Am zis. Nu ştiu ce fată e aia, dar uite că există şi aia-s eu. Sigur că or
mai ele ca mine, că doar nu-s baş unicat...
Zilele trecute mi s-a cerut o poză pentru un eveniment. Desigur, o poză
relativ profi, nu de aia de sunt cu paharul în mână, sau atârnată de tejgheaua
vreunui birt. Şi ce să vezi? Abia am găsit...De aici nu se pot trage decât două
concluzii: că am poze doar de astea de nu se pot arăta, sau că eu chiar nu am
poze cu mine.
Îmi place la nebunie să fac poze, dar când vine vorba să fiu eu cea pozată,
neeaahhh. Mă simt aşa, ca maimuţa la
circ, hai să facem poze...Aşă că, cu mare dificultate găsesc poze ca lumea cu
mine care să poată fi date mai departe. Anul trecut, prin primăvară, la un
eveniment al firmei, mi s-au făcut multe şi-s chiar faine, dar în toate, ÎN
TOATE sunt cu ochelarii de soare pe ochi. Păi bine măi Doris, ce naiba, chiar
aşa? Şi mare ciudă mi-a fost că nu am putut trimite una din alea, că noah, cum
să apar aşa, nu? J)
Acum sigur, mulţi pot zice: dar de ce nu ţi-ai făcut poza pe loc, că doar
ai okos telefon!?(ştiţi voi, eşti
ungur dacă...). Apăi că nu-mi place, de aia! Bine, mi-am făcut, dar iar m-am
gândit la maimuţe şi ca maimuţa am ieşit. Delete! (Ai ieşit cum arăţi ar spune
unii...true)
Deci, ca o concluzie matinală aşa, eu şi pozele, nununu. Bine că nu m-a
făcut mama model (vorba cântecului), că sigur muream de foame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu