper să nu mă înșel), am fost la un prea frumos concert Nicu Alifantis și a lui trupă la fel de frumoasă, Mozaic. A fost un concert de promovare a ultimului album denumit chiar Mozaic, dar nu numai. S-au cântat și piese vechi, renumite și extrem de pe sufletul meu.

Acum, la luni distanță, mă pregătesc să merg la un alt concert, cam pe același gen, în aceeași locație: Filarmonica Banatul din Timișoara. Și de această dată, ca în cazul concertului Alifantis, ”vinovate” sunt fetele de la PRbeta, sau, ca să spun și eu cum a spus Alifantis de vreo 5 ori în timpul concertului ”doamnele de la PRbeta”.

Așadar, pe 24 septembrie, cu începere de la ora 20, la Filarmonica din Timișoara, concert de zile mari Alexandru Andrieș și ai săi invitați. Merg cu drag și curiozitate întrucât domnul Andrieș nu e în lista mea de preferințe. Poate o schimb.

 afis concert

Să ne vedem cu bine la concert! Miercuri, da?

sursa foto: prbeta.ro