Pregătiri de concediu

Mno, asta-i cea mai faină treabă. Să visezi cu ochii deschişi, să baţi în gând drumul până la aeroport, să te urci timid, dar totuşi cu nerăbdare în avion şi să cobori la fericire. Căci orice destinaţie, fie ea îndepărtată sau apropiată are în dreptul ei cuvântul fericire. Şi fericirea asta e dată nu atât de loc, ci de companie. Cred că orice hotel împuţit are farmec dacă ai cu cine să faci mişto de el, sau să îţi împărtăşească nemulţumirea, cred că orice vacanţă la mare, chiar dacă plouă şi e timp urât are farmec aparte dacă ai cu cine să explorezi oraşe şi sate apropiate, la fel cum orice munte e mai uşor de urcat dacă ai de cine să tragi, sau cine să tragă de tine.

Zilele acestea m-au prins făcându-mi planuri, şi cum ştiu exact şi destinaţia (era în plan de mult) nu pot decât să aştept nerăbdătoare să treacă timpul. Pe de altă parte, nu-mi place să treacă timpul. Deci aştept cu nerăbdare concediul, dar parcă l-aş mai amâna...aşa, să fie timp.

Am mai zis eu că aş pleca încontinuu, peste tot, dar asta e ceva cam greu de atins. Aşa că, mai uşor cu visele, mai în asentiment cu realitatea. Că plec în concediu asta-i sigur, că ştiu destinaţia, asta-i bătută în cuie. Ce nu ştiu e perioada şi ce fac acolo. În fond, ce contează? Ăsta-i şi farmecul... să nu ştii nimic. Ar mai fi un inconvenient. Plec singură. Pentru prima dată. Sper să ajung unde trebuie şi să revin tot unde trebuie.