Ultima zi în Belgia

Ultima zi în Belgia am alocat-o impunătorului Bruxelles. După 6 zile în care am cutreierat pitoreasca și liniștita țară, cea din urmă aventură a avut cu totul alt desfășurător. Am lăsat în urmă liniștea și calmul și zâmbetul oamenilor și am dat de oameni grăbiți, diverși, diferiți, într-un oraș foarte divers, cosmopolit, înghesuit. A fost o trecere foarte sesizabilă de la liniște la... nu știu cum să definesc Bruxellesul, cred că aglomerat, agitat și înghesuit. Asta a fost prima impresie dar cum știu că am descoperit doar 5% din el, aștept cu mare, mare nerăbdare reîntoarcerea.

Am mâncat, totuși, cea mai bună vafă chiar în fața marelui Maneken. Săracul el e mare doar în discuții că era cât pe ce să-l ratez, așa micuț e. Era să pierdem și trenul că în drum spre gară am dat exact în Casa Ștrumfilor, ei și aici durere mare. Eram două fete și doi copii mici, 1 an, respectiv 3 ( copiii), dar copiii au tras de noi să plecăm. Mătușa și mama nu-și putea dezlipi ochii de Paradis.  

Am ratat 3 orașe cheie și foarte frumoase ale Belgiei, recomandate înainte de plecate de Tomata. Din păcate, timpul l-am pierdut cu altele (pierdut cu folos, desigur), dar e ocazia perfectă să mai merg acolo cel puțin odată. Și repede!

Asta a fost Belgia mea: presărată cu călătorii, cu surprize, cu revederi, cu prieteni, cu copii faini, cu bere multă și tare gustoasă, cu povești și plimbări, cu lacrimi la final și multă tristețe la întoarcere.

Mai vreau! J

Cel mai frumos oraș

Sau sătuc, ce-o fi... Concediul meu în Belgia a fost presărat cu de toate: ploaie, soare, vizite, plimbări. În a 4-a zi, după ce am văzut frumosul Antwerp, prietenii mei mi-au făcut cea mai frumoasă surpriză din acest an: m-au dus în Bree, locul în care mi-am dorit să ajung de foarte, foarte mult timp, dar care mereu a fost la stadiul ce fain ar fi dacă.

Să nu credeți că e un oraș mare, impunător, cu clădiri care-ți fură ochii sau obiective în care să te pierzi cu orele. Din contră. Nu are nimic de acest fel. E o localitate atât de mică, nici nu intri bine că ai și văzut plăcuța care te atenționează că ai ieșit. Și uite așa am intrat și ieșit din Bree de vreo 3 ori că nu ne dezmeticeam ce să facem.

Ce are acest Bree de m-au luat toate emoțiile și tremuratul? Are ceva special pentru mine și poartă în el o mare, mare pasiune. În 2001 am văzut un meci de tenis. Primul din viața mea. A fost o jucătoare pe care din acel moment am început să o urmăresc în mod constant și care a trezit în mine pasiune pentru acest sport și m-a determinat să mă documentez mai mult pe acest subiect. Și a fost singura și unica sportivă cu care am ținut chiar și după ce s-a retras din activitate acum ceva timp.

Și acest Bree e orașul în care ea e idol și nu e om pe stradă să nu fi auzit de ea. Și tot aici a dezvoltat o importantă academie de tenis care îi poartă numele. A fost visul meu de a pune piciorul în locul în care  a crescut. Na, asta e, ce să faci cu pasiunile și piticii omului...

Am ajuns în Bree destul de târziu și evident că habar nu aveam ce să facem și unde să mergem. Vă dați seama ce șoc am avut, că eu habar nu aveam... Prietena mea, pentru că eu m-am tăiat toată în momentul în care am văzut plăcuța de intrare în Bree, s-a dus la un magazin și i-a explicat foarte frumos vânzătoarei că are o prietenă amețită care moare dacă nu merge la academia de tenis a renumitei Kim Clijsters, căci despre ea e vorba în caz că nu v-ați prins deja. Și femeia, ca orice locuitor al localității, știe foarte bine unde se află minunea că doar e atracția principală a zonei. Și ne-a scris pe un bilet, ne-am urcat în mașină și în 2 minute eram deja acolo: paradisul! Doamna de la intrare ne-a întrebat frumos: Ați venit pentru Kim? Eu auzeam parcă totul în fundal, eram absorbită de moment. Prietena mea îi spune entuziasmată că da, dar eu știam că acest lucru e imposibil, fata fiind plecată în vacanță în State. Că doar ce fan sunt dacă nu știu detaliile astea, nu?

biletelul fermecat: adresa academiei

Nu am văzut-o pe Kim, nici nu era scopul. Dar am văzut orașul în care trăiește și pe care de 13 ani am dorit să-l văd. Și a fost tare, tare bine! J

to be continued

Orașul diamantelor

În ziua 3, luni adică, am pornit la cumpărături. Și nu oriunde, ci în Germania. Nu am înțeles de ce am bătut drumul până acolo, dar tare m-am bucurat când am ajuns. Orașul, Aachen, căci dspre el e vorba este cât se poate de frumos: mare, curat, civilizat, impunător. Am străbătut doar străzile centrale, ne-am pozat în fața bisericii ca orice turist după care am fost să mâncăm ceva specific: chinezesc... Vreo 2 ore de Aachen, deci nu vă pot da foarte multe tips and tricks, dar știu că e frumos.

Eeei, ziua 4 a fost tare tare frumoasă, și de frumoasă ce a fost o împart în 2 postări.

Pentru început, ne-am trezit dis de dimineață pe o ploaie rece și o vreme extrem de urâtă pentru ceea ce aveam noi în plan. Am sperat degeaba să se oprească până să plecăm, sau, măcar la destinație să fie soare și bine. Nu a fost deloc așa. Și pe ploaie rece și măruntă ca de toamnă capricioasă, am plecat și am ajuns într-un din cele mai frumoase orașe ale Belgiei: Antwerpen, sau Antwerp, sau Anvers, orașul diamantelor.

Să vă povestesc cât de frumos este mi-ar fi destul de greu pentru că pare un oraș ireal, rupt parcă din povești. Clădirile din Belgia mi-au plăcut cel mai mult, iar aici în Antwerp am putut să le admir în voie. Cum am ajuns, chiar în fața frumoasei primării era parcat un mini bus care făcea turul orașului. Era cât se poate de potrivit momentul că așa am reușit să ne ferim puțin de ploaie. Nenea șofer ne-a plimbat pe străduțe cochete și am trecut prin fața principalelor obiective ale orașului: Catedrala și Muzeul de Artă Modernă unde am și vizitat un mic pavilion al diamantelor. Am înțeles de la doamna de acolo că în 2-3 ani se preconizează finalizarea unui impunător muzeu al diamantelor. Până atunci, Diamond District stă la dispoziția turiștilor cu numeroase magazine de diamante și spații expoziționale dedicate lor.

Tot aici se găsește și cea mai veche grădină zoologică din lume  deschisă în 1843. Peste 6000 de animale puteți vedea aici, atenție, prețul de intrare nu e mic, dar având în vedere că poți liniștit să pierzi o zi întreagă nu mai e așa mult. Eu nu am fost, nu îmi plac deloc grădinile zoo. Dar deloc! Dacă aveți chef de cumpărături și bani desigur, în Antwerp se găsesc numeroase magazine ale unor designeri celebri. Eu nu am cumpărat, dar mi-am luat o mega cană (eu sunt colecționar de căni pentru cine nu știe).

Antwerp a trecut în lista de orașe de revăzut neaparat! Și cât mai repede! E tare frumos!

to be continued

Belgia - ziua 2

Ziua 2 în Belgia a început cu o bere. Glumesc, desigur. A început cu o cafea lungă americană, că doar suntem în Belgia. Și cum era duminică, deci zi de relax și leneveală, prietenii mei m-au dus la Spa, sau mai degrabă în Spa, că era oraș și nu baltă de aia de pui arome și te relaxezi. Deci, câțiva zeci de km și la Spa cu noi.

Aici, un fel de Mamaia. Mi s-a părut foarte turistic orășelul, sau stațiune ce e, un foarte mișto hotel care are terasa fix în vârful dealului (minunat), un mic orășel de joacă pentru copii cu tot ce-ți trece prin cap, loc de plâns cum l-au numit prietenii mei. Noroc că băiețelul dormea că nu a văzut nebunia din jurul lui. Mulți turiști, frumos loc!Ce e interesant la acest Spa este cazinoul. Fondat în 1763, cazinoul din Spa este cel mai vechi din lume! Și este impunător! Dar nu ne-am oprit...

Am mers în schimb pe malul unui lac unde am degustat o preabună bere belgiană brună și, pentru prima dată în viața noastră, am mâncat scoici. Nu zic nici bleah,  nici delicios. Am mâncat că am zis că nu părăsesc Belgia fără să gust scoici. A urmat o bine meritată plimbare pe malul lacului, într-o oază incredibilă de verdeață și liniște. De menționat că a fost prima și singura zi în care am putut să iau pe mine pantaloni scurți. E de luat în calcul dacă mergeți în Belgia: vara noastră de 30 grade +, nu e și vara lor. Vara lor  a fost de maxim 18 cât am stat eu acolo...

putin ingandurata de dimineata. sau infrigurata

ahh, ce buna e...

les moules

oaza

 To be continued

Belgia – ziua 1

Am vrut să văd Belgia de foarte mult timp. Motivele le-am expus mai jos. Eii, cumva, după mult timp, am și ajuns. Nu cu agenție de turism, fără absolut nici un plan, ci pur și simplu m-am dus. Mai mult în vizită la prieteni, daaar, m-am dus. Și a fost bine. Tare bine J

7 zile, 8 orașe, 3 țări, sute de kilometri, 3 adulți, 2 copii, multă bere, multe, foarte multe chipsuri, scoici for the first time in my life, ploaie, soare, mașină, tren. Deci cam de toate. Am găsit Belgia așa cum mi-o imaginasem, deși nu o văzusem niciodată. Nu e blog de travel, deci sfaturi prea multe nu va pot da, vă recomand însă cu căldură această țără așa de mică, dar incredibil de frumoasă, de cochetă, de ordonată și de civilizată.

Pe scurt, circuitul a însemnat:

Ziua 1 – după o noapte de nesomn (avion din Budapesta la 6 dimineața), am fost așteptată de prieteni la aeroport, oameni pe care nu i-am văzut de 2 ani dar care nu s-au schimbat deloc. Parcă au trecut 3 zile. Am făcut turul orașului Liege din mașină că ploua în draci. Am mâncat ceva specific belgian (desigur ca NU J)), după care am mers să servim o bere. În Olanda. La Maastricht. Bere bună, oraș drăgut, prea aglomerat, dar iertăm având în vedere că în doar câteva ore începea faimosul concert al lui Andre Rieu. De menționat că frații olandezi ne-au dat 60 de euro amendă pentru parcare, au știut ei că avem prea mulți. Seara ne-am tolănit pe canapea și am vizionat meciul Belgiei de la Campionatul Mondial de fotbal. Eu am adormit în minutul 15. În apărarea mea, eram foarte obosită. M-am trezit după 13 ore.

sustinem Belgia! 

ca in Olanda

 To be continued

Cum să îţi placă o ţară fără să o vezi vreodată?

Vi s-a întâmplat? Eu, de foarte mult timp, mi-am dorit să văd Belgia, ţara aia mică, aşa de mică şi are două limbi oficiale, una frumoasă, franceza şi una despre care se spune că e o englezo-germană vorbită cu gura plină de chipsuri: flamanda, adică. Dar nu pentru asta îmi doream să văd Belgia, ci, pentru că, acum foarte mult timp, am descoperit tenisul şi mai ales o jucătoare care era din...exact, Belgia. Şi uite aşa mi-am pus eu în cap şi-n suflet să pun piciorul pe pământul în care s-a născut cea pe care eu o numesc cea mai bună jucătoare de tenis din istorie.

Pe vremea când eram în liceu, profa mea de geogra era şi ghid la o agenţie de turism şi cu ea mi-am început eu călătoriile. Am văzut în grila lor Belgia-Olanda, ceva circuit şi am zis asta e, acum văd Belgia. Nu a fost să fie, nu s-au strâns suficienţi omuleţi pentru a face grupa. A fost prima şi ultima tentativă.

Acum doi ani, prietena mea Sofia s-a mutat în Belgia. Şi nu mi-a trecut prin cap să o vizitez, eu tot întrebam când vii, când vii? Noroc că fata e deschisă la minte şi m-a chemat la ea. Şi uite aşa, în scurt timp, după foarte mult timp, voi pune piciorul în ţara aia mică, cu două limbi oficiale pe care nu mi-am dorit niciodată să o văd pentru frumuseţea ei, ci pentru că e ţara în care s-a născut ea: Kim Clijsters!

Ş-o să merg singură (ioai...), dar acolo mă vor aştepta 3 persoane pe care nu le-am văzut de prea mult timp şi o fetiţă mică, drăgălaşă pe care ochii mei au văzut-o doar în poze. Şi o să mănânc vafe şi ciocolată, şi o să beau bere multă că doar e tare bună, şi o să fiu în ţara în care mi-am dorit să ajung de mai bine de 10 ani, şi o să stau cu prieteni şi voi veni acasă să povestesc cu alţi prieteni experienţa mea! Unde mai pui că Belgia joacă şi la Campionatul Mondial şi sâmbătă văd sfertul cu belgieni, la terasă, în ţara lui Kim Clijsters. 

Dacă nu mă întorc, am văzut-o pe stradă şi am leşinat de bucurie.