De acum ma gasiti aici: http://dorisbociort.ro/
:)
DeBunăVoieŞiNesilităDeNimeni
sâmbătă, 20 iunie 2015
miercuri, 17 iunie 2015
Cum m-am îndrăgostit de Institutul Cultural Francez
Că sunt fan al Institutului Cultural Francez și al fetelor de acolo (Delia
și Ingrid) cred că știți deja. Mi se întâmplă, deseori, să prind drag de
oameni, acțiuni, cauze, evenimente, fără să știu foarte exact de ce. Despre
cazul de față v-am mai povestit aici pe blog, deci nu mai detaliez.
Weekendul tocmai încheiat mi-a întărit convingerea că am ales bine de cine să-mi placă. (da, mai
dau și greș...). La Street Delivery am apucat să stau mai mult de vorbă cu
fetele și am aflat o sumedenie de lucruri interesante despre Institut, am fost
plimbată prin minunata și răcoroasa lor grădină. Clădirea e impresionantă, am
și aflat povești legate de Ceușescu și de vremuri de mult apuse.
Pentru cine nu e la curent cu activitatea Institutului Cultural Frncez, îl
rog eu tare să fie cu ochii pe pagina lor de Facebook. Sunt așa de multe
evenimente minunate încât e trist rău să le ratați. Eu regret că nu voi ajunge
la Zilele Filmului de Umor Francez (sper că am zis bine), evenimentul e exact
de ziua mea și voi fi puțin plecată din localitate. Ce e și mai interesant e că
au un excelent card numit Confluența Culturilor, care costă foarte foarte puțin
pentru câte beneficii are. Și ca să vedeți că nu vorbesc prostii, Delia, Ingrid,
cum procedăm cu cardul? Îl vreau neaparat și îl vreau luna aceasta J Cu el aveți acces la toți partenerii
culturali, să tot fie vreo 40-50, muzee, teatru, librării, e zău o treabă
foarte interesantă. De multe ori ne plângem că nu se face nimic bun pentru
populație, ei uite se mai și face. Da, v-ați prins, sunt fan Institutul
Cultural Francez!
Și în încheiere, vreau să le asigur încă o dată pe fete că, așa cum am spus
în prima zi de Street Delivery, mă ofer voluntar pe viață la toate evenimentele
organizate! All you have to do is let me know. Frumos ar fi fost să vă spun pe
limba franceză, dar cu regret spun că nu știu. Iertare! Dar poate vin la
cursurile voastre J
poze: Facebook Institutul Cultural Francez
vineri, 12 iunie 2015
Wishlist
După mare, m-am hotărât ce mai vreau anul acesta: un concert SIA! Dar rău de tot vreau!
Cred că e artistul meu preferată la ora actuală.
Cred că e artistul meu preferată la ora actuală.
marți, 9 iunie 2015
Cel mai frumos weekend!
Vă spuneam în descrierea din partea dreaptă, categoria despre mine, că beau bere rar și doar cu gașca. Așa și este și nu
prea. Explic imediat.
Weekendul care tocmai a trecut a fost unul din cele mai reușite (dacă nu
cel mai reușit) din acest an. Pentru mine a început de mult că am fost în
concediu, dar hai că nu vă necăjesc tare. Practic, am început distracția de joi
și am continuat-o fără încetare până duminică.
Am fost, așa cum am anunțat cu surle și trâmbițe, la un super festival. Zic
super pentru că mi-a plăcut mie foarte tare, nu neaparat trebuie să fie așa
pentru toată lumea. Muzica mea preferată e de departe folk, deci 3 zile de
folk, prieteni, bere și aer liber este mai mult decât excelent. E ceea ce aș
numi perfect! Absolut perfect!
Concluziile mele după 3 zile:
-
Prietenii
sunt cel mai bun ”lucru” pe care îl poate avea un om
-
Muzica
live sună divin tolănită în paie
-
Un om
și o chitară e tot ce trebuie pentru a mă cuceri definitiv
-
Un om
și o chitară fac cea mai frumoasă muzică
-
Berea
rece pe soare merge de minune
-
Pot să
beau mult mai multă bere decât m-aș fi așteptat
Si ceea ce probabil începe să devină motto-ul
vieții mele: N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de-ajuns o mână de prieteni, în asfințit/ N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de-ajuns un cântec, de-ajuns și puțin infinit! :)
luni, 8 iunie 2015
Prima mea conferință de presă!
A început cam așa:
-
Alo,
fată, ce faci?
-
Bine,
tu, la festival.
Și am povestit, ce mai faci, ce mai zici, mă laud
evident că sunt în concediu și atunci se produce:
-
Aaaa,
păi minunat, hai mâine de la 12 la conferința de presă!
Primesc comunicatul, am detaliile, vineri de la 12 sunt prezentă la prima
conferință în calitate de invitat din viața mea!
Nu cred că e cineva din Timișoara sau din România să nu fi băut vreodată o
bere Timișoreana. Se face aici la noi, am avut și ocazia să le vizitez fabrica,
iar când m-au invitat să îmi povestească de evenimentul pe care se pregăteau să
îl pornească am zis că nu e de ratat.
De când sunt în Timișoara nu am ratat niciodată Serbările Timișoreana. Avem
o relație care durează din studenție, deci prietenia cu Serbările e veche și
adevătară. Nu uit că anul trecut (sau să fie doi...?!), cum a început Goran
Bregovic să cânte a turnat, tată, de nu am știut ce să facem de ploaie. Cum
mare lucru nu aveam de făcut, am dansat și am sărit în ploaie, poate poate se
oprește.
Anul acesta, din păcate, nu am putut să mă bucur la capacitate 100% de
Serbări pentru că s-a suprapus cu un alt eveniment. Măh, urâtă treabă asta cu
suprapunerea de evenimente frumoase, că vrei peste tot, dar, efectiv nu ai cum.
Oricum, am băut o bere bună și rece, m-am văzut cu oameni faini și am primit și
un voucher de free beer să beau cu gașca. Asta pentru că am fost cuminte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)