O clementină

El: ce e asta?
Eu: O clementină!

Lumea din birou se oprește, se uită lung la mine și toți, dar toți, bufnesc în râs.
Bravo, Doris, well done...

Vaaaaiiii

Vai cum sună asta. Nu vă spun dacă mă regăsesc sau nu :)

12 ani de prietenie și cam tot atâția de tradiție

Lung titlu, Doris...

Poate știți deja, sunt mare fan Eurovision, cum sunt mare fan Oscaruri. Da, e o porcărie, se votează geopolitic, țara x nu ne dă niciodată puncte, e făcătură și așa mai departe. O fi și așa, nu zic, dar eu rămân la ideea mea, posibil greșită, dar, dar, dacă ai piesă bună, apăi iei și voturi. Vezi cazul Sistem cu Luminița Anghel, Paula Seling și Ovi, Trăistariu. Dacă te duci să faci turism, well....

Nu despre asta e vorba. Da ba, și despre asta e vorba. Tare sucită sunt azi.

În ultimii 10 ani nu știu să fi ratat vreo ediție. E fapt, ba da, una singură că eram la o zi de naștere. Și în acești 10 ani de #nufacnimicpentrucaeeurovisionul, există o tradiție care sper să existe cât va exista și acest concurs: la Eurovision mă uit cu Zlati! Zlati e o fată, prietenă cu mine de muuuulți mulți ani, să fie vreo 12 și an de an, în finală, dacă nu putem fi fizic împreună, ne dăm mesaje de se blochează naibii telefonul și se bucură toți operatorii. Anul acesta, după cum am stabilit cred că de juma de an, am mers la ea acasă. Vreo 90 de km, dar te mai uiți? Eurovision, tati! Și ne-a plăcut! Mult de tot ediția din acest an. Și, surpinzător, ne-au cam plăcut aceleași piese. O singură mare ”ceartă” am avut pe tema Spaniei. Super piesă pentru mine, porcărie pentru ea. Fato, nu ești pe treaba ta.

Și da, la anul e iar finală în Suedia, și da, la anul voi fi probabil tot la ea, vom mânca în disperare chipsuri, semințe și orez cu lapte, o să ne fie rău, vom comenta fără încetare (nu vreți să știți ce gură avem când e vorba de criticat) și ne vom enerva la final din cauza rezultatului. Eu refuz să ascult piesele dinainte tocmai din acest motiv: că prind drag de o piesă și ajunge pe locul 20. La anul intenționez ca în momentul în care începe jurizarea, să sting televizorul și să dorm!

Asta e melodia ei: https://www.youtube.com/watch?v=-w-2K9U8UIs

foto: lovemymusic2468.wordpress.com

PRbeta Conference ediția nr. 5 – ziua 2

Noa, aici e un pic ca la școală. Adică vine profu, trainerul, prezintă o temă, după care, ca la școală, ai de rezolvat o temă pe super repede înainte. Și e greu, mai ales că nu cu foarte mult timp înainte a fost un frumos party piaristic. Dar nu de party vă vorbesc.

Ziua 2 la Conferința PRbeta este dedicată workshopurilor.

Mi-am început ziua cu o cafea și cu un workshop băi, mișto rău de tot. Am fost și anul trecut, n-a vrut Monica să mă mai primească, dar eu nu și nu, că repetiția e mama învățăturii și în plus, cum să nu participi la Reputația în online susținut de Monica Jitariuc? Anul trecut, la prima mea participare la acest eveniment când am văzut-o pentru prima dată pe Oana Bulexa și a doua oară pe Monica știu că am pus un tweet pe Twitter (logic, unde altundeva să și pui tweet...?) în care ziceam despre cele două: the PR ladies sau doamnele PR, nu mai rețin limba în care am scris. Îmi păstrez și acum afirmația! Sunt minunate și le iubesc în egală măsură, sunt fascinată de tot ce fac. Ok, gata că mă întind.

Deci excelent workshop. E foarte foarte stufos și interesant, cu multe exemple mișto și explicații faine, deci sunt super fan. Zău că nu pot să vă rezum în cateva fraze un workshop care anul trecut a durat 4 ore.

Workshopul nr 2 a fost dedicat comunicării evenimentelor culturale susținut de Oltea de la PRbeta. Nu am lucrat niciodată în domeniul cultural, îmi place, Oltea e super pe domeniu și am zis că nu e de ratat. Și bine am făcut că am participat. Și ca să vedeți cam despre ce a fost vorba, Oltea și-a început prezentarea cu cultura e un business. Tare, nu?

Workshopul nr 3 a fost cu și despre brieful în publicitate cu Sorin Trâncă. Posibil că am fost foarte obosită că m-a pierdut complet acest workshop, deci e clar ca asta cu publicitatea nu e chiar pe felia mea.

Concluzia? Abia aștept luna mai 2016, ediția nr. 6!

Brâncuși la Timișoara

Anul trecut (cred), m-am împrietenit cu două fete. Eram toate la un curs/workshop să  mai învățăm de astea cu piarul și promovarea, d-ale comunicării, adică. Noi să învățăm, nu să învătăm pe alții.

Aceste două fete (Delia și Ingrid) lucrează la Institutul Francez din Timișoara și mi-au atras atenția că acolo chiar se fac evenimente. Și le-am rugat atunci să mă țină la curent cu lista lor de evenimente. Anul acesta ne-am revăzut tot la o conferință/workshopuri, tot să le învățăm cu piarul și comunicarea și le-am reamintit să nu mă uite cu comunicatele de presă și lista de evenimente. Vă ziceam la început că acolo se organizează treburi multe, da? Ei, dacă nu mă credeți, în 3 zile am primit 2 comunicate de presă, deci fetele organizează și comunică pe bandă rulantă. Nefericirea face că nu pot ajunge la nici unul din ele, în weekend plec la prietena mea Ramona (vă povestesc după de o tradiție care durează de 12 ani), iar pe 26 mai am o zi de naștere și nu pot să lipsesc.

În perioada 26 mai – 18 iunie 2015, Institutul Francez din Timișoara (bd. C.D.Loga nr.46) găzduiește expoziția „Avant Brâncuși [brɨnkuʃi]”, care prefigurează lumea formelor brâncușiene într-un melanj cultural româno-francez.

            ”Brâncuși este artist francez de origine română, cum se afirmă în spațiul cultural francez, sau este artist  român afirmat în atmosfera fertilă a începutului de secol XX din Paris?

            Artefacte din cultura populară românească, obiecte de lemn care și-au pierdut utilitatea, dar păstrează urma meșterului, șlefuite în zeci de ani de folosire,  sunt asamblate sau puse în situația de a prefigura lumea formelor brâncușiene, prin tehnica ready made”, argumentează artistul.

            Proiectul cultural ”Etnosculptura” se află la al patrulea eveniment public, după  expozițiile ”Înainte de Brâncuși” (Galeria Triade, 2013), ”10 Meșteri” (Filarmonica Banatul, 2014) și ”Mecanismele nedescoperite de Leonardo” (Galeria Pygmalion 2014).

            În spirit brâncușian, suportul lucrării face parte din compoziție și este creat din bârne de lemn salvate din cazarma Iosefina.  Artistul M.C.Donici a debutat expozițional în 1975, la Casa Studenților din Timișoara.

            Vernisajul va avea loc marți, 26 mai 2015, de la ora 19, la sediul Institutului Francez Timișoara și va fi subliniat de un recital de flaut al muzicianului Vlad Alecsandru Colar, cu piese din creația lui Dinu Lipatti și a compozitorului timișorean Gabriel Mălăncioiu.

Programul de vizitare a expoziției va fi următorul:

Luni – Vineri 10.00 – 20.00

Sâmbătă       10.00 – 14.00

Duminică       Închis

Așa zice comunicatul. Nu ajung la vernisaj, dar până în 18 iunie ajung eu. Zic să nu ratați!!

PRbeta Conference ediția nr. 5 – ziua 1

V-am mai spus, PR-ul e cea mai frumoasă meserie din lume. E fascinant și iubesc acest domeniu al comunicării tare tare mult. Oriunde m-ar duce viața, voi spune răspicat că am ajuns să practic cea mai frumoasă meserie din lume!

Și în această lume frumoasă sunt și oameni extrem de frumoși și interesanți, devotați meseriei lor și oameni plini de experiență de la care ai ce să înveți. Un astfel de eveniment în care profesioniști, studenți și pasionați de comunicare se pot întâlni este Conferința Prbeta, orrganizată la Timișoara de 5 ani deja.

Așa ceva nu se ratează dacă ești interesat de acest domeniu!

Să vă povestesc, așadar, ediția numărul 5, așa cum am perceput-o eu:

Primul panel a fost despre Leadership și comunicare internă. Mi-a plăcut Peter Barta care a avut un speach foarte mișto despre șef și șefie, tare mi-ar plăcea să văd mentalitatea asta americană puțin mai des și la noi. Adică nu tre să urli din toți rărunchii că tu ești șefu și eu tre să execut, dar nici nu tre să mă lași să mă urc la tine în cap... Tot la fel de mult mi-a plăcut și Marta Ușurelu de la Revista Biz care a făcut o prezentare despre brandingul personal, cum se clădește și cum se menține. Am iubit-o de la primul slide: poză cu ea și Eros Ramazzotti.  Mi-a plăcut tare mult că a fost printre puținii oameni care a lăudat mult românii și nu i-a criticat, așa cum ne stă nouă să ne plângem de ai noștri. ”Noi avem mai mulți oameni buni, mai deștepți, care se descurcă: ăștia sunt românii!”

Panelul nr. 2 a fost greu. Greu pentru că a avut de egalat un panel excelent de comunicare culturală în raport cu anul trecut. Andi Vanca ne-a prezentat festivalul fenomen al României, aș zice, Electric Castle, tot de festival a vorbit foarte mișto Sagor Meskovic de la Exit Festival care pregătesc ceva mișto în Timișoara la sfârșit de mai. Tot pe cultural a vorbit Ana Maria Onisei, consultant de comunicare pentru Festivalul George Enescu, iar la final, minunatul Cătălin Ștefănescu de la Garantat 100% cu un speach excelent despre cultură și limba română.

După prânz a urmat o sesiune de studii de caz, ca ziua să se încheie cu cel mai așteptat panel pentru mine: debate! Să vă spun și de ce a fost preferatul meu. Păi cum să nu fie când printre vorbitori s-au aflat un publicitar, Șerban Alexandrescu, un designer, Sorin Bechira, un om de Social Media, Alexandru Negrea și, evident, Oana Bulexa de care mi-a fost tare tare dor! A fost o sesiune antrenantă cu întrebări și răspunsuri când asemănătoare când foarte diferite din partea vorbitorilor, o sesiune care, pentru mine, a fost prea scurtă. Cred că 24 de ore nu erau suficiente. Sper să regăsesc și la anul acest panel că tare pe sufletul meu a fost. 

-         -  va urma -

Găsiți poze multe și faine aici

How to conquer my soul!

Băh, cu mâncare! Sigur, alte 2-3 calităţi nu ar strica, dar prefer să mă inviţi la cină decât să-mi reciţi o poezie. Sunt foarte romantică, v-aţi prins. Deci, dudes, asta e cheia: food! J)

Alegeri (nu electorale!)

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre persoanele din viață, cum alegeri pe care le facem la un moment dat ne ghidează practic toată viața. Eu, de exemplu, am o grămadă de prieteni faini ”culeși” datorită facultății, a jobului (urmare și el a facultății) și tot așa. Dacă nu aș fi ales CRP-ul în 2007 cine știe unde eram acum...

E foarte mișto povestea unor prieteni comuni (hei dudes, sper că e ok că scriu de asta aici, în caz contrar, un telefon și rezolvăm). Ea se duce la teatru fără bilet. Nu a mai reușit să cumpere, sold out, dar, perseverentă fata din fire, se duce, poate poate. El avea două bilete, dar, cumva, însoțitoarea nu a mai reușit să ajungă. Și îi lasă biletul ei.

Pe ea am cunoscut-o întâmplător, mi-a fost de foarte mare ajutor într-o acțiune pe care am derulat-o pentru compania la care lucrez. A venit să ne ajute voluntar. Pe el, l-am cunoscut prin ea, după câțiva ani, iar acum mergem împreună la concerte și beri și povești. Amândoi, îmi place să cred, îmi sunt prieteni. 

Tot zilele trecute  vorbeam cu cineva (altcineva) despre mutări și cum nimic nu te ține în loc. Doar prietenii. Sau vorba unora decât prietenii. Și da, uneori te țin bine. În fond, nu știu ce mai ai dacă îi pierzi. :)

Ce-mi doresc de ziua mea

Anul acesta, ca în fiecare an, e ziua mea. Anul ăsta împlinesc (insert expresie-clişeu aici: frumoasa vârstă de) 27 de ani. Şi nu, nu sunt măritată şi nici nu am copil.

Îi spuneam prietenei mele când am fost în Germania că anul ăsta se va întâmpla ceva. Nu ştiu ce, ceva va fi oricum. Nu ştiu dacă e rău sau bine, profesional sau personal (rău sau bine), dar am io aşa un filing că 27 ăsta va fi cu urmări, cu schimbări. Până acum, nu a început bine, sper să-şi vină în fire şi să se schimbe.

Na, şi gândindu-mă eu aşa la ziua mea, m-am întrebat oare ce aş vrea? Niciodată nu ştiu să răspund la întrebarea asta (ce vrei de ziua ta?), dar pentru anul ăsta aş fi vrut ceva: un festival cu muzica ce-mi place mie! Şi e ceva în Timişoara, doar că fix fix 3 săptămâni mai devreme, adicătelea 4-5-6 iunie. Căpiţele fac un awesome event şi bag de seamă în de joi, 4 iunie, mă mut în La Căpiţe. Acolo mă găsiţi. Bine era dacă se nimerea pe 26, dar hai că poate am noroc la anul. 

My favourite song

Am văzut poza aceasta pe net, astăzi şi am zâmbit aşa ştregăreşte.

poza: purple clover Fb

După care mi-a cam pierit zâmbetul când am realizat ce piesă îmi place mie cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta. Că e tristă. Şi deprimantă. Iar eu nu sunt nici tristă, nici deprima(n)tă, aş zice că sunt chiar pe dos. Dar te mai uiţi...piesa rămâne cea mai frumoasă dintre toate, iar mesajul de pe poză e şi el adevărăciune.

Senzaţional! Click aici! Nu o să îţi să crezi ce piesă este! https://www.youtube.com/watch?v=qT6XCvDUUsU

Seri de mai

Îmi place mult cum sună asta: seri de mai. Când aud expresia, mă văd deja pe malul mării, e seară, cântă o muzică ciudată dar cumva îmi place, iar eu am în mână nelipsitul pahar de vin alb. Nu de plastic.

Nu sunt la mare și nu am nisip la picioare. În rest, cântă o muzică plăcută, iar în mână am nelipsitul pahar de vin. Alb. Aștept marea și nisipul. Până atunci, mi-am început serile de mai cu filme (le iubesc), cu vin alb (îl iubesc), cu muzică bună (Zaz îmi cântă doar mie, v-am spus că o iubesc?), iar vinul e alb. Bun. Îl iubesc și pe el. 

În capul meu,  sunt la mare...