Am pe Facebook prieteni copii. Bine,
nu chiar copii, dar de astia de 12-14 ani. Pe vremea mea (Doamne, ce mă dispera
taică-mio când spunea asta...), la 12- 14 ani eram considerați încă niște
copii, mergeam în tabere și în parc, nu aveam smartphone și net la discreție,
spuneam povești la foc de tabără și mergeam cu cortul.
De dragoste nu știam și încă încercam timid pupatul pe obraz. Dacă auzeam
măcar de altceva ne făceam roșii ca racul și băgam capul în pământ. Ne era
rușine...
Ciudat cum evoluează lucrurile, tendințele în timp. Scurt timp. Acum, la 14
ani mergi la școală cu machiaj, telefoanele nu se țin pe silent în ore, ba
chiar se dă check-in și se pun poze de la ora de mate, copiii se îndrăgostesc
și rostesc cuvinte de care nu au habar. Cum să știi la 14 ani că iubești? E o
abundență grețoasă de statusuri cu te
iubesc îngerashul meu, eshi soarele
meu, și alte penibilisme de astea. Bine, faptul că habar nu au să scrie,
aici nu zic nimic, că limbajul nu e unul deloc prietenos. Mi-ar face mare
plăcere ca aceste declarații de sinceră și profundă iubire să fie păstrate bine
undeva și când zăpăciții ăștia mici cresc, cineva să le arate. Nu de alta, dar
să-și dea singuri palme. Auzi tu, te
iubesc ...la 14 ani...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu