Nu am scris de ieri cum a fost la TimişoaraBrandsTour că nu eram în stare.
Atât de mult entuziasm, atât de multă fericire, bucurie, plăcere de mult timp
nu am mai simţit la locul de muncă. A fost parcă ziua de Crăciun, ziua mea de
naştere, ceva special şi frumos, unic în an. Asta a fost ieri: ceva unic.
Cu foarte mari emoţii (dar foarte mari, noroc cu Mandero care una două
spunea dar lăsaţi domnişoară, nu vă mai
stresaţi, că doar vin musafiri, nu vin în control). Bine, eu ştiam asta,
dar emoţiile, nu te înţelegi cu ele. Şi
emoţiile au trecut de cum au intrat 4 maşini pe poartă şi s-au dat jos 20 de
oameni, prieteni vechi, prieteni noi, oameni frumoşi şi plin de viaţă.
A fost prima zi a celei de-a doua ediţii #TmbrandsTour şi Fornetti România
a fost pentru prima dată gazdă. Mandero şi cu mine am întâmpinat oaspeţii şi am
încercat să le facem şederea frumoasă. Partea interesantă e că frumuseţea au
dat-o ei, băieţi şi fete, unii cu care nu ne întâlniserăm niciodată. Dar aşa e
viaţa asta, îţi scoate oameni în cale şi ţi-i pune la suflet.
TimişoaraBrandsTour a însemnat un tur al fabricii, o vizită a bloggerilor la
Fornetti, poveşti şi întâmplări, dar de fapt, TimişoaraBrandsTour a însemnat 20
de prieteni noi.
Ne-am plimbat, am cutreierat marea noastră fabrică, am văzut utilaje şi
muncitori harnici, am mâncat, i-am pus pe bloggeri la treabă (că doar cum să
vină la noi şi să nu înveţe să coacă produse), iar la final ne-am luat la
revedere greu. Pentru mine a fost greu. Aş fi vrut să mai rămână, să mai
povestim, să ne cunoaştem, dar timpul e scurt şi treaba e multă. Cum a fost?
Minunat! Sper că toţi au avut aceeaşi senzaţie frumoasă. Pentru mine a fost cea
mai frumoasă zi din an pe care am petrecut-o la serviciu şi a fost ca o zi de
concediu. Tare mi-a plăcut!
In memoriam
Când îi povesteam entuziasmată prietenei mele Adina că ce frumos a fost si
scriam de s-a făcut roşie tastatura, mi-a spus: Cineva de sus sigur se bucură acum şi brusc mi-au dat lacrimile. Mare
parte din ce sunt azi i se datorează. Multumesc, om bun!
Nu o fi Fornetti buricul lumii, dar
tare creşte sufletul în mine că lucrez aici!
Mulţumesc, Fornetti România
şi şefului, Csaba, că a permis evenimentul! J
Felicitari Doris pentru eveniment, o idee foarte buna si, la cat mai multe evenimente de acest gen la Fornetti!
RăspundețiȘtergereDe asemenea, iti doresc cat mai multe zile in care sa te simti ,,in concediu''...la lucru :)