Despre morţi numai de bine

Aşa zice românul! (poate zice şi alt popor, dar eu doar cu românii am treabă) Ei uite fix aici e problema. Cum moare cineva, prieten, cunoştinţă, familie, artist, etc, brusc şi dintr-o dată, pfoai cât mi-a fost de apropiat, uai ce mi-a plăcut cum cântă, a fost cel mai aşa şi pe dincolo şi umplem reţele de socializare de păreri de rău. Nu-i bai, nu-i rău, dar e târziu.

Ai un prieten şi ţii la el? Sună-l şi scoate-l la cafea!

Ai un interpret care îţi place mult? Cumpără-i muzica şi du-te la concert!

Ţii la cineva? SPUNE-I! Acum!

Da, părerile de rău sunt bune, sunt omeneşti, sunt nobile, dar sunt degeaba. Nici cafeaua nu o mai poţi bea împreună, nici să îl vezi în concert nu poţi, nici să îi mai spui unei persoane îmi eşti dragă! Şi eu regret mult şi multe, mă gândesc cum ar fi fost dacă şi îmi pare rău şi mi-e ciudă. Asta nu e rău. Rău e când lumea devine ipocrită şi falsă şi din păcate, exemple sunt atât de multe că te apucă uşor greaţa.