Noa, aici e un pic ca la școală. Adică vine profu, trainerul, prezintă o
temă, după care, ca la școală, ai de rezolvat o temă pe super repede înainte.
Și e greu, mai ales că nu cu foarte mult timp înainte a fost un frumos party piaristic. Dar nu de party vă vorbesc.
Ziua 2 la Conferința PRbeta este dedicată workshopurilor.
Mi-am început ziua cu o cafea și cu un workshop băi, mișto rău de tot. Am
fost și anul trecut, n-a vrut Monica să mă mai primească, dar eu nu și nu, că
repetiția e mama învățăturii și în plus, cum să nu participi la Reputația în online susținut de Monica
Jitariuc? Anul trecut, la prima mea participare la acest eveniment când am
văzut-o pentru prima dată pe Oana Bulexa și a doua oară pe Monica știu că am
pus un tweet pe Twitter (logic, unde altundeva să și pui tweet...?) în care
ziceam despre cele două: the PR ladies
sau doamnele PR, nu mai rețin limba
în care am scris. Îmi păstrez și acum afirmația! Sunt minunate și le iubesc în
egală măsură, sunt fascinată de tot ce fac. Ok, gata că mă întind.
Deci excelent workshop. E foarte foarte stufos și interesant, cu multe
exemple mișto și explicații faine, deci sunt super fan. Zău că nu pot să vă
rezum în cateva fraze un workshop care anul trecut a durat 4 ore.
Workshopul nr 2 a fost dedicat comunicării
evenimentelor culturale susținut de Oltea de la PRbeta. Nu am lucrat
niciodată în domeniul cultural, îmi place, Oltea e super pe domeniu și am zis
că nu e de ratat. Și bine am făcut că am participat. Și ca să vedeți cam despre
ce a fost vorba, Oltea și-a început prezentarea cu cultura e un business. Tare, nu?
Workshopul nr 3 a fost cu și despre brieful
în publicitate cu Sorin Trâncă. Posibil că am fost foarte obosită că m-a
pierdut complet acest workshop, deci e clar ca asta cu publicitatea nu e chiar
pe felia mea.
Concluzia? Abia aștept luna mai 2016, ediția nr. 6!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu