Cam așa aș putea spune că a fost ieri la concertul domnului Alexandru
Andrieș la Filarmonică. M-am dus, sincer, fără nici un fel de așteptare,
ascultasem o singură melodie de-a lui Andrieș pe care cred că o știe și o place
toată lumea Cea mai frumoasă zi.
Altceva habar nu aveam, deci m-am dus relaxată, odihnită, cu dorința de a fi
surpinsă.
Și am fost. Plăcut. Am ajuns repede, cu vreo jumătate de oră înainte și în
fața Filarmonicii erau câteva persoane. Era frig bine pentru septembrie. Nu a
trecut mult și deja holul era plin, lumea stătea la coadă să intre la concert
și la căldură. Am intrat în sală printre ultimii, m-am urcat sus, aveam o
priveliște frumoasă și vedeam minunat sala, scena, instrumentele. A fost multă
lume, nesperat de multă, seamă că se ascultă Andrieș, că lumea îl place și e
nerăbdătoare să îl vadă și să-l asculte live. Concertul a fost tare plăcut,
suav și delicat, m-am relaxat de minune și stăteam cu ochii închiși, visând așa
la te miri ce. Mai puneam un status din când în când, bată-le vina de rețele
sociale.
Ce mi-a plăcut cel mai mult, exceptând muzica și artiștii de pe scenă a
fost simțul umorului extrem de bine dezvoltat și de plăcut al domnului Andrieș.
Mi s-a părut foarte degajat, era parcă la o întâlnire cu prietenii și nu în
sală plină la Filarmonică, a fost foarte dezinvolt, amuzant și delicat.
Concertul de aseară aș putea spune că a fost și o lecție pentru mine. Nu
trebuie să-ți placă nespus de mult un artist, o piesă de teatru, un eveniment,
important e să ai curajul să încerci, nu știi niciodată ce descoperi. Unde mai
pui că m-am întâlnit cu prieteni dragi care să facă seară completă.
Felicitări PRbeta pentru organizarea evenimentului!
Foto: Flavius Neamciuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu