Să vă explic. Eu am un mare defect. Unii ar spune că e o calitate, eu mă
uit la el ca la un defect pentru că în momentul în care ceva îţi aduce mai mult
rău decât bine, atunci nu ştiu cât de calitate
mai e.
Băi, deci defectul ăla e că îmi pasă. Şi de aici, potopul. Tot zic „stai
dreq în banca ta” „nu te mai băga” „dă-i pace că nu te priveşte, nu e problema
ta” şi altele. Noa, şi tot zic eu aşa de atât de mult timp încât a devenit o
obişnuinţă. Se întâmplă, mie îmi pasă, mă exprim (am şi un stil extrem de
personal aşa) şi tot eu pic prost. Cum? Nici eu nu ştiu, dar bag seama că
foarte simplu. Pentru că în momentul în care cineva se atinge de cineva la care
ţin, apăi atunci nu prea mă ţine nimeni în frâu. Pentru că mi se pare de bun
simţ, omeneşte, prieteneşte să aperi ce iubeşti, să ţii partea celui rănit şi
să dai de toţi dracii cu boul responsabil (sau vaca), dar, cumva, tot boul
rămâne în picioare şi cel care intervine pică prost. E ca în cazul ăla: îl vezi
pe gagicul prietenei tale cu alta. Ce faci: îi spui?(ei, evident) Că dacă îi
spui, sigur se ceartă cu ăla, dar oricum el găseşte o soluţie să o împace şi te
pune pe tine în lumină proastă (că eşti invidioasă, mai te şi bagă naibii că
poate îţi place de el, şi aberaţii de gen), iar dacă nu îi spui se supără că Doamne, dar ce prietenă-mi eşti tu?!. Deci,
oricum ai da-o iese prost. La cazul din urmă m-am gândit toată viaţa: oare cum
e mai bine? Sper să nu se întâmple, deşi, cum gândesc acum, cred că aş spune.
Noa, şi gândindu-mă eu aşa, azi dimineaţă pe la 7, mi-am dat seama că
singura vină o port eu. De ce? Că sunt prea proastă! Adică de ce dracu să mă
intereseze pe mine, să mă agit, să pun suflet, să fac să fie bine, când oricum,
toată implicare mea e egală cu zero? Şi mi-am propus de multe ori şi niciodată
nu mi-a reuşit: să mă detaşez. Mai încerc, poate îmi iese. În fond, nu rezolv
nimic...
Doris, eu ţi-aş propune să vezi lucrurile un pic altfel: ce-ar fi dacă, înainte să te enervezi :) ai încerca să nu judeci lucrurile şi oamenii şi să te gândeşti că nu toţi văd situaţia ca tine. Fiecare are alte implicaţii, alte experienţe de viaţă, care îl fac să reacţioneze într-un fel sau altul. Uite eu, în calitate de prietenă a ta, te iau aşa cum eşti, chiar şi atunci când poate că nu sunt de acord cu unele lucruri, pentru că ştiu că asta este viziunea ta şi eu nu am dreptul să te judec. :) Dar mă bucur dacă putem discuta, frumos, ca să îţi spun cum cred eu că ar trebui să se întâmple. În nici un caz nu trebie să îidai ignore acelui om doar pentru că nu eşti de acord cu ce face. Dar, nervii şi măcinările şi cuvintele aruncate nu prea duc la nimic bun :) Însă, aşa cum eşti tu, îmi eşti dragă şi de aceea eu zic să reacţionezi aşa cum îţi dictează caracterul şi să nuu îţi faci mustrări de conştiinţă. Prietenii înţeleg :))
RăspundețiȘtergereSimona, asta e frumusetea prieteniei noastre: ca suntem atat de diferite ca nu stiu daca sa ma trag de par sau sa ma bucur :) oricum, e bine asa. Sigur, fiecare vede in felul lui si se comporta cum crede de cuviinta. De obicei, lucrurile sunt mult mai clare, sau ma rog, altfel din exterior. Evident, nu se pune problema de dat ignore doar pentru ca reactioneaza altfel decat tine, Doamne fereste. Era doar asa, un gand matinal, si cum implicarea in bine nu aduce mare lucru...ca oricum, nu poti schimba nimic, tot ce poti sa faci e sa iti atragi animozitati... Dar atata timp cat fiecare dorme linistit, e perfect. In fond, asta conteaza cel mai mult :)
RăspundețiȘtergere