Eu m-am născut în Timişoara, dar de foarte mică, pe la 3 ani aşa, ai mei
s-au mutat în oraşul pe care mama nu îl avea deloc la suflet: Arad. Şi cum s-au
mutat ei aşa, m-au luat şi pe mine că doar ce să mai facă...Veneam des la
Timişoara, majoritatea rudelor fiind aici. Când am terminat liceul eram încă
indecisă asupra facultăţii pe care vreau să o urmez, ştiam însă un singur
lucru: trebuie să fie la Timişoara. Pentru că Timişoara mi se părea atunci, cel
mai frumos oraş din lume! Şi pentru multă vreme aşa a şi rămas.
Cumva, am ajuns să locuiesc aici şi de ceva timp Timişoara e casa mea chiar
dacă buletinul zice altfel. Stând aici, zi de zi, zi de zi, m-am cam plictisit
şi am început să nu mai văd frumuseţea locului ci doar hibele, şantierele, aglomeraţia, ş.a.m.d. Şi m-am supărat pe
Timişoara şi m-a ţinut mai bine de un an.
Ei bine, cumva, am început să văd Timişoara cu alţi ochi şi în săptămâna care
a trecut m-am reîndrăgostit de Timişoara. Am revăzut Timişoara plină de oameni
peste tot: în parcuri, la terase, la concerte, la evenimente şi după o prea
lungă pauză, Timişoara a renăscut la viaţă. A fost o săptămână plină de
festivaluri, de evenimente, fapt ce a determinat lumea să iasă din casă şi să
cutreiere prin oraş şi după miezul nopţii. Asta e Timişoara mea, Timişoara de
care eu m-am îndrăgostit acum foarte mult timp: cea plină de de toate! Că doar
de aia e oraş mare, multicultural. Unde mai pui că începe, încet încet să se
schimbe la faţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu