Belgia – ziua 1

Am vrut să văd Belgia de foarte mult timp. Motivele le-am expus mai jos. Eii, cumva, după mult timp, am și ajuns. Nu cu agenție de turism, fără absolut nici un plan, ci pur și simplu m-am dus. Mai mult în vizită la prieteni, daaar, m-am dus. Și a fost bine. Tare bine J

7 zile, 8 orașe, 3 țări, sute de kilometri, 3 adulți, 2 copii, multă bere, multe, foarte multe chipsuri, scoici for the first time in my life, ploaie, soare, mașină, tren. Deci cam de toate. Am găsit Belgia așa cum mi-o imaginasem, deși nu o văzusem niciodată. Nu e blog de travel, deci sfaturi prea multe nu va pot da, vă recomand însă cu căldură această țără așa de mică, dar incredibil de frumoasă, de cochetă, de ordonată și de civilizată.

Pe scurt, circuitul a însemnat:

Ziua 1 – după o noapte de nesomn (avion din Budapesta la 6 dimineața), am fost așteptată de prieteni la aeroport, oameni pe care nu i-am văzut de 2 ani dar care nu s-au schimbat deloc. Parcă au trecut 3 zile. Am făcut turul orașului Liege din mașină că ploua în draci. Am mâncat ceva specific belgian (desigur ca NU J)), după care am mers să servim o bere. În Olanda. La Maastricht. Bere bună, oraș drăgut, prea aglomerat, dar iertăm având în vedere că în doar câteva ore începea faimosul concert al lui Andre Rieu. De menționat că frații olandezi ne-au dat 60 de euro amendă pentru parcare, au știut ei că avem prea mulți. Seara ne-am tolănit pe canapea și am vizionat meciul Belgiei de la Campionatul Mondial de fotbal. Eu am adormit în minutul 15. În apărarea mea, eram foarte obosită. M-am trezit după 13 ore.

sustinem Belgia! 

ca in Olanda

 To be continued

Cum să îţi placă o ţară fără să o vezi vreodată?

Vi s-a întâmplat? Eu, de foarte mult timp, mi-am dorit să văd Belgia, ţara aia mică, aşa de mică şi are două limbi oficiale, una frumoasă, franceza şi una despre care se spune că e o englezo-germană vorbită cu gura plină de chipsuri: flamanda, adică. Dar nu pentru asta îmi doream să văd Belgia, ci, pentru că, acum foarte mult timp, am descoperit tenisul şi mai ales o jucătoare care era din...exact, Belgia. Şi uite aşa mi-am pus eu în cap şi-n suflet să pun piciorul pe pământul în care s-a născut cea pe care eu o numesc cea mai bună jucătoare de tenis din istorie.

Pe vremea când eram în liceu, profa mea de geogra era şi ghid la o agenţie de turism şi cu ea mi-am început eu călătoriile. Am văzut în grila lor Belgia-Olanda, ceva circuit şi am zis asta e, acum văd Belgia. Nu a fost să fie, nu s-au strâns suficienţi omuleţi pentru a face grupa. A fost prima şi ultima tentativă.

Acum doi ani, prietena mea Sofia s-a mutat în Belgia. Şi nu mi-a trecut prin cap să o vizitez, eu tot întrebam când vii, când vii? Noroc că fata e deschisă la minte şi m-a chemat la ea. Şi uite aşa, în scurt timp, după foarte mult timp, voi pune piciorul în ţara aia mică, cu două limbi oficiale pe care nu mi-am dorit niciodată să o văd pentru frumuseţea ei, ci pentru că e ţara în care s-a născut ea: Kim Clijsters!

Ş-o să merg singură (ioai...), dar acolo mă vor aştepta 3 persoane pe care nu le-am văzut de prea mult timp şi o fetiţă mică, drăgălaşă pe care ochii mei au văzut-o doar în poze. Şi o să mănânc vafe şi ciocolată, şi o să beau bere multă că doar e tare bună, şi o să fiu în ţara în care mi-am dorit să ajung de mai bine de 10 ani, şi o să stau cu prieteni şi voi veni acasă să povestesc cu alţi prieteni experienţa mea! Unde mai pui că Belgia joacă şi la Campionatul Mondial şi sâmbătă văd sfertul cu belgieni, la terasă, în ţara lui Kim Clijsters. 

Dacă nu mă întorc, am văzut-o pe stradă şi am leşinat de bucurie.

26+

Săptămâna trecută a fost ziua mea. Că la mine-i ca-n basme: 3 zile şi 3 nopţi. Că doar o dată în an e ziua mea şi e ocazia ideală să faci prostii, să bei puţin mai mult şi să faci glume deocheate că deh, e ziua ta, lumea nu se supără. Şi uite aşa, ziua mea a început joi şi s-a încheiat duminică şi dacă aş fi putut, aş mai fi ţinut-o în prieteni şi leneveală cel puţin juma de an.

În ultimii ani, ziua mea s-a petrecut în două moduri: fie departe de casă (mai mult sau mai puţin departe) şi sărbătorită în cerc extrem de restrâns, fie acasă, la iarbă verde cu trupa. Prin Trupă se înţelege prieteni. Anul ăsta a fost să fie cu trupa şi nu că nu aş fi vrut să plec departe, într-o frumoasă excursie (Veneţia, de exemplu), ci pentru că dorul de prieteni a fost mai mare decât dorul de ducă. Anul ăsta ieşirile cu prietenii au fost parcă mai puţine şi devin, din păcate, din ce în ce mai puţine. Aşa că mi s-a părut ocazia perfectă de a-i strânge şi de a petrece timp împreună. Că bere mai refuză lumea, da chefuri mai rar.

Prieteni buni, prieteni, amici, am destui. Unii au venit, unii nu au putut. La anu’ o fi iar ziua mea: rămâne să vedem: home or away...:)

Aici, foarte mică parte din trupă

Am început să reiubesc Timişoara

Eu m-am născut în Timişoara, dar de foarte mică, pe la 3 ani aşa, ai mei s-au mutat în oraşul pe care mama nu îl avea deloc la suflet: Arad. Şi cum s-au mutat ei aşa, m-au luat şi pe mine că doar ce să mai facă...Veneam des la Timişoara, majoritatea rudelor fiind aici. Când am terminat liceul eram încă indecisă asupra facultăţii pe care vreau să o urmez, ştiam însă un singur lucru: trebuie să fie la Timişoara. Pentru că Timişoara mi se părea atunci, cel mai frumos oraş din lume! Şi pentru multă vreme aşa a şi rămas.

Cumva, am ajuns să locuiesc aici şi de ceva timp Timişoara e casa mea chiar dacă buletinul zice altfel. Stând aici, zi de zi, zi de zi, m-am cam plictisit şi am început să nu mai văd frumuseţea locului ci doar hibele, şantierele, aglomeraţia, ş.a.m.d. Şi m-am supărat pe Timişoara şi m-a ţinut mai bine de un an.

Ei bine, cumva, am început să văd Timişoara cu alţi ochi şi în săptămâna care a trecut m-am reîndrăgostit de Timişoara. Am revăzut Timişoara plină de oameni peste tot: în parcuri, la terase, la concerte, la evenimente şi după o prea lungă pauză, Timişoara a renăscut la viaţă. A fost o săptămână plină de festivaluri, de evenimente, fapt ce a determinat lumea să iasă din casă şi să cutreiere prin oraş şi după miezul nopţii. Asta e Timişoara mea, Timişoara de care eu m-am îndrăgostit acum foarte mult timp: cea plină de de toate! Că doar de aia e oraş mare, multicultural. Unde mai pui că începe, încet încet să se schimbe la faţă!

România frumoasă şi abandonată

Zilele trecute am fost în excursie. Ca atunci când mergeam cu clasa în generală, însă acum ne-au dus în grup restrâns (3 persoane) cu puţină treabă. Am numit-o excursie pentru că pentru mine orice călătorie mai lungă de 100 de km e excursie, iar daca şi gaşca e faină atunci sigur e excursie.

Am plecat dimineaţala 8. Prima oprire: Lugoj (cafea şi sandviş). Mai apoi, pe un drum cam aglomerat pe gustul meu, ne-am îndreptat către Ţara Haţegului. Peisajul e tare tare frumos, e prima dată când ajung mai departe de Caransebeş (pe tarseul respectiv). M-a surprins Sarmizegetusa. Nu mă aşteptam ca localitatea să fie atât de mică. Nu am vizitat situl de aici, nu a fost timp. Ce NU vă recomand e restaurantul de la intrare, nu sunt preţuri mari, dar la final, fac ei să fie mari. Grijă mare la nota de plată dacă alegeţi să mâncaţi aici!

Destinaţia noastră a fost Vulcan, Hunedoara, după un foarte scurt şi rapid tur al oraşului Petroşani. Am ascultat cu mare mare drag şi interes şi amărăciune totodată poveştile minerilor, viaţa de miner care se trezeşte la ora 3.30 să poată intra la 5 fix în mină, care străbate câteva zeci de minute până ajunge la locul exact, riscuri şi neliniştea faptului că de intrat ai intrat, dar de ieşit? Mi-am dat seama că noi din Vestul ţării suntem tare norocoşi.

Cum eram aşa aproape de Straja şi cum auzisem atâtea dar nu am fost niciodată, am zis hai să urcăm. Peisajul: superb! Locaţia: tristă! Foarte tristă! O fi fain iarna, nu zic, mie mi s-au părut doar  construcţii haotice, foarte haotice, fără nici o facilitate şi nu mă văd petrecând un concediu acolo. Bine că avem ţară frumoasă, plină de resurse şi ...cam atât.

                                             Straja

Am văzut puţini oameni. Lumea ori e la muncă, ori e prea tristă să iasă afară. Nu ştiu. Mi s-a părut pustiu şi abandonat într-un peisaj frumos rău de tot. Sau poate e mai liniştită viaţa în localităţile mici, poate e liniştea munţilor, poate e viaţa mai grea, poate suntem noi de aici, din vest, prea agitaţi, prea grăbiţi.