Cum a fost la PRBeta Talks

Nu ştiu ce a fost în capul meu când am urmat facultatea de PR (Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara), dar cred că a fost cea mai bună decizie! Aşa cum am mai spus, am ajuns să urmez aceasă specializare pe pipăite, era un domeniu foarte nou acum 7 ani (...), însă mi s-a pus mie pata şi când mie mi se pune pata, apăi nu ai ce să faci.

Nu am avut nici o aşteptare. Dar nici măcar una. Nu aveam ce să aştept pentru că nu ştiam ce poate oferi.

Aveam să descopăr PR-ul abia după finalizarea completă a studiilor, 3 ani de facultate cu 2 de master, tot la Timişoara, tot în PR (zic ei). Şi am avut mare noroc, asta trebuie să recunosc şi o să o zic indiferent de situaţie: a fost omul care m-a recomandat şi omul bun care a acceptat. Şi mai apoi au fost oamenii care nu m-au dat la o parte şi au crezut în mine.

Ce s-a întâmplat aseară a fost...WoW!

Despre PRBeta auzisem, erau fetele alea care organizau seminariile alea mişto pentru studenţi. Spre ruşinea mea atât ştiam. Cumva, cumva, la începutul acestui an ne-am şi cunoscut personal şi am păstrat o relaţie frumoasă de colaborare şi amiciţie, schimbăm mesaje pe bloguri şi Facebook şi le urmăresc cu foarte mare şi drag interes activitatea. Ele sunt responsabile şi de concertul la fel de WoW susţinut de Alifantis (jos pălăria, fetele)!

Dar ce a fost aseară, că de aici plecasem... a fost a 4-a ediţie PrBeta Talks în care se reunesc pasionaţi de comunicare să împărtăşească din experinţa lor. A fost prima mea participare la un eveniment de specialitate, am fost pentru prima dată speaker şi emoţiile au fost ...ioai. De ce m-au invitat? De ce au crezut în mine? Asta nu aş putea spune, căci nu am nici cea mai vagă idee, pot doar să le mulţumesc pentru seara extrem de frumoasă. E prima dată când mi-a fost pus numele pe afiş şi, poate, cu lipsă de modestie, m-a încântat foarte tare, dar la fel de tare m-a şi intimidat.

Seara a început minunat cu discursul extrem de lin al Corinei Săftescu. Bleau ne-a vorbit apoi despre jocurile pe telefoanele mobile şi hopaaa, a venit şi rândul meu. Aveam aşa speech bine structurat, ideile se legau, totul trebuia să curgă conform unui plan. Noah, asta a fost până să pun mâna pe microfon. Din acel moment au venit toate buluc în capul meu, parcă toate cuvintele vroiau să iasă deodată şi uite aşa nu a mai fost nici speech structurat, nici paşii stabiliţi de acasă urmaţi în ordinea normală. Emoţiile primei vorbiri în public s-au simţit fără îndoială. Nu ştiu cum s-a văzut din exterior (prietenii au zis că bine, dar nah, sunt prieteni şi ei mă iubesc orice ar fi), eu ştiu şi simt că puteam mai mult. Să fii speaker nu e deloc uşor. Pare aşa de uşor din exterior, când te uiţi la oamenii respectivi şi îi vezi cât de bine şi clar vorbec, structurat. Poate asta vine cu experienţa, oricum, eu îi admir enorm! Una peste alta, a fost cu adevărat o seară frumoasă!

Nu mă văd făcând altceva. E cea mai frumoasă meserie din lume! Adina, Adinel, om fără Facebook zicea în facultate, când făceam noi proiecte, că ce fain ar fi să ne facem o agenţie de PR când terminăm!  Da, era fain, însă drumurile s-au îndepărat. Însă doar drumurile profesionale, pentru că prietenia cu gaşca de la facultate a rămas. Am mai cochetat, foarte vag cu treaba asta hai să ne facem agenţie însă în altă formulă şi cred că era doar la stadiu de vis frumos, căci aşa a şi rămas. S-a pierdut pe drum, din păcate (aş pune-o la categoria mari neîmpliniri profesionale), însă şi în acest caz, continuă frumos prietenia. Dar una peste alta, e aşa frumos jobul ăsta, freelancer sau în agenţie, la o companie mare sau mică, cu buget de campanii sau fără. E pur şi simplu minunat!

Echipa PRBeta face ceva extraordinar. De la conferinţe, seminarii, evenimente de tot felul, au făcut ceva şi mai important: au crezut în visul lor! Şi pentru asta (valabil nu doar pentru PrBeta) eu nu pot decât să am un profund şi sincer respect pentru toţi cei care mută munţii să-şi realizeze visul.

În fond, nu ştiu ce altceva contează mai mult.

Mulţumesc PRBeta, mulţumesc din suflet prietenilor care au asistat la eveniment şi celor care au vrut să vină dar nu au reuşit.