No, numa staţi. Nu-i
articol de ăla unde scriu de malpraxis şi alte complicaţii survenite pe patul
de spital când te-ai dus pentru o banală răceală. Sunt prea multe cazuri, din
fericire nu m-am confruntat cu nimic de genul.
Aici vorbesc de doctori care te omoară financiar. Zilele trecute am mers la
dermatolog. Se uită la mine, iar se uită, cică îmi face ceva analize şi îmi
scrie o reţetă. Când să plec: 100 de lei. Noa, o fi Wonderwoman tanti asta, nu zic nimic. Săru-mâna şi ies.
Prima oprire: la farmacie. Zic să întreb şi eu cât costă reţeta (scrisă pe
ambele părţi), creme peste creme, tratamente, loţiuni, etc. La o verificare
scurtă, vreo 400 şi ceva de lei. Mno...asta da! Deci una bucată consultaţie cu
una bucată tratament nici mai mult nici mai puţin de 500 de lei (minim). Nu-i
bai, le iau. O fi tanti Wonderwoman şi or fi bune. Unde mai pui că tre să îmi
schimb din cosmetice că cică nu-s bune şi să iau de altele. Nu-i bai, fac şi
asta. Scurt: 30 de minute, salariu minim al unui om, aprox aşa. Norocul meu, că am fost fată bună şi mi-a dar my friend un card de reducere de la farmacie. Deci mi-a rămas lejeeeer de câteva beri bune.
Dar, să nu intrăm în polemici şi să ne dăm cu creme. 11 la număr (cu instrucţiuni de cum se aplică). Bine, cu tot cu instrucţiuni am dat telefoane, că vai, amărâta de mine, nu mai ştiu de unde naiba să le încep.
Ziua 1 a decurs bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu